Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin dă vina pe Occident pentru protestele din Rusia


Alexei Navalnîi în timpul instanței din Moscova, 2 februarie 2021.
Alexei Navalnîi în timpul instanței din Moscova, 2 februarie 2021.

Președinte rus a declarat că țările occidentale se află în spatele protestelor din Rusia și se folosesc de opozantul Alexei Navalnîi, informează Reuters. Vladimir Putin a susținut că există o strategie pentru a izola Rusia.

Putin a refuzat să-i pronunțe numele lui Alexei Navalnîi, aflat în închisoare după condamnare, dar vorbește despre „acest personaj însetat de putere, folosit de oponenții” Rusiei.

Potrivit președintelui rus, „numeroasele succese militare” ale țării sale, gestionarea pandemiei de coronavirus și realizarea vaccinului Sputnik V au început „să-i irite pe adversarii Moscovei”.

"Cu cât devenim mai puternici, cu atât această politică de izolare este mai puternică”, a fost poziția lui Vladimir Putin.

În privința rețelelor sociale, președintele rus a spus că Rusia nu intenționează să ia măsuri împotriva acestora, dar va reacționa în cazul unor acțiuni ostile.

Alexei Navalnîi a fost reținut pe aeroport pe 17 ianuarie când se întorcea din Germania în Rusia după ce primise tratament în urma otrăvirii sale cu Noviciok.

Zece mii de persoane au fost arestate în timpul protestelor pentru eliberarea lui Alexei Navalnîi. Opozantul rus este cea mai critică voce la adresa lui Vladimir Putin și a regimului său.

Forțele de ordine au intervenit cu brutalitate împotriva manifestanților, acțiune condamnată de Statele Unite. Oficialii europeni au cerut și ei eliberarea lui Alexei Navalnîi, dar s-au lovit de refuzul Moscovei. Ministrul de externe rus a acuzat ingerințele străine în problemele Rusiei.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

XS
SM
MD
LG