Revoluția siriană, devenită război cu implicare internațională, a făcut după 120 de luni 594.000 de victime, dintre care 22.000 copii. 2,1 milioane de civili au fost răniți și au rămas mutilați pe viață, iar 80.000 de civili au murit torturați în închisorile regimului Assad.

Totul a început cu demonstrații anti-guvernamentale, împotriva hegemoniei membrilor sectei alawite, apropiați de familia dictatorului Bashar al-Assad, împotriva guvernului și a conducerii armatei și a organelor de securitate, dar și împotriva șomajului, corupției și încălcării drepturilor omului. Pe 15 martie 2011, sirienii au ieșit în stradă la Damasc motivați de victoria unor proteste similare din Tunisia și Egipt. Acolo fuseseră înlăturați Ben Ali şi Hosni Mubarak. Încurajați de victoria tunisienilor și egiptenilor, sirienii au sperat că-l vor putea și ei înlătura de la putere pe Bashar al-Assad, președinte al Siriei, comandant-șef al Forțelor Armate Siriene și secretar regional al partidului Ba'ath.

Numai că manifestațiile au fost reprimate sângeros de regimul Assad și s-au transformat treptat în război civil. Un război civil în care au fost angrenate din ce în ce mai multe forțe militare: de la focuri de armă și bombardamente localizate în cartierele controlate de rebeli, la tancuri și avioane. Mai multe organizații internaționale pentru drepturile omului l-au acuzat pe Assad că ar fi folosit inclusiv arme chimice împotriva propriului popor.

Revoltele s-au răspândit în întreaga țară, rebelii fiind musulmani suniți, majoritari, atât religioși, cât și laici, dar și membri ai minorității kurde.

La 10 ani de la izbucnirea conflictului e clar că războiul este întreținut de regimul aflat la putere și de aliații săi, Iran, Rusia și Hezbollah, iar rebelii, respectiv Armata Siriană Liberă și Forțele Siriene Democratice Kurde susținute de SUA și state membre NATO, grupările jihadiste salafide precum Frontul al-Nusra și Statul Islamic al Irakului și Siriei (Daesh), precum și alte grupări susținute de Turcia și Arabia Saudită. Dar lucrurile sunt departe clasica tablă de șah cu două tabere. Din septembrie 2015, Iran, Rusia și Hezbbolah sprijină regimul sirian împotriva grupărilor rebele și teroriste. SUA conduc o coaliție împotriva teroriștilor și forțelor guvernamentale siriene. Turcia e implicată din 2016 sprijinind opoziția siriană, dar ocupând nordul Siriei ca să lupte împotriva kurzilor.

În tot acest timp, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR) a documentat moartea a 388.652 de persoane în toată Siria, de la începutul Revoluției Siriene, din 15 martie 2011 până în 14 martie 2021. Restul până la 594.000 sunt victime ale secretomaniei care estompează cifrele reale și de o parte și de alta a baricadei sau pur și simplu pentru că experții SOHR nu pot ajunge în regiuni izolate ale Siriei.

Pe lângă atacuri aeriene, explozii, atacuri cu bombă, 88.000 de civili au fost uciși sub tortură în centrele de detenție și în închisorile regimului Bashar al-Assad, inclusiv copii. Ținte vii ale războiului, copiii au fost victime și ale atacului din 4 aprilie 2017 cu gaz sarin, declanșat de Assad împotriva propriului popor. 86 de civili au murit atunci, majoritatea copii.

2,1 milioane de civili sirieni au fost mutilați pe viață, iar ale aproape 13 milioane și-au părăsit domiciliul transformat în ruină. Dintre aceștia, mai mult de 5 milioane și jumătate au migrat în Turcia, Liban și Europa.

Devenită teren de confruntare între puterile lumii, Siria a pierdut mii de civili în raidurile rusești și sub văpaia rachetelor forțelor aeriene ruse, alte mii în bombardamentele Coaliției Internaționale, în atacuri ale forțelor turcești, în atacurile aeriene și terestre israeliene și ca victime ale așa-ziselor formațiuni anti-regim, printre care și ISIS.

Defalcarea numărului de morți

• Civili: 117.388 sirieni:
  • 81.279 bărbați
  • 22.254 copii cu vârsta sub optsprezece ani
  • 13.855 femei cu vârsta peste optsprezece ani
• 54.779 - luptători sirieni ai fracțiunilor rebele și islamice și a altor diverse facțiuni, mișcări și organizații
• 12.878 - Forțele Democratice Siriene (SDF) și unitățile kurde
• 2.632 - Dezertori ai armatei siriene
• 68.308 - Forțele regimului lui Bashar al-Assad:
  • luptători ai NDF și loialiștii regimului sirian: 52.568
  • luptători ai Hezbollahului libanez: 1.705
  • luptători înarmați de naționalități non-siriene loiale forțelor regimului comunității șiite: 8564, dintre care 264 erau soldați și mercenari ruși
• 207 - soldați turci
• 27.744 - Jihadiștii lui Hayyat Tahrir Al-Sham (fostul Front Nusra) și ai altor organizații jihadi: 27.744
• 40.515 - Membri ISIS: 40.515
• 936 - Luptători non-sirieni ai SDF

Observatorul Sirian pentru Drepturile omului nu a putut documenta numărul deceselor Coaliției Internaționale, din cauza secretului extrem care le acoperă misiunile și operațiunile.

Persoane neidentificate al căror deces a fost documentat de imagini și videoclipuri: 428.

Cu totul, 388.652 de victime, la care se adaugă 3.691 de persoane ale căror nume au fost documentate de SOHR în 2017.

88.000 de civili uciși sub tortură în închisorile lui Assad

Statisticile de mai sus, documentate de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, nu-i includ pe cei aproape 88.000 de civili uciși sub tortură în centrele de detenție și în închisorile regimului Bashar al-Assad (SOHR a obținut informații despre moartea lor în perioada de detenție).

Statisticile nu-i includ, de asemenea, pe cei peste 3.200 de civili răpiți și luptători care au dispărut în închisorile organizației „Statul Islamic” sau pe cei 4.100 de prizonieri și dispăruți ai forțelor regimului și milițiilor loiale, după cum nu le includ nici pe cele peste 1.800 de persoane răpite de fracțiuni rebele și islamice, organizația „Statului Islamic” și Frontul Fateh al-Sham (fostul Jabhat Al-Nusra) sub acuzația de loialitate față de regim.

Bilanțul suferințelor nu se oprește, însă, aici.

Aproximativ 13 milioane de civili, inclusiv sute de mii de copii și femei, au fost strămutați după ce infrastructura, spitalele, școlile și proprietățile private și publice au fost deteriorate sau distruse iremediabil.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a făcut o defalcare a numărului de morți după categoria „făptuitorului”.

Astfel, dintre cele 117.388 de decese civile:

• 46.197 de civili au fost uciși de forțele regimului Al-Assad și milițiile loialiste siriene și non-siriene. Dintre aceștia, 28.547 erau bărbați și tineri, 11.034 copii cu vârsta sub 18 ani și 6.611 femei cu vârsta peste 18 ani.
• 26.407 au fost uciși în raidurile aeriene ale armatei regimului lui Bashar al-Assad a ucis: 26.407 civili, dintre care 16.653 erau bărbați, 5.965 copii cu vârsta sub optsprezece ani și 3.789 femei cu vârsta peste optsprezece ani.
• Numărul civililor celor care au murit în centrele de detenție și în închisorile regimului: 16.252, dintre care 16.062 erau bărbați tineri și bătrâni, 125 de copii cu vârsta sub 18 ani și 64 de femei cu vârsta peste 18 ani.

Victimele făcute de puterile străine

Și puterile străine care au intervenit în Siria au făcut victime pe motiv că ajută poporul sirian și că-l ajută să scape de un regim opresiv, constată SOHR.

• 8.671 de civili au murit în raidurile aeriene și din cauza rachetelor rusești. 5.233 de victime erau bărbați bătrâni și tineri, 2.098 copii cu vârsta sub optsprezece ani și 1.321 femei cu vârsta peste optsprezece ani.

• 3.846 de civili au murit sub bombardamentele Coaliției Internaționale: 3.846 civili, dintre care 2.161 erau bărbați, 973 copii cu vârsta sub optsprezece ani și 712 femei cu vârsta peste optsprezece ani.
• 1.013 de civili au murit în atacuri ale forțelor și avioanelor de război turcești: 1.013 civili, dintre care 687 sunt bărbați bătrâni și tineri, 197 copii sub vârsta de optsprezece ani și 129 femei de peste 18 ani.
• 461 de civili la atacurile grănicerilor turci, dintre care 333 erau bărbați tineri și bătrâni, 86 de copii cu vârsta sub optsprezece ani și 42 de femei cu vârsta peste optsprezece ani.
• 12 civili în urma atacurilor aeriene și terestre ale Israelului: 12 civili, dintre care șase bărbați, trei copii și trei femei.

Victimele făcute de gruparea Daesh, autointitulată ISIS

Bilanțul morților cauzate de diferite formațiuni și grupări așa-zis „anti-regim” precum ISIS, facțiuni de opoziție, Forțele Democratice Siriene (SDF) și alte grupuri din Siria:

• Facțiunile opoziției: 8.110 civili, dintre care 6.118 erau bărbați, 1.231 copii cu vârsta sub optsprezece ani și 761 femei cu vârsta peste optsprezece ani.
• ISIS: 6.418 civili, dintre care 5.458 erau bărbați, 543 copii cu vârsta sub 18 ani și 417 femei cu vârsta peste 18 ani.

Migranții sirieni, monedă de schimb pentru Turcia

După ce a acceptat să primească circa 4 milioane de migranți, cei mai mulți etnici sirieni, Turcia și-a reevaluat poziția de negociere cu Uniunea Europeană, amenințând că, dacă nu îi vor fi satisfăcute cerințele, va deschide porțile acestora către Europa, via Grecia.

Turcia încheiase în 2016 un acord cu UE, în urma crizei imigranților sirieni din 2015. Pentru a încerca să obţină sprijinul occidentalilor în conflictul său cu Siria, Ankara şi-a deschis însă graniţele pentru migranţii care intraseră pe teritoriul său.

Peste 10.000 de migranţi au încercat în martie trecut să treacă frontiera după ce Turcia a anunțat că nu va mai respecta acordul din 2016 cu UE destinat să limiteze afluxul de migranţi spre Europa, în schimbul unui ajutor de miliarde de euro.

Turcia a respins imediat acuzațiile de „şantaj'' pe care i le-au adus mai mulți lideri europeni.

„Nu am tratat niciodată problema refugiaţilor ca un instrument de şantaj politic'', spunea la acel moment purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, la o conferință de presă de la Ankara. „Scopul nostru în deschiderea uşilor nu a fost să creăm o criză artificială, să exercităm presiuni politice sau să servim intereselor noastre'', a spus el, citat de Agerpres.

„Capacitatea de primire a Turciei are o limită'', a adăugat el, cerând Bruxelles-ului să îşi respecte promisiunile în termenii acordului încheiat de UE şi Ankara în 2016 de a ţine sub control migraţia din Orientul Mijlociu.

A urmat o reuniune de urgență a celor 27, în care europenii şi-au manifestat solidaritatea cu Grecia şi fermitatea lor privind protejarea frontierelor pentru a împiedica trecerea a mii de imigranţi.

Guvernul francez a denunţat atunci decizia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a permite imigranţilor sirieni să treacă în Europa, ca formă de presiune pentru obținerea unui sprijin european în Siria.

Europa nu va „ceda şantajului'' migratoriu exercitat de Turcia şi graniţele sale vor rămâne „închise'' pentru imigranţii trimişi de această ţară, spunea şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian.

Ulterior, Uniunea Europeană le-a cerut imigranților din Turcia, prin vocea miniștrilor de Externe ai statelor membre, reuniți în Consiliul de Afaceri Externe, ținut în martie 2020, să nu meargă la granița cu Grecia încercând să o forțeze: „frontiera este închisă și că orice încurajare venită dinspre autoritățile turce este un joc care trebuie să înceteze”.

Membrii Consiliului au spus că trecerea ilegală a frontierei Uniunii Europene nu va fi tolerată, iar UE şi statele membre vor lua toate măsurile necesare pentru a opri acest fenomen.

Forțele de securitate grecești au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a descuraja zecile de mii de Imigranți care încearcă să treacă frontiera din Turcia spre Europa, după ce Ankara a declarat că nu va mai respecta înțelegerea făcută cu UE în 2016 pentru a-i menține pe migranți pe teritoriul său.

„Știrile despre presupusa deschidere (a graniței greco-turce) sunt false, iar oamenii n-ar trebui să încerce să meargă acolo”, spunea la acea vreme șeful diplomației UE, Josep Borrell, la o conferință de presă la Zagreb, citat de Reuters.

„Dacă vrem să evităm situații critice, trebuie să cunoaștem adevărul. Să oprim acest joc”, a spus el după reuniunea miniștrilor de externe ai UE în capitala Croației.

Turcia găzduiește în prezent aproximativ 3,6 milioane de refugiați din războiul civil din Siria, vecinul său din sud, și se confruntă cu un aflux de imigranți care continuă să crească din cauza luptelor continue. Ankara a spus atunci că nu mai poate face față situației și a acuzat UE că nu i-a oferit suficient ajutor, mărind miza financiară.

Mai multe mii de refugiaţi şi migranţi se adunaseră la frontieră după decizia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a deschide porţile Turciei spre Occident, după ce închisese graniţele ca urmare a acordului cu UE în 2016.

Până la urmă, liderii europeni au făcut apel la Turcia să continue să respecte acordul semnat cu UE în 2016 şi au subliniat că atât Ankara, cât şi statele membre ale blocului comunitar au de câştigat de pe urma acestui acord. Problema de fond - criza umanitară - rămâne însă neschimbată.

Dintre cei 42.000 de refugiaţi aflaţi pe insulele greceşti, aproximativ 5.500 sunt minori care au venit neînsoţiţi în această ţară.

Pentru rezolvarea acestei probleme, Comisia Europeană a decis alocarea a 700 de milioane de euro.

Vecinii Turciei, Grecia și Bulgaria, și-au consolidat granițele ca răspuns la amenințarea Ankarei de a redeschide frontiera. Înainte de criza imigranților din 2015-2016, un milion de oameni au migrat în Europa în numai câteva săptămâni.

„Am decis, efectiv, să nu oprim refugiații sirieni să ajungă în Europa pe uscat sau pe mare", declara atunci un oficial turc pentru Reuters, în condiții de anonimat.

„Toți refugiații, inclusiv sirienii, sunt acum bineveniți să treacă în Uniunea Europeană”, a spus oficialul.

Atacul chimic al lui Assad împotriva propriului popor

O imagine a făcut ocolul planetei și al televiziunilor de știri. Un tată își ține în brațe copiii morți în brațe, gemeni de 9 luni, un băiețel și o fetiță.

Abdul Hamid Youssef, un sirian care locuieste la periferia de nord a orasului sirian Khan Sheikhoun, în provincia Idleb, si-a pierdut 19 de rude în atacul chimic cu gaz sarin soldat cu 86 de morți, al doilea cel mai sângeros atac chimic de la începutul razboiului sirian.

În atac au murit și cei doi frați ai săi și toți copiii lor. Abdul Hamid Youssef e singurul supraviețuitor din tot neamul său.

În atac au murit 86 de persoane.

Barbatul spune că atacul, produs în timpul nopții, l-a trezit din somn și că respira cu dificultate. S-a dus să vadă ce fac copiii care păreau că sunt bine, așa că i-a lăsat în grija soției sale, Dalal, și a fugit la casa părinților.

El a relatat că pe drum trecea pe lângă persoane care se împleticeau și cădeau fără să se mai ridice. În casa părinților și-a găsit doi frați morți. Speriat, s-a întors acasă să vadă ce fac bebelușii și soția.

„Aveau spume la gură, convulsii. Erau toți pe podea”, a declarat el pentru CNN, plângând în hohote.

Întrunit de urgență, Consiliul de Securitate al ONU a examinat al doilea cel mai sangeros atac chimic de la începutul războiului sirian.

Reuniunea se anunta tensionata, deoarece mai multe mari capitale, inclusiv Parisul si Londra, pun in mod direct in discutie regimul lui Bashar al-Assad.

”Toate probele pe care le-am vazut sugereaza ca regimul lui (al-)Assad (...) a folosit arme ilegale in deplina cunostinta de cauza asupra propirului popor”, a declarat la vremea respectivă Boris Johnsonl, pe atunci șef al diplomației britanice.

Armata rusă a susținut atunci o teză halucinantă care a produs stupoare, despre care a spus că se bazează pe „date obiective”: că aviația siriană ar fi atacat, de fapt, un depozit al rebelilor în care se aflau substanțe toxice și că, în urma exploziei, gazele s-ar fi răspândit în atmosferă.

Ministerul de Externe rus a mers și mai departe și a spus, în ciuda evidenței vizibile pentru o planetă întreagă, că rapoartele despre un atac chimic lansat de forțele siriene au fost fabricate pentru a justifica o intervenție militară în Siria.

Rusia era deja implicată în războiul din Siria încă din septembrie 2015, motivând că ar fi fost solicitată chiar de guvernul sirian să intervină.

Alep, oraș milenar, esența Levantului, a fost distrus

În iulie 2016, orașul Alep, unul dintre cele mai vechi orașe din lume a fost distrus de luptele între rebeli şi armata pro-guvernamentală.

Nicio clădire din centrul istoric al orașului nu a mai rămas întreagă.

Înainte de război, mii de oameni vizitau zona istorică din Alep, centrul orașului fiind inclus în patrimoniul cultural al UNESCO în 1986.

Orașul Bosra al-Sham a ajuns acum o ruină. Amfiteatrul a fost distrus de gloanţe, muzeele puse la pământ, iar domul moscheii, dărâmat.

Distrugerea de către ISIS/Daesh a siturilor istorice din Siria a arătat că astfel de acțiuni „echivalează cu mult mai mult decât o tragedie culturală și ar putea fi denumite drept epurări culturale”, a spus eurodeputata Silvia Costa, în numele Comisia pentru cultură și educație, într-o interpelare în Parlamentul European, în aprilie 2016.

„Obiectivul teroriștilor este acela de a utiliza distrugerea construcțiilor civile și religioase și a siturilor arheologice aparținând patrimoniului comun al umanității ca o strategie de destabilizare a populațiilor și de anihilare a identității lor. De asemenea, jefuirea siturilor arheologice și traficul ilegal cu obiecte de artă sunt folosite ca „instrument de război” pentru finanțarea activităților teroriste”, a spus Costa.

„Conform Convenției UNESCO asupra protecției și promovării diversității expresiilor culturale, care a fost semnată în urmă cu 10 ani, acest patrimoniu comun al umanității ar trebui prețuit și păstrat în beneficiul tuturor. În prezent, numeroși arheologi sirieni încearcă să înregistreze, salveze și să ascundă, punându-și viața în pericol, bunurile culturale care sunt amenințate de distrugere. Va lua Consiliul, în cooperare cu ONU, ICOM, Observatorul Internațional privind Traficul Ilegal cu Bunuri Culturale (International Observatory on Illicit Traffic in Cultural Goods), Europol și Interpol, în concordanță cu Rezoluția 2199 a Consiliului de Securitate al ONU din 12 februarie 2015, care condamnă distrugerea patrimoniului cultural din Irak și Siria, măsurile necesare pentru a bloca comercializarea în statele membre a obiectelor culturale scoase ilegal din indiferent ce țară, atâta timp cât condițiile de război prevalează, împiedicând astfel utilizarea lor ca sursă de finanțare a activităților criminale?”, s-a întrebat eurodeputata.

„Admite Consiliul că se impune instituirea unei noi forme de cooperare între UE și UNESCO, cu obiectivul specific de a proteja patrimoniul cultural în zonele de conflict? Preconizează Consiliul să coopereze cu Agenția Spațială Europeană (ASE) pentru a recurge la utilizarea sateliților în vederea localizării siturilor culturale din zonele de conflict și a înregistrării lor? Ar lua Consiliul în considerare înființarea, în cooperare cu ONU, UNESCO ICOM și Comitetul Internațional al Scutului Albastru (International Committee of the Blue Shield (ICBS), a unei unități specializate în protejarea internațională a patrimoniului cultural amenințat de distrugere sau jefuire? Este Consiliul de acord că distrugerea sistematică și deliberată a patrimoniului comun al umanității reprezintă nu numai o crimă de război, conform celor specificate în Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, ci și o crimă împotriva umanității, și ar trebui urmărită în justiție ca atare?”

În anul 1954 în Convenţia de la Haga, urmată de Articolul 53 al Convenţiei de la Geneva adăugat în anul 1977, sunt stabilite o serie de reguli care reglementează modul în care se poartă războaiele pentru a se asigura o formă de protecţie în faţa agresiunilor intenţionate.

Textul Articolului stipulează: „este interzis: să se comită orice act de ostilitate îndreptat împotriva monumentelor istorice, operelor de artă sau lacaşurilor de cult care constituie patrimoniul cultural sau spiritual al popoarelor”, notează History.