Linkuri accesibilitate

O zi din istoria eliberării Ardealului de Nord 


Militari români în 1944

 Armata Română a dăruit eliberarea Ardealului de Nord Regelui, de ziua sa de naștere, în 25 octombrie 1944.

Era o zi frumoasă de toamnă timpurie când detașamentul blindat colonel Matei se găsea pe șoseaua către Careii Mari. Ne-am oprit la intrarea într-o pădure și colonelul Matei a dat ordin avangardei, două Tacam-uri, să se deplaseze până la extremitatea cealaltă a pădurii și să raporteze asupra situației. Când au ajuns acolo, cele două Tacam-uri au fost ținta unui tir de artilerie antitanc.

O zi din istoria eliberării Ardealului de Nord
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:54 0:00

Au ripostat, și foarte repede s-a produs duel între artileriile celor două tabere. Ceva mai târziu germanii s-au retras, dar nu înainte de a lăsa pe câmpul de luptă un Tacam românesc grav avariat. Comandntul Tacam-ului, sublocotenentul de rezervă Teodorescu, cel mai tânăr dintre noi, a murit pe loc, iar sergentul Samoilă a fost rănit. Celălalt Tacam, care nu fusese lovit, a primit ordin să se retragă imediat, ducând cu el trupul neînsuflețit al tânărului nostru erou Teodorescu și pe rănitul sergen Samoilă.

Apoi a avut loc adunarea ofițerilor comandanți de subunități, la care colonelul Matei a anunțat că nu se va trece la nici un atac în cursul acestei după-amiezi, doarece se apropie seara. În același timp trebuia să așteptăm ajutor din partea infanteriei care va veni numai spre dimineață. Sergentul Samoilă a fost luat de medicul unității, și dus la postul de prim ajutor, iar noi, în frunte cu colonelul Matei, împreună cu subofițerii și cu soldații detașamentului ne-am deplasat la locul unde a fost așezat trupul neînsuflețit al celui mai tânăr ofițer din unitatea noastră care căzuse la datorie pentru țară, neam și Rege.

S-a dat onorul, s-a ținut un moment de reculegere, și un soldat a rosit „Tatăl nostru”. Apoi fiecare ne-am răspîndit încetul cu-ncetul, fiecare cu gândurile lui, cu sentimentele lui, cu tristețea lui, cu gândurile la cei de-acasă.

Mircea Carp în 1944
Mircea Carp în 1944

După ce a trecut puțin timp, s-a mai fumat o țigară, două, s-au mai ținut câteva discuții între prieteni și camarazi, după care, făcându-se încetul cu-ncetul întuneric, am căutat câte un loc înc are să ne odihnim două-trei ore până când va trebui să plecăm din nou la atac a doua zi. Am găsit un pom înalt cu rădăcini stufoase ieșite puternic din pământ. Am avut impresia că este locul cel mai bun unde să-mi fac o pernă din veston. M-am lungit și n-a trecut mult timp când am auzit vocea locotenentului de rezervă Aurelian de la tancuri:

- E loc și pentru mine, domnule sublocotenent?

- Bineînțeles, domnule locotenent, și m-am dat puțin de-o parte ca să-i fac loc.

Când a-a lungit lângă mine am observat pe mâneca stângă a vestonului semnul V, adică semnul care arăta că a fost rănit pe front. Știind că acest lucru nu s-a întîmplat de când locotenentul era cu noi, am avut curajul să-l întreb unde și când a fost rănit.

- În Basarabia, acum trei ani de zile, mi-a răspuns, în lupta pentru ocuparea, respectiv eliberarea orașului Chișinău. Pentru că trecuse și de temenul de trei luni de zile după care ofițerii de rezervă erau lăsați la vatră, am fost trimis și eu din nou acasă, în satul meu din Ardeal unde eram învățător. În seara zilei de 23 august 1944, soția mea, tot învățătoare, și tot în același sat, asculta pe Majestatea sa Regele vorbind la radio și anunțînd că vom porni la război pentru eliberarea Ardealului nostru. N-am dormit toată noaptea. Mă muncea gândul ce trebuie să fac eu. Dimineață am știut. M-am dus la soția mea, care m-a-nțeles, m-a sărutat pe frunte, mi-a făcut semnul crucii, și eu am plecat la Direcția școlii primare unde l-am găsit pe director. Fără multe cuvinte a-nțeles ce mă mistuia și mi-a spus că și el în Primul Război Mondial a îmbrăcat haina militară românească ca să lupte pentru Ardeal. Împreună ne-am dus la clasa a patra, clasa mea, unde ne-așteptau elevii, s-au ridicat în picioare, au aplaudat, după care directorul le-a spus: „Învățătorul vostru pleacă din nou la armată, de data aceasta ca să elibereze Ardealul nostru”.

O tăcere urmată de câteva aplauze stinghere și-apoi de un ropot, și întreaga clasă care s-a repezit la catedră urîndu-mi drum bun, rugându-mă să nu-i las, și când se termină războiul să mă întorc la clasa lor. Am promis c-așa voi face dacă m-ajută Dumnezeu. Apoi, împreună cu directorul școlii, toți elevii m-au însoțit până la ieșirea clădire. Am ajuns la Cercul de recrutare, unde mai erau și alți învățători mânați de aceeași dorință de a contribui la eliberarea Ardealului. Asta-i tot tinere, și-a-ncheiat locotenenul Aurelian amintirile, adăugând: hai să ne culcăm acum, că ne-așteaptă mâine o zi grea.

Eu nu am putut s-adaug decât un „Vă mulțumesc, domnule învățător pentru această lecție de istorie, această lecție de datorie față de neam, față de țară”.

A doua zi de dimineață, detașamentul blindat colonel Matei s-a pus din nou în mișcare și-am ajuns în timp la Careii Mari spre a ne alătura și altor unități, altor regimente care eliberau ultima bucată de pământ românesc. Era ziua de 25 octombrie 1944, zi care a fost decretată Ziua armatei române. 25 octombrie era însă și ziua de naștere a Majestății sale Regele. Și-atunci armata a dăruit-o, după cum a dăruit întreaga victorie, tânărului nostru comandant suprem.

La sfârșitul lui decembrie, în ziua de 30 decembrie 1947, Majestatea sa a fost forțat de regimul comunist să abdice. Și-atunci a fost ștearsă și orice mențiune la această aniversare a noastră, a armatei.

Dar istoria nu stă pe loc.

S-auzim numai de bine, Mircea Carp.

  • 16x9 Image

    Mircea Carp

    Mircea Carp (n. 1923, Gherla), ziarist și director-asistent la Europa Liberă (1979-1995). Militar de profesie, a luptat în cel de-al II-lea Război Mondial. A fost rănit și decorat. În 1946 este dat afară din armată datorită activităților sale anti-comuniste.

XS
SM
MD
LG