Grupul Renew Europe din Parlamentul European a anunțat, miercuri, suspendarea aprobării Planului de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care Ungaria poate primi până la 7 miliarde de euro pentru proiecte destinate revenirii după pandemie.
ACTUALIZARE - Vicepreședintele Comisiei Europene, Věra Jourová, a negat în Plenul Parlamentului European că procesul de aprobare a PNRR pentru Ungaria ar fi suspendat. Ea a spus că sunt, desigur, verificate atent planurile și a reamintit că decizia finală cu privire la aprobarea planurilor naționale este luată de Consiliul European, cu majoritate calificată de voturi.
Anunțul inițial a fost făcut pe pagina de Twitter a președintelui Grupului, Dacian Cioloș.
Potrivit președintelui Renew Europe, Grupul ceruse Comisiei Europene să nu aprobe planul Ungariei până când Budapesta nu îndeplinește anumite condiții menite să împiedice alocarea contractelor unor firme bănuite de nereguli financiare sau aflate în conflict de interese. Renew Europe menționa potențiali beneficiari precum ginerele premierului Viktor Orbán care „obține în mod constant contracte cu fonduri europene”.
Grupul cerea și ca PNRR să includă, în cazul Ungariei, obligația anulării sau a modificării legislației care permite limitarea accesului jurnaliștilor și organizațiilor neguvernamentale la informații de interes public.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, europarlamentarul Ramona Strugariu, din Grupul Renew Europe, arată că că suspendarea este o consecință a atitudinii din ultimii ani a guvernului Orbán. „Nu poți să vrei în Uniune dar să joci în afara regulilor ei tot timpul. Nu poți să predici democrația şi să practici cleptocrația şi autocrația. Nu poți să invoci libertatea cetățenilor şi să sufoci vocile societății civile, ale lumii academice şi ale presei libere. Nu poți să vrei bani europeni, dar să îi foloseşti pentru agenda ta pesonală, cu sfidarea legilor europene. Nu poți, fără consecințe. Şi iată că ele există.”
La rândul său, Dacian Cioloș declară că suspendarea PNRR „nu înseamnă a pedepsi Ungaria, ci a nu sponsoriza cleptocrația lui Orbán.”
Comisia Europeană analizează în această perioadă planurile trimise de statele membre pentru alocările de fonduri prin Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), care are un buget total de 672,5 miliarde de euro. Pentru alocarea banilor, fiecare stat membru a întocmit planuri naționale. Unele au fost deja aprobate în timp ce pentru alte țări, inclusiv România, sunt încă în analiza experților europeni.