Linkuri accesibilitate

Întâlnirea cu victima după 35 de ani de la Revoluție. Radu Tinu, fost adjunct al Securității Timiș: „Așa au fost vremurile”


Tőkés Eszter, sora pastorului Tőkés László, care a avut un rol important în declanșarea Revoluției de la Timișoara, s-a întâlnit după 35 de ani cu securistul care a amenințat-o: Radu Tinu.
Tőkés Eszter, sora pastorului Tőkés László, care a avut un rol important în declanșarea Revoluției de la Timișoara, s-a întâlnit după 35 de ani cu securistul care a amenințat-o: Radu Tinu.

Fundația Integratio Timișoara și comunitatea maghiară au organizat între 13-15 decembrie, la Timișoara, o serie de evenimente dedicate celor 35 de ani de la Revoluție. În public a apărut și fostul adjunct al Securității Timiș, Radu Tinu. Interesul său plin de suspiciune față de unguri nu s-a stins.

Pe 14 decembrie, Tőkés László participa la o conferință dedicată Revoluției din 1989.

În sală a apărut Radu Tinu, fostul adjunct al comandantului Securității Timiș, principalul responsabil cu urmărirea și evacuarea pastorului Tőkés în decembrie 1989. Atunci avea grad de maior.

La evenimentul de acum, el și-a luat căști pentru traducere și s-a așezat în spatele sălii.

Radu Tinu, fost șef adjunct al Securității Timiș, participă la un eveniment al comunității maghiare din Timișoara, în sala rondă a Centrului Reformat Noul Mileniu.
Radu Tinu, fost șef adjunct al Securității Timiș, participă la un eveniment al comunității maghiare din Timișoara, în sala rondă a Centrului Reformat Noul Mileniu.

Tinu coordonase la Timișoara și urmărirea operativă a Hertei Müller, pe care a denigrat-o și după ce scriitoarea a primit premiul Nobel pentru Literatură în 2009.

Radu Tinu a relatat într-un interviu pentru România Mare că pastorul și familia sa erau ascultați 24 de ore din 24 de Securitate, iar ofițerii operativi care lucrau în trei schimburi îi dădeau raportul „chiar și la miezul nopții”, dacă observau vreo mișcare, cum ar fi, de exemplu, că pastorul bătea la mașina de scris.

Securitatea a susținut și după Revoluție, prin foștii săi agenți, că pastorul era spion maghiar, dar nu a prezentat dovezi.

Tőkés Eszter păstrează memoria unor traume

Medicul stomatolog Tőkés Eszter, sora pastorului, a observat prezența lui Tinu în sală și l-a confruntat pe fostul adjunct al Securității. S-a așezat lângă el și i-a amintit cum a amenințat că îl va băga la închisoare pe tatăl lor, profesorul Tőkés István.

„I-am arătat în cartea „Erös vár a család” (Familia este o cetate puternică), scrisă de fratele nostru Jozsef, în care fiecare dintre frați a povestit câte o întâmplare. Eu am povestit-o pe aceasta, cu amenințarea la adresa tatălui nostru, scrisă și în limba română”.

„Familia este o cetate puternică” este titlul volumului despre familia lui Tőkés László, pastorul reformat care a pornit Revoluția din Timișoara.
„Familia este o cetate puternică” este titlul volumului despre familia lui Tőkés László, pastorul reformat care a pornit Revoluția din Timișoara.

Radu Tinu a argumentat că „așa au fost vremurile” și a schimbat vorba.

„Nu am vrut nicio revanșă, eu nu sunt supărată, dar lucrurile astea nu pot fi uitate. Totuși, am simțit că e frustrat, nu i-a plăcut”, a precizat doctorița pentru Europa Liberă. La scurt timp, Radu Tinu a părăsit locul.

Am întrebat în ce împrejurări a fost contactată de Radu Tinu în 1989.

„Cu Tinu m-am întâlnit în noiembrie 1989, când am fost în vizită la fratele meu, László. Când am ieșit din locuința lui, seara târziu, să plecăm la Cluj unde locuiam, ne-au înconjurat niște mașini de miliție. Radu Tinu era acolo, a deschis portiera mașinii și a început să urle la mine «Ce face bătrânul, o să vezi că îl bag la închisoare»”.

„Bătrânul” era István, tatăl celor opt frați Tőkés, care ținuse cuvântări la biserica reformată unde servea și fiul său pastor.

„Ne-au dus la Miliție, ne-au ținut acolo pentru intimidare și după ce ne-au dat drumul ne-au urmărit și în tren. Acolo n-a mai venit Radu Tinu, ci alți securiști”, își amintește Tőkés Eszter.

Tőkés László cu fiica Ilona și doi nepoți.
Tőkés László cu fiica Ilona și doi nepoți.

La ceva vreme după executarea lui Ceușescu, Tőkés Eszter l-a văzut la televizor pe Radu Tinu în uniformă de deținut, în Procesul de la Timișoara.

„I-am zis atunci fratelui meu mai mic, Zsolt, că s-a întors roata, că e o minune dumnezeiască”, a spune ea.

Doctorița a avut și alte experiențe traumatice legate de Securitate. Fostul ei soț, cu care are doi copii, medicul ortoped Barta Tibor era agent al Securității cu numele de cod „Stelian”.

El a facilitat, spune Tőkés Eszter, instalarea de tehnică de ascultare în locuința lor, a raportat mai mulți ani despre întrega familie, dar și despre intelectuali din anturaj ca disidenta Doina Cornea, scriitorii Szöcs Géza, Kányádi Sándor, Haraszti Miklos și mulți alții.

Viață bună pentru securiști

Radu Tinu este azi un om bogat, care își afișează pe pagina sa de Facebook călătoriile exotice pe care le face.

După cei doi ani de închisoare, pe care consideră că i-a făcut degeaba, a devenit director la Fabrica de țigarete din Timișoara, apoi director regional la ASIROM. După pensionare și-a deschis o firmă de consultanță.

„Trăiesc bine. Eu am lucrat la multinaţională. Când eşti inteligent şi ştii carte, evoluezi. Crezi că îmi dădea o firmă elveţiană un contract, dacă nu eram bun? Trebuie să ştii să lucrezi cu oamenii, să discuţi, să îţi meargă mintea”, s-a lăudat Radu Tinu în interviul acordat acum zece ani.

Radu Tinu într-o călătorie exotică la Machu Pichu
Radu Tinu într-o călătorie exotică la Machu Pichu

Ideile politice pe care le propagă pe Facebook, deși susține că nu a votat din 1988, sunt naționaliste, idolatrizând personaje dragi neolegionarilor.

Pe 19 noiembrie 2024, el posta istorii fabricate, într-un limbaj grosolan: „Bă beliților, dacă nu știți, România lui Ion Antonescu a inaugurat în acea perioadă, 38/44, singurul teatru EVREIERSC din Europa!!! Dacă nu știți și nici nu citiți, aflați că Mareșalul a făcut tot ce a putut în acele vremuri și a salvat peste 600 000 de evrei ... de la crematoriu!”.

În legătură cu candidatul filorus Călin Georgescu, pe 5 decembrie, el a postat cu majuscule „TOT STATUL ÎMPOTRIVA UNUI SINGUR OM!”.

Evenimentele organizate în 13-15 decembrie 2024 de comunitatea maghiară au avut parte de prezențe notabile: președintele Ungariei, Sulyok Tamás, și fostul președinte Emil Constantinescu, precum și de invitați din SUA, Germania, Polonia, Olanda, Ungaria,

De ce Tőkés

Pastor în parohia reformată din Timișoara din 1986, Tőkés László a criticat în predicile sale regimul Ceaușescu. Le-a vorbit enoriașilor despre dărâmarea satelor, despre lipsurile la care erau supuși oamenii în vremea dictaturii și a organizat evenimente culturale considerate subversive.

Popularitatea sa a crescut, iar intervențiile sale critice în emisiuni de la Televiziunea Maghiară, precum Panorama, l-au adus în atenția Securității, care l-a urmărit pe el și pe familia sa. Responsabil direct cu urmărirea și executatea ordinelor a fost adjunctul Securității Timiș, Radu Tinu.

În 15 decembrie 1989, când lumea a auzit de ordinul de evacuare a pastorului, grupuri de credincioși reformați, cărora li s-au alăturat mai întâi baptiștii, apoi multe alte grupuri, s-au adunat în fața bisericii.

În 16 decembrie 1989, Tőkés László și familia au fost evacuați forțat și duși la Mineu, iar cei care erau cu ei au fost arestați. Scânteia Revoluției fusese deja aruncată. Din fața parohiei reformate din Timișoara a început mișcarea care a dus la căderea comunismului.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Brîndușa Armanca

    BRÎNDUŞA ARMANCA PhD este jurnalistă şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. A publicat mai multe volume de media și istorie literară. Filmele de televiziune i-au fost recompensate cu numeroase premii internaţionale şi naţionale, iar activitatea culturală cu  Distincția culturală a Academiei Române și cu o înaltă distincție din partea ministrului culturii al Ungariei pentru diplomație culturală. Este membră a unor prestigioase organizații civile și de media.

    armancab-fl@rferl.org

XS
SM
MD
LG