69 de români s-au ales cu dosare penale pentru fals, uz de fals sau zădărnicirea combaterii bolilor după ce au prezentat, la revenirea în țară, documente falsificate care să ateste vaccinarea, vindecarea sau testarea pentru Covid-19.
Cei mai mulți dintre cetățenii care au încercat să scape de carantină au intrat în țară prin punctele de trecere a frontierei de la Aeroportul „Henri Coandă” sau prin cele din Iași, Sibiu sau Cluj, după cum au precizat reprezentanții Inspectorarului General al Poliției de Frontieră(IGPF) pentru Europa Liberă. Datele furnizate de IGPF sunt pentru perioada 22 iulie-2 august.
Verificarea: echipe mixte din polițiști și inspectori sanitari
Poliția de Frontieră este implicată în verificarea valabilității documentelor privind vaccinarea, vindecarea sau testarea împotriva Covid-19 abia de la 1 iulie.
„În cazul în care se constată faptul că, certificatul digital nu este valabil și/sau autentic, respectiv este neconform, se semnalează situația reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) din punctele de trecere a frontierei în vederea dispunerii de măsuri sanitare”, a precizat comisarul șef Tatiana Berlinschi, ofițer de relații publice la Centrul de Informare și Relații Publice al IGPF
În lipsa unei baze de date centralizate, procesul de verificare al testelor anti-Covid este destul de greu și anevoios. Reprezentanții Poliției de Frontieră spun că verificarea validității se face împreună cu reprezentanţii DSP, prin mai multe modalități: verificări ale codului QR, contactarea autorităţilor din ţara vecină, verificări la clinicile emitente pentru a se stabili dacă certificatele respective au fost eliberate în urma unor teste reale.
Turiștii: verificarea este aleatorie
Pe de altă parte, forumurile de călătorii și grupurile de Facebook sunt pline cu declarații ale unor turiști care s-au întors în țară în ultima vreme din state în zonă galbenă sau roșie și care susțin că au scăpat de control, mai ales la granița terestră.
Șerban Georgescu s-a întors din Grecia, prin vama Giurgiu, pe 24 iulie. A stat la coada de intrare în țară aproximativ 20 de minute, mai puțin ca în vama dintre Grecia și Bulgaria.
„Am fost în Grecia două familii. Fiecare am avut câte doi copii cu vârste sub 12 ani. Am plecat în vacanță când totul era ok, Grecia era în zona verde, nu am avut nevoie decât de certificatele de vaccinare ale adulților. Când ne-am întors, Grecia era deja pe lista galbenă. Am făcut teste PCR pentru copii, 60 de euro bucata. La graniță, o familie a fost întrebată de sănătate, cealaltă nu! Doar unii au arătat și certificatele de vaccinare ale adulților, și testele minorilor. Am trecut prin aceeași vamă, la Giurgiu, la diferență de câteva minute, la ghișee diferite”, a declarat Șerban Georgescu pentru Radio Europa Liberă.
Mihaela Popescu a venit, a doua zi, din Elveția (zona verde).
„Au fost câțiva din avionul nostru care au fost întrebați de certificate de vaccinare de către poliția de frontieră. Mi s-a părut exces de zel, dar am zis ca poate au venit cu escală dintr-o altă zonă mai colorată și poate d-asta au cerut”, ne-a declarat tânăra.
Raed Arafat: „este un fenomen”
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a avut un discurs extrem de dur la adresa celor care folosesc astfel de documente.
„Când vii în ţară eşti în stare chiar să prezinţi un document fals, înseamnă că nu te interesează nimic, înseamnă că tu vii şi eşti dispus să răspândeşti boala, să răspândeşti totul. Vii dintr-o zonă unde varianta Delta e la maxim, vii în România unde stăm bine, prezinţi un certificat fals, nu eşti vaccinat, nu eşti trecut prin boală, probabil să fii şi pozitiv şi să vii să stai în familie şi să spui că eu i-am şmecherit la graniţă, am trecut şi nu mai trebuie să stau în carantină. Acest lucru este foarte grav”, a declarat Raed Arafat, la Digi24, luni seara.
Verificarea testelor aglomerează vămile
Controlul amănunțit al documentelor de călătorie aglomerează vămile. Timpii de așteptare pentru intrarea în țară au crescut considerabil de la începutul lunii august. Afluxul de români din diaspora care se întorc în țară pentru vacanță sau a celor care au fost în concedii, precum și procedurile greoaie cu cei care sunt nevaccinați, fac ca timpii de așteptare să crească. Uneori, până la aproape două ore.
Încărcătura în vamile terestre poate fi verificată în sistem live AICI.
Și pasagerii care au ajuns pe Otopeni s-au plâns că formalitățile din vamă au depășit, uneori, o oră și jumătate sau că au așteptat bagajele și o oră
Rețele de falsificatori de certificate sau pașapoarte de vaccinare împotriva Covid19, în Europa
Mai multe state europene au descoperit rețele de falsificatori de certificate Covid care acționau în special pe Dark Net.
Germania a depistat deja o rețea de falsificatori de certificate de vaccinare false. În iunie, șase persoane au fost reținute la Köln. Ele promiteau certificate de vaccinare pentru 100 de Euro. Ofertele erau făcute pe serviciul de mesagerie Telegram, lucru care a dat bătăi de cap anchetatorilor germani în găsirea de probe relevante, pentru că serviciul este criptat.
Tranzacțiile se făceau, de obicei, în criptomonede, tot pentru evitarea urmăririi banilor. Nu toți cei care au comandat certificatele falsificate rețelei le-au și primit. Unii doar au fost înșelați de falsificatori.
Și poliția Italiană a destructurat o rețea care se ocupa cu fabricarea și vânzarea de certificate și pașapoarte de vaccinare false la prețuri cuprinse între 100 și 130 de euro. Departamentul antifraudă şi de luptă împotriva criminalităţii cibernetice din cadrul Procuraturii din Milano a descoperit 10 conturi de Telegram de pe care utilizatorii erau redirecţionaţi către conturi anonime de pe Dark Net. Aici intrau în contact cu cei care ofereau certificate şi dovezi de vaccinare falsificate - certificate europene de vaccinare false inclusiv codul QR aferent, creat special, şi numărul care identifica lotul de origine al primei şi celei de-a doua doze de vaccin.
Infractorii cibernetici îi asigurau pe cumpărători că certificatele false puteau fi folosite în ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană, precum SUA, Regatul Unit şi Elveţia.