Într-un moment în care statisticile legate de natalitate nu lasă loc de optimism, există cupluri pline de curaj care trec peste temeri și își asumă că totul va fi bine cu trei sau mai mulți copii. România a ajuns în 2019, după Franța, la o tendință de creștere a numărului de nașteri ale unei femei, conform datelor Eurostat.

O familie ieșită din tipare: 6 copii

Cristina și Eugen locuiesc într-o casă lângă un lac, în satul Fundeni. Sunt aproape de București, orașul de care sunt legați profesional. Cristina lucrează ca director adjunct într-o firmă de relații publice, iar soțul ei este grafician în publicitate.

Casa cu o curte este, de fapt, o necesitate, căci au șase copii, iar viața într-un apartament din capitală ar fi fost complicată. În vârstă de cinci ani, Gabriel e mezinul familiei, iar cel mai mare e Matei, 17 ani. Între ei sunt Maria, Smaranda, Ioan și Valeriu.

Pe lângă alergătura zilnică impusă de gestionarea educației copiilor și a eventualelor cursuri suplimentare ale acestora, cei doi părinți realizează că familia lor e ieșită parțial din tipare și în urma reacției celor din jur când află că au șase copii.

Eugen Miron povestește amuzat că e întrebat frecvent: „Cu aceeași femeie?”. Cristina realizează cu această ocazie că și ei i se adresează constant astfel de mirări.

Am întrebat-o cum trebuie să fii ca persoană în România ca să îți asumi o familie numeroasă. „Îți trebuie curaj și asumare”, spune ea după un moment de gândire.

În privința unei explicații pentru hotărârea luată, Cristina povestește că e vorba de un sistem de valori și credințe personale care nu poate fi redus într-o singură propoziție. „Nu am avut un plan de la bun început, să știu că începe aici și se termină acolo.”

Fiecare copil are ritmul său, lucru arătat inclusiv de un desert cumpărat de Cristina. Fiecare vine în bucătăria de la parter când poate. Matei, adolescent, are căștile pe urechi în timp ce mănâncă prăjitura, iar Gabriel, după ce termină, e murdar pe față de la ciocolată.

Printre perindările tinerilor între cameră și bucătărie, Eugen apucă să se mai uite pe grupurile de părinți de la școlile la care sunt înscriși copiii. O anunță pe soția sa că, într-una dintre școli, sunt patru profesori confirmați ca fiind bolnavi de Covid.

O familie mare nu presupune doar capacitatea de a te adapta la programul fiecăruia, ci și „financiar este un efort deosebit ca să crești atâția copii”, completează Eugen.

În privința educației, mama se declară dezamăgită de lipsurile din sistemul școlar:

„Școala astăzi nu-ți mai oferă niciun fel de susținere pe partea vocațională. Dacă un copil se pricepe la muzică, e bun la desen, chiar și la sport, școala nu-l susține în niciun fel în direcția aceasta.”

În acest context, dar și al altor hibe ale funcționării sistemelor publice din România, Cristina consideră că pentru ei, adulții, e prea târziu să plece din țară, dar pe copii îi vor susține dacă vor asta. Cel puțin deocamdată, aceștia nu-și doresc însă să părăsească România.

Statisticile indică o schimbare în privința familiei

Datele Eurostat arată că în 2001 indicatorul pentru România în privința numărului de nașteri al unei femei se situa la valoarea de 1,27.

În 2019, acesta crescuse la 1,77, deasupra aflându-se doar Franța, țară în care se înregistra cea mai mare rată a fertilității din comunitatea europeană.

Simplu spus, în comparație cu 2001, în România sunt mai frecvente familiile care au mai mult de un copil.

Un studiu al Institutului Național de Statistică pentru anul 2020 conturează o situație și mai clară, în sensul în care jumătate dintre născuţii-vii erau primul copil al familiei.

Aproximativ 41% dintre nașteri însemnau al doilea sau al treilea „moștenitor” al cuplului. Al patrulea copil devenea un eveniment mai rar. Doar circa 6.000 de astfel situații au fost la nivel național, din totalul de 178.000 de nașteri din 2020. De la al cincilea copil în sus, valorile scădeau până la câteva sute într-un an.

În același document sunt semnalate disparități între urban și rural - familiile numeroase sunt mai prezente în lumea satului, iar cele în care a apărut doar primul copil sunt mai frecvente în orașe.

În contextul acestei tendințe semnalate de Eurostat, am mai stat de vorbă cu două familii pentru a afla de ce nu s-au oprit la unul sau doi copii.

Copiii sunt cel mai important lucru în lume

Ulițe înnoroiate, case neterminate și curți în care totul pare aruncat alcătuiesc tabloul unui cartier care se zbate în sărăcie la marginea orașului Săcele, din județul Brașov. Mulți dintre locuitorii de aici sunt romi.

Pe o un drumeag aproape de pădure, Sorina și Ionel Fîțan au o casă aranjată cu tot ce le trebuie. Sunt părinții a nouă copii, pe care, în funcție de vârstă, îi trimit la grădiniță sau școală.

Alegerea lor este clară: au urmat ce scrie în Biblie, căci se tem de Dumnezeu și nu au făcut „opriri de nașteri”, după cum explică Ionel. Dincolo de religie - sunt penticostali - neîndoielnic e vorba și de iubire, completează Sorina. „Îi facem din dragoste, că-i iubim și ni-i dorim.”

Soția este casnică, iar Ionel lucrează, instalează uși. Cei nouă copii au între șase luni și 17 ani. Nu se plâng de bani, spun că Dumnezeu le-a aranjat pe toate după fiecare naștere.

Singurul lucru e că „e obositor ca mamă, ca părinte de atâția copii”, recunoaște Sorina.

Ionel, cu care e căsătorită de 15 ani, oferă viziunea tatălui abia venit de la muncă: „E o bucurie, ne-am învățat”.

Alegerea lor, fundamental legată de religie, nu e înțeleasă mereu și le-au fost aruncate și cuvinte grele.

„Că suntem țigani și că facem mulți copii pentru bani. Până la urma urmei, câtă alocație are copilul ăla, 160-200 de lei pe lună, nu trăiește cu ei. Nu o să mănânce, că e 200 de lei o pereche de papuci”, spune Sorina Fîțan.

Subliniază că educația e importantă pentru copii. Sorina Fîțan: „Prin asta fiecare își va face viitorul”.

Pentru ei, ca oameni credincioși, cel mai important lucru în lume sunt copiii.

Șansa de a fi un om mai bun

Tot în orașul Săcele, și tot pe o stradă aproape de pădure, dar mult mai spre centrul localității, trăiește familia Iordache.

Mirela și Ovidiu au trei copii, cu vârste între aproape trei ani și nouă. Ea lucrează acum ca hipnoterapeut, iar soțul este polițist.

„Am pornit cu gândul de a avea un copil. La mine a fost o contraindicație medicală de a avea copii și atunci m-am încăpățânat și am făcut un copil, după aceea a urmat și al doilea, după aceea a urmat și al treilea. Asta ca să văd că se poate, să demonstrez că se poate”, mărturisește Mirela Iordache.

În perspectiva soțului ei, copilul este „cea mai mare șansă a ta de a deveni un om mai bun.”

Toți cei trei copii ai familiei au fost doriți și planificați. Totuși, la ultimul, Mirela admite că a avut întrebări dacă își vor putea permite să plătească pentru tipul de educație pe care voiau să-l ofere.

Au venituri peste medie, ceea ce le permite să se descurce și alături le este soacra, care locuiește cu ei. Familia Iordache nu are sub nicio formă vreun plan să se mute din România. Părinții sunt convinși că și aici poți să faci ceea ce îți place.

În opinia lor, alegerea unei familii mari vine asumat, responsabil și implică o perspectivă pozitivă asupra vieții. Ovidiu Iordache: „Să crezi că tot ce ți se întâmplă în viață e doar responsabilitatea ta.”