Linkuri accesibilitate

De ce școlile private continuă cursurile online iar cele publice intră în vacanță


Școlile particulare vor putea organiza cursuri online în perioada următoare, în timp ce cele publice vor avea o vacanță impusă de condițiile epidemiologice.
Școlile particulare vor putea organiza cursuri online în perioada următoare, în timp ce cele publice vor avea o vacanță impusă de condițiile epidemiologice.

Ultimii doi ani de școală petrecuți de elevi în pandemie au venit la pachet cu măsuri luate peste noapte și cu schimbări care au bulversat sistemul de educație.

O astfel de măsură este și cea privind intrarea elevilor într-o vacanță de două săptămâni începând de luni, 25 octombrie, și până pe 8 noiembrie.

CNSU a adoptat o decizie vineri seara prin care se arată că toate școlile vor fi închise, indiferent că sunt private sau de stat. Prevederea nu a fost cuprinsă în hotărârea de guvern de vineri. Ceea ce a dus la interpretări privind închiderea școlilor.

Raed Arafat a venit luni cu precizări și a spus că între hotărârea CNSU și hotărârea de guvern au apărut niște „disfuncționalități juridice”. „Prezența fizică în școlile particulare este interzisă, dar asta nu înseamnă că nu pot organiza cursuri online”, a spus Raed Arafat.

Hotărârea de guvern de luni cuprinde și școlile particulare printr-un articol special: „În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, unitățile particulare de învățământ, inclusiv cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară își suspendă activitățile ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în perioada 25 octombrie 2021 - 5 noiembrie 2021”.

Cel care a vorbit primul de această disfuncționalitate a fost chiar ministrul Sorin Cîmpeanu, care a spus că Ministerul Educației nu poate reglementa funcționarea școlilor particulare.

„Ministerul Educatiei nu are niciun temei legal pentru a reglementa vacanța în școlile și gradinitele private! Doar Guvernul poate face asta. Și când spun școli private, mă refer și la cele care funcționează după curriculum românesc, aprobat de ME, și pt celelalte scoli, din Registrul Special, care funcționează pe curriculum -ul altor state”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Ce spun reprezentanții școlilor private

Cu toate neclaritățile din partea autorităților, reprezentanții școlilor particulare susțin că vineri au întors hotărârea pe toate părțile.

„Noi am transmis părinților vineri seara că închidem sau că facem online”, a spus Christian Comșa, președintele Asociației Școlilor Particulare.

La fel au făcut și cei de la Școala Step by Step care au decis să închidă școlile.

„Am decis să închidem și grădinița și școala începând de luni 25 octombrie, atât timp cât vor fi închise și școlile publice, întrucât discuția este despre siguranța sanitară, despre responsabilitate socială și despre a contribui la efortul general. Am acționat în spiritul legii, pentru că dacă am ține cont de scăparea textului legii, ar însemna să ne păcălim singuri”, a spus Sorin Dragomir reprezentantul școlii Step by Step.

Reprezentanții școlilor private spun că școlile particulare sunt entități private și că decizia ar trebui să fie descentralizată așa cum prevede legea educației.

„Noi tot timpul am susținut ca decizia să fie descentralizată și pentru școlile de stat și pentru cele private. Nu e normal ca într-o școală în care nu am niciun caz de infectare și am 99% dintre angajați vaccinați să închid școala. Dacă dorința noastră este să dăm un mesaj purternic pentru vaccinare, atunci închideți școlile și de stat și particulare și pe acelea care au un grad mic de vaccinare în rândul angajaților, al părinților”, a mai spus Christian Comșa.

Școlile de stat intră în vacantă de două săptămâni

Ministerul Educației a decis, în urma hotărârii CNSU de vineri, ca toți elevii să intre în vacanță două săptămâni. În mod normal, ar fi trebuit să intre în vacanță de o săptămână numai preșcolarii și elevii de la clasele primare, vacanță programată prin structura anului școlar 2021-2022. Însă, din cauza situației epidemiologice și a multor cazuri de infectare în școli, autoritățile au decis ca toți elevii să intre în vacanță de două săptămâni.

Școlile de stat nu sunt pregătite pentru cursuri online, după cum a declarat ministrul Educației, care a spus că în multe localități lipsește conexiunea la internet. În plus, testele pe bază de salivă despre care se vorbește din primăvară nu au ajuns nici acum în școli, iar licitația pentru cumpărarea lor e la început de drum.

Săptămâna trecută, Sorin Cîmpeanu a declarat că, în cele două săptămâni de vacanță, se va consulta cu elevii, profesorii și părinții pentru noua structură a anului școlar.

Mulți dintre profesori spun că trimiterea tuturor elevilor în vacanță, fără să facă școală online, măcar cei din anii terminali, nu va face decât să-i bulverseze și să-i scoată din ritm.

Ioana Turcu, profesoară de flaut la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din Capitală, a spus pentru Europa Liberă că va continua să facă lecții cu elevii ei și în timpul vacanței.

„Aceste două săptămâni de vacanță înseamnă un dezastru peste alt dezastru, pentru că învățământul online nu trebuia oprit. Să le dai pauză totală acum e mult mai dăunător decât să-i fi ținut cât de cât într-o activitate online. Acum ce or să facă? Or să se plimbe pe stradă și la mall probabil”, a spus Ioana Turcu.

Legea educației arată la articolul 60 că învăţământul particular şi confessional este reglementat astfel:

  • (1) Învăţământul particular şi confesional se organizează conform principiului nonprofit în unităţi de învăţământ preuniversitar, la toate nivelurile şi formele, conform legislaţiei în vigoare.
  • (2) Criteriile, standardele şi indicatorii de performanţă pe care trebuie să le îndeplinească unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional sunt identice cu cele pe care trebuie să le îndeplinească unităţile de învăţământ de stat.
  • (3) Unităţile particulare de învăţământ sunt unităţi libere, deschise, autonome atât din punct de vedere organizatoric, cât şi economico-financiar, având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituţie.
  • (4) Autorizarea de funcţionare provizorie, acreditarea şi evaluarea periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar particular şi confesional sunt realizate de către Agenţia Română de asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, conform legislaţiei în vigoare.
  • (5) Unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional acreditate sunt sprijinite de stat, condiţiile fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului.
  • (6) Statul sprijină şi coordonează învăţământul particular şi confesional, în condiţiile legii, respectând în întregime drepturile acestuia.
  • (7) Directorii unităţilor de învăţământ particular sunt numiţi de conducerea persoanei juridice fondatoare, cu respectarea criteriilor de competenţă. Actul de numire se aduce la cunoştinţa inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea unitatea respectivă.

În contextul pandemiei, școlile private pot fi reglementate de guvern. Inițial, era vorba despre școlile care funcționează după sisteme de educație din alte țări.

Ministrul interimar Dan Vîlceanu a declarat la Digi 24 că premierul a avut o discuţie cu ministrul de Externe în privinţa şcolilor străine din Bucureşti. „Îmi amintesc că premierul a avut o discuţie cu ministrul de Externe fiindcă sunt nişte şcoli străine în Bucureşti. A existat o greşeală şi mâine (n.r.luni) va fi remediată. Sunt două articole diferite... Eu sunt la Finanţe, nu sunt nici la Educaţie, nici la Sănătate, nici la CNSU. Mai mult decât atât nu ştiu. Discuţia ce a avut loc în guvern a fost exact pentru că sunt şcoli străine. E foarte clar articolul, numai că a fost această scăpare cu şcolile private. Vom remedia mâine”, a declarat Vîlceanu.

Cu privire la școli, hotărârea CNSU de vineri avea două articole:

Art.7 - (1) Se abilitează Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru pentru acordarea unei vacanțe suplimentare de două săptămâni pentru învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal în perioada 25.10.2021-05.11.2021, precum și pentru stabilirea ulterioară, dar nu mai târziu de data de 05.11.2021 a modificărilor privind structura anului școlar.

Art.8 - (1) Se suspendă activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în toate unitățile de învățământ privat, inclusiv în cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, pentru perioada 25.10.2021-05.11.2021. (2) Se propune suspendarea activităților cu prezența fizică la nivelul tuturor unităților sau operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school, în perioada 25.10.2021-05.11.2021.

Ulterior, ministrul Edcucației a semnat un ordin prin care arăta că vacanța este pentru școlile de stat:

„Art. 1. — Prin derogare de la prevederile Ordinului ministrului educației nr. 3.243/2021 privind structura anului școlar 2021—2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 16 februarie 2021, în perioada 25 octombrie—5 noiembrie 2021, preșcolarii și elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal de stat sunt în vacanță”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG