Povestea unui tatuator. Dhope, artistul care „desenează” pielea

Tatuajul este o formă de artă imprimată pe cel mai mare organ al corpului uman, pielea, născută din îngemănarea designului, artelor decorative și artelor clasice. Andrei „Dhope” Ionuț și-a cultivat pasiunea pentru desen și grafică încă din copilărie și crede că studiile de specialitate sunt importante pentru dezvoltarea unui artist.

Andrei „Dhope” Ionuț este artist tatuator, grafician, muzician, fotograf, operator de imagine, editor video și ilustrator. A crescut în Constanța și desenează din clasa a V-a, când a început să studieze artele plastice la Școala de Arte „Regina Maria”.

Contactul cu chitara bass l-a avut la 15 ani, când s-a creat și legătura dintre arta vizuală și muzică, prin realizarea materialelor grafice pentru evenimentele de rock/metal din Constanța. A studiat imagine de film și televiziune, iar mai apoi design grafic la Coventry University din Marea Britanie, unde a absolvit cu titulatura de „First Class”.

A început să facă tatuaje în 2013, la îndemnul prietenilor, și a deschis un salon de tatuaje în Constanța. Și-a dat repede seama că nu are înclinații antreprenoriale și astfel s-a alăturat echipei de tatuatori de la Dark Side Ink Division din București.

Stilul care îl reprezintă este cel grafic, „Black&Gray”, însă după cum spune, „nu ezită să pună culoare și să accepte provocări”. A câștigat locurile 1 la concursurile „Best of Small” la Transilvania Tattoo Expo în 2017 și „Best of Small” la International Tattoo Expo Cluj- Napoca în 2018.

O scurtă istorie a tatuajelor

Tatuajul este o formă de artă cu o istorie de mii de ani și cu o simbolistică ce a variat de la o cultură la alta, de la apartenența la grup, societate, protecția divină sau curajul. „Otzi, omul gheţurilor”, care are o vechime estimată de peste 5.000 de ani și care a fost descoperit în 1992, în Munții Alpi, în apropierea graniţei Austriei cu Italia, avea tatuate pe corp nu mai puțin de 58 de desene alcătuite din puncte şi linii simple, care semănau foarte bine cu tatuajele din zilele noastre.

Izvoarele istorice îi menționează pe egipteni ca fiind cei care au răspândit arta tatuajului în lume. Într-un mormânt datat în 2160-1994 î. Hr. și descoperit în anul 1891, a fost găsită o mumie de sex feminin care avea tatuat un desen geometric format din puncte şi linii.

Datorită participării grecilor, cretanilor, persanilor şi arabilor la construirea piramidelor din timpul dinastiilor egiptene a III-a şi a IV-a și a însușirii de către aceștia a culturii locale, obiceiul tatuării s-a extins repede. Scriitori romani precum Vergilius, Seneca şi Galenus notau că mulţi sclavi şi criminali erau tatuaţi.

Este cunoscut faptul că circarii își expuneau trupurile bogat decorate cu desene, iar uneori își condimentau spectacolele cu poveștile tatuărilor forțate. Însă, dacă aceste povești erau inventate, cel puțin de către unii dintre ei, în alte culturi această practică era frecventă. În Roma Antică, sclavii erau însemnați cu tot felul de simboluri și numere, iar în Imperiul Otoman, în timpul genocidului armean, femeile care fuseseră capturate și făcute sclave sau prostituate erau tatuate pe față și corp ca mijloc de identificare.

Potrivit istoricilor, femeile armene au fost răpite și integrate în viața de familie musulmană, iar pentru a-și salva propriile vieți și viețile celor dragi, multe dintre ele au adoptat forțat islamul și obiceiurile tribale locale, fiind marcate cu tatuaje specifice.

Tatuajele erau utilizate ca amulete în Orientul Mijlociu și în țările islamice, purtătorii crezând că sunt marcați cu puteri magice. Tatuajele erau adesea sub formă de puncte sau un mic „x” și asigurau protecție, rezistență sau fertilitate.

Tatuajele făcute evreilor în lagărele de concentrare au marcat un capitol întunecat în istoria tatuajelor, trupurile acestora fiind tatuate pentru anularea individului și reducerea lui la un număr.

În Japonia, tatuajele sunt renumite în special datorită membrilor grupării Yakuza, însă înainte de aceștia, criminalii și infractorii erau tatuați pentru a se distinge de restul populației. Ca formă de artă, tatuajele japoneze și chinezești sunt printre cele mai vechi și spectaculoase.

O tradiție în aplicarea tatuajelor au avut-o și criminalii ruși, care își desenau pe piele atât faptele comise, cât și pedepsele ce le-au fost aplicate. În închisorile americane există un adevărat cult al tatuajului cu semnificații ilegale.

Începând din anii ’70, arta tatuajelor trece într-o nouă etapă și devine parte a culturii pop, numeroase celebrități expunându-și fără reținere tatuajele. Noul val de tatuaje aduce culorile vii, înglobate în stiluri și elemente din toate culturile lumii, lăsând libertate de creație artistului.

În New York, de exemplu, tatuajul a fost legalizat în anul 1997, fapt ce a determinat o explozie de cerere și ofertă, foarte multe saloane specializate deschizându-și porțile.

Emisiunile de televiziune din anii 2000, Miami Ink sau LA Ink au adus în atenția publicului de pe tot globul arta tatuajelor și semnificațiile intime ale acestora, transformând viziunea despre purtarea pe piele a tatuajelor.

Dhope, artist tatuator

Tatuajele sunt reprezentările fanteziilor, temerilor și dorințelor noastre aplicate pe o suprafață importantă în cultura noastră, pielea. Este o formă de artă extrovertită, care scoate din noi „copilul rebel” și care le oferă artiștilor, prin multitudinea de reprezentări, posibilitatea să doboare la infinit granițele creației artistice.

În viziunea lui Dhope, există două tipuri de tatuatori, cei care au talent și studii, și cei mai puțin talentați, dar care muncesc enorm pentru a deveni mai buni. „Atâta timp cât ai niște studii de artă în spate, e clar că o să-ți fie mult mai ușor, și o să poți să vezi și să dezvolți treaba asta până la nivel de artă. Tocmai de asta, din ce în ce mai mult”, spune Dhope.

Arta tatuajului presupune o anumită tehnică pe care care artistul trebuie să și-o însușească, fie „furând” meseria de la alți artiști, fie prin cursuri de specialitate.

„Mi-a luat o perioadă de timp să îmi dau seama că pielea nu e hârtie și că ai nevoie de ceva mai mult decât doar talent la desen sau o viziune în spațiu, în general. Pur și simplu e o tehnică pe care trebuie să o înveți și ai câteva variante să faci asta. Ori te așezi bine lângă cineva care știe treaba asta și furi ca la orice meserie adevărată, ori faci niște cursuri”, crede artistul.

Dhope, așa cum este cunoscut în rândul prietenilor și cunoscuților, a început să tatueze în urmă cu opt ani, la îndemnul prietenilor care i-au recunoscut talentul la desen. Pentru a-și consolida cunoștințele, a plecat în Marea Britanie unde a studiat design grafic la Coventry University, timp în care a tatuat ocazional, când se întorcea acasă în vacanțe.

După terminarea facultății a revenit în Constanța, unde și-a deschis un salon de tatuaje, însă și-a dat seama că antreprenoriatul nu este punctul său forte și a decis să se mute în București, pentru a putea transforma pasiunea sa în meserie. „Mi-am dat seama că cel mai normal mod de a continua toată pasiunea asta este să ajung într-un salon de tatuaje profesional, unde oamenii se ocupă exact cum trebuie de toate lucrurile. Am venit la Dark Side, loc care mi-a devenit a doua casă și a doua familie”, spune Dhope.

Dhope este artist rezident la Dark Side Ink Division din anul 2016 și a evoluat în tot acest timp. Simona Davidescu, managerul salonului din București, apreciază la Dhope calmul și răbdarea cu care lucreză și consideră foarte importantă relația care se dezvoltă în echipa Dark Side.

„După cinci ani suntem deja într-o relație de prietenie și este plăcut să lucrezi cu Dhope”, spune Simona Davidescu.

Stilul care caracterizează arta lui Dhope este cel grafic, neotradițional și „Black&Grey”. Evită realismul și nu tatuează portrete.

„Mi se pare un lucru foarte sensibil, pentru că printr-o singură linie poți să scoți omul din caracter și să nu mai arate la fel. Și nu prea te poți juca, pentru că majoritatea portretelor sunt fie memoriale, fie cu copii foarte mici”, recunoaște Dhope.

De asemenea, evită să tatueze sprâncene, cu toate că are multe solicitări, pentru că nu vrea să transforme fizionomia femeilor care își doresc o astfel de intervenție. „N-aș putea să dorm liniștit cu gândul că am făcut o domnișoară încruntată”, spune Dhope.

Tatuajele preferate de artist sunt cele care acoperă o porțiune mai mare de corp, pentru că astfel își poate cunoaște mai bine clientul, stabilește o mai bună conexiune cu el bazată pe încredere și astfel își poate transpune mai bine viziunea artistică, fără să fie restricționat la un model impus de client.

„Având în vedere că un sleeve (tatuaj care acoperă toată sau o bună parte a brațului, n.r.) ia undeva la 10 ședințe, atunci ai timp să creezi o conexiune și se întâmplă des să fie oameni care sunt implicați în muzică sau în zona asta și atunci clar e o conexiune mult mai puternică și lucrez mult mai relaxat. Îmi place cel mai mult atunci când îmi spune clientul 'ok, cam asta e direcția, dar tu fă-ți filmul aici și fă ce vrei să faci'”, recunoaște Dhope.

Tatuajele reprezintă pentru Dhope modul prin care reușește să se deconecteze de realitate, când începe să tatueze nu mai percepe nimic în jurul lui, doar tatuajul și imaginația sa.

Dhope crede că semnificația cea mai importantă a unui tatuaj este momentul în care este făcut, pentru că este un memento al perioadei respective.

Fiecare persoană care se gândește să se tatueze, în special pentru prima dată, trebuie să se gândească foarte bine dacă își dorește cu adevărat acest lucru și să-și imagineze corpul marcat cu acel tatuaj.

„De fiecare dată când îmi dau seama că un client nu e foarte hotărât, încerc să comunic cu el. E foarte important să nu te trezești noaptea, să te uiți pe mână și să zici: 'A, ce e aici, ce e ăsta?' Să nu-l accepți pur și simplu. Important este să vizualizezi tatuajul ăla pe tine, să fii comod că-l faci”, spune Dhope, care recunoaște că nu toate tatuajele au o semnificație, unele dintre ele sunt doar accesorii care arată bine, dar care rămân pe viață pe corp.

Ionuț Șolescu sau Shole, cum este numit în cercul prietenilor și artiștilor, este prieten cu Dhope și vocal în trupa CRIZE. Pentru el, tatuajele reprezintă o modalitate de comunicare cu oamenii din jurul său și un „accesoriu” care îi înfrumusețează corpul.

„Mă tatuez ca să dau indicii unor oameni, să ne recunoaștem astfel unii pe alții. Dacă există cineva care înțelege ce am vrut eu să spun acolo și să discutăm despre asta, înseamnă că mi-am atins scopul. Și s-a întâmplat, am reușit, a funcționat, am cunoscut oameni extraordinari. Contează foarte mult cum te exprimi și ce semnale transmiți în jurul tău”, spune Shole.

Unul dintre tatuajele pe care i le-a făcut Dhope a avut ca punct de plecare o fotografie din copilăria sa, completată cu imaginile părinților și a Sfinxului și este unul dintre primele tatuaje făcute de acesta.

„Îmi place că nu trebuie să-i zic nimic, îl las în pace și îmi place ce se întâmplă. Știi senzația aia când te duci și-ți faci un tatuaj într-un loc nepotrivit și artistul tatuator parcă mai rău îți strică experiența? Amintirea aia, cu acele alea în tine o s-o ai mereu, nu? Contează foarte mult la cine îți faci un tatuaj, ca să rămâi cu acea experiența așa cum vrei să o ai”, spune Shole, care consideră că artistul tatuator este foarte important în crearea unei experiențe pozitive.

La salonul de tatuaje Dark Side Ink Division am întâlnit-o pe Anca, care și-a tatuat pe brațul stâng diverse reprezentări din cultura japoneză. La acest tatuaj Dhope a lucrat șase luni, iar prin discuțiile și relația dezvoltată cu clienta sa a reușit să îmbine toate elementele dorite de Anca într-un tatuaj de care aceasta este foarte mândră și care o reprezintă.

„E un startup, o resetare a ceea ce eram înainte și ce am devenit acum. Consider că am devenit altceva după ce și-a pus Dhope arta pe mine. E destul de profund ce fac și ce am făcut”, recunoaște Anca, care și-a dorit să aibă în tatuajul său câteva semnificații.

„Floarea de cireș reprezintă efemeritatea, cât suntem de trecători în viața asta și asta trebuie să ne-o aducem aminte constant. Bujorii, crizantemele reprezintă feminitate, regalitate, fragilitate. Mai am și un câine Foo, care este protector, dar stă într-o parte. Acolo a fost viziunea lui Dhope”, spune Anca.

Dhope are 15 tatuaje, unele dintre ele făcute de el. Primul tatuaj l-a făcut la vârsta de 16 ani și reprezintă numărul 16, după numele formației de muzică rock în care cânta la acea vreme, 16 Milimetri. Tatuajul a fost realizat de o artistă din Constanța pe pielea lui Dhope și a unui coleg din trupă, și a fost făcut cu același ac. „Multe lucruri nu prea merg, adică n-aș putea să las pe altcineva să mi le tatueze. Nu pentru că mi-e frică de execuție, ci pentru că e foarte personal. Sunt lucruri care mă ajută pe mine să punctez cumva momentul și să merg mai departe”, spune Dhope.

Tatuajele în percepția societății

Dacă tatuajele au avut, de-a lungul timpului, semnificații diverse, de la apartenența la un grup, putere, formă de pedeapsă, conotații mistice, curaj sau formă de rebeliune, ele sunt astăzi privite ca modalitate de exprimare a trăirilor, sentimentelor sau sunt simple accesorii.

Chiar dacă nu mai sunt încadrate în sfera ilegalității în foarte multe țări din lume, totuși tatuajele sunt percepute ca având conotații ieșite din sfera moralității în multe societăți, chiar moderne. Chiar și astăzi, foarte multe persoane își ascund tatuajele sau își tatuează corpul în zone mai puțin vizibile, pentru a nu cădea pradă prejudecăților semenilor mai puțin deschiși față de această formă de reprezentare personală.

Simona Davidescu recunoaște că o lungă perioadă de timp nu și-a făcut tatuaje la vedere, din cauza percepției sociale și a sistemului de învățământ de stat, pentru că nu a dorit ca acest lucru să-i afecteze cumva pe copiii săi.

„Poate am și eu am o problemă, soțul meu e foarte liber și nu-l deranjează asta, pentru că nu îl interesează ce spun ceilalți despre el. În schimb, copiii au crescut, unul are deja 20 de ani și am început să am tatuaje și la vedere. Cealaltă are 12 ani. Dar sunt mulți părinți care gândesc ca mine. Așa este relația cu învățământul de stat, care încă mai are multe influențe comuniste, iar profesorii sunt din aceeași perioadă”, recunoaște Simona, care speră ca noul val să schimbe percepția și în sistemul de stat.

Chiar dacă în țara noastră se fac pași timizi în acceptarea tatuajelor, astăzi vedem foarte mulți tineri cu pielea plină de tatuaje. Legislația din România permite tatuarea copiilor după 16 ani, cu acordul unuia dintre părinți.

Fiica cea mare a Simonei, Alexandra, și-a făcut primul tatuaj la 16 ani, iar acum are cinci tatuaje. „Am consiliat-o să ia o decizie bună. Asta facem și aici, consilierea este foarte importantă în locul ăsta. Clientul vine cu o idee. Dacă nouă, fiind abilitați să avem o părere, nu ni se pare a fi cea mai bună idee pentru el, pentru locul în care muncește, pentru viața lui, îl consiliem. Mi se pare foarte important ca acesta să ia decizia care trebuie”, spune Simona, recunoscând că sunt foarte multe mame care își aduc copiii la salon pentru a fi în primul rând consiliați. „De multe ori părinții nu își pot convinge copiii să ia deciziile potrivite, iar noi îi ajutăm”, spune Simona.

Evoluția aparatelor de tatuat

Cuvântul „tatuaj” provine din cultura polineziană, unde „tattaw” înseamnă „inscripționare” sau „ornamentare”, termenul fiind preluat de exploratorul James Cook în pelerinajul său din Pacific. Polinezienii realizau tatuajele cu niște baghete ascuțite, lovite de un vraci cu experiență.

În antichitate, tatuajele se realizau cu ajutorul unor ustensile din os asemănătoare unor dălți zimțate, cu care se introducea tușul într-un strat superficial al pielii. Amerindienii foloseau un fel de cuțite mici îmbibate în cerneală colorată, iar populația maori din Noua Zeelanda își cresta pielea tot cu niște cuțite din os. În China se folosea cărbunele pentru colorare, alături alte prafuri colorate obținute din fructe, în Africa se folosea rașina arsă, iar în India arta desenării cu pastă de henna datează de mii de ani.

Această metodă dureroasă de tatuare, întâlnită și astăzi la unele triburi amazoniene, a fost înlocuită în 1891, odată cu inventarea dispozitivului electric specific. Metoda modernă a fost inventată de către Samuel O’Reilly, care a fabricat o mașinărie ce avea la bază un sistem de tipografie, compus dintr-un ac care pătrundea în piele prin vibrații. O’Reilly a fost printre primii artiști de tatuaje din New York, metoda lui fiind împrumutată chiar și de oamenii circului.

În 1904, Charles Wagner a adus noi îmbunătățiri aparatului de tatuat, prin adăugarea a doi electromagneți așezați perpendicular pe poziția mâinii artistului și schimbarea cu ușurință a acelor.

Există încă temeri legate de cum ar putea afecta un tatuaj pielea, însă produsele și aparatele de tatuat moderne, precum și mediul curat din cadrul saloanelor profesionale de tatuat în care se realizează acestea, elimină orice grijă legată de o posibilă infectare. Tușurile cu care se execută tatuajele sunt din substanțe vegetale, care nu dăunează pielii așa cu o făceau cele din trecut, care aveau în componența lor substanțe chimice.

Sunt însă și multe situații în care oamenii își fac tatuaje în medii mai puțin potrivite pentru realizarea unei astfel de intervenții.

„Poți ajunge pe balconul unui prieten să-ți faci un tatuaj și să ai de suferit câteva luni până vindeci rana și infecția, și după aia încă câțiva ani până reușești să acoperi, să scoți toată trauma asta din fizic și din mentalul tău”, spune Dhope.

Atât la salonul Dark Side, cât și la alte saloane profesionale, clienții sunt consiliați înainte de realizarea tatuajelor, atât în privința modelului și locului unde urmează să fie aplicat tatuajul, cât și în privința pregătirii pentru sesiunea de tatuare și a întreținerii tatuajului după realizarea lui.

Arta grafică și muzica în viața lui Dhope

Dhope studiază desenul și grafica încă din copilărie, tehnici perfecționate ulterior prin cursurile de specialitate făcute în cadrul facultăților de profil. Acest tip de artă a reprezentat un liant către muzică, realizând de-a lungul timpului materiale diverse pentru evenimente muzicale, de la postere, la grafică de tricouri, grafică de album sau de vinil.

Dhope ascultă de mic muzică rock, însă a început să studieze în jurul vârstei de 15 ani, pe o chitară veche de acasă. Un prieten i-a sugerat că ar fi mai potrivit să învețe să cânte la chitară bass, pentru că dimensiunea degetelor sale este mai potrivită pentru acest tip de instrument.

Următorul pas a fost achiziționarea unei chitare bass de la Magazinul Muzica din București, unde a fost însoțit de unchiul său și exersarea abilităților muzicale alături de trupa Stop Cardiac.

„Bineînțeles, eram doar niște copii care zdrăngăneam la un studio. N-am luat la început foarte în serios treaba asta, mi se părea cumva natural, după care, la un moment dat, când am plecat la facultate în Anglia și nu am reușit să-mi iau bass-ul cu mine și să cânt, mi-am dat seama că îmi lipsește acest lucru. Muzica reprezintă alternativa mea pentru terapie”, spune Dhope.

Dhope este implicat în două proiecte muzicale, în formația CRIZE și în proiectul Lunar Transmissions Ensemble, alături de Adi Tăbăcaru, fost toboșar în Taine și Costin Chioreanu. „Sunt niște tipi super talentați, cu care reușesc să mă relaxez atât de tare, încât pot să urc total nepregătit pe scenă și să improvizăm încontinuu”, spune Dhope.

În trupa CRIZE Dhope cântă de cinci ani, însă i-a cunoscut în urmă cu 15 ani, când a realizat un interviu cu membrii trupei pentru publicația constănțeană Subteran. „După interviul ăsta, Dhope a rămas prieten cu noi și a tot venit cu noi prin turnee. La un moment dat, acum câțiva ani, s-a întâmplat firescul și a venit în formație”, spune Shole, vocalul trupei CRIZE.

Pe lângă prestația sa ca muzician, Shole apreciază la Dhope sinceritatea, creativitatea și conexiunea pe care o are cu acesta în procesul de compoziție muzicală. „Dhope are un ton pe care îl aud oricum din 1.000 de tonuri de bass, știu cine e. Dincolo de asta e, faza mișto cu Dhope e când compui cu el. Îmi place mult mai mult procesul de dinainte, înregistratul, cum îți vine ideea aia, cum stă el noaptea și îmi trimite la 3 dimineața compoziții care sunt mișto rău de tot”, recunoaște Shole.

Pentru că și-a dorit dintotdeauna să aibă acces la un studio unde să-și poată scrie ideile și să înregistreze, Dhope și-a făcut acest „mini studio” acasă, lucru care îi permite să lucreze la orice oră și ori de câte ori simte nevoia să creeze.

Chiar dacă perioada de pandemie a fost foarte dificilă pentru toată lumea și a redus la zero toate evenimentele muzicale, le-a oferit totuși artiștilor răgazul să compună și să înregistreze muzică.

„Perioada de pandemie a fost mai creativă și cumva și bună, pentru că a restartat toată piața. Când o să ieșim din asta vom fi alții. Cred că și organizatorii au înțeles ceva din tot ce se întâmplă, ca și patronii de localuri și publicul. Sper să ieșim bine din asta cât mai repede, ca să ne putem vedea de treabă”, spune Shole.

Trupa CRIZE a terminat înregistrarea unui album, iar în perioada verii a reușit să cânte în cadrul unor concerte și au participat la câteva festivaluri, însă nu a fost suficient pentru a prezenta publicului întregul material muzical creat.

„Este frustrant, pentru că suntem într-un moment foarte bun cu trupa, suntem într-un moment în care ne înțelegem foarte bine, suntem foarte siguri unii pe ceilalți și e păcat că se pierde. Contează foarte mult oamenii din jurul nostru, publicul. Am apucat să cântăm un concert la Expirat și a fost foarte bine. Dar te și enervezi. Știi că ai cu ce, știi că ai pentru cine, știi că e totul în regulă, doar că nu se poate”, spun cei doi artiști.

Pe lângă albumul proaspăt lansat și alte piese pe care le are în lucru, trupa CRIZE colaborează și cu diverși artiști, precum Bruja, Nosfe și Domnul Udo. Unele piese vor avea și variante modificate, cu accente de muzică electronică și ambientală.

„Ne-am dat seama că piesele au potențial din mai multe puncte de vedere, iar faptul că n-au ajuns la foarte mulți oameni în ultimii doi ani, ne determină să începem o promovare a lor”, spune Shole.