„Am plecat din cauza atentatelor din 2019, care au afectat turismul, foarte important la noi. Apoi a venit coronavirusul și a fost tot mai greu. Costurile raportate la venituri au devenit mari. Aici, câștig puțin mai mult decât acasă, dar, raportat la costuri, e cu peste 50% mai mult. Dacă aș fi mers în Occident, aș fi câștigat probabil și mai mult, dar și costul vieții ar fi fost mai ridicat, așa că am ales România”, spune Ravindu Wanigathunga. Are 26 de ani și este brutar-patiser la un complex hotelier din Cluj-Napoca.
Ravindu a ajuns în România în urmă cu câteva luni. „Am nimerit într-un loc bun, oamenii sunt în regulă, dar îmi e dor de Sri Lanka”.
În 2021, Serviciul de Imigrări al județului Cluj a înregistrat aproape 2.500 de cereri de avize de muncă pentru lucrători extracomunitari. Aproape de trei ori mai multe decât în 2020. Cei mai mulți dintre angajați, peste 650, vin din Sri Lanka.
De altfel, în unitatea hotelieră situată pe drumul ce duce către una din principalele zone de loisir ale Clujului, pădurea Făget, muncesc alți cincisprezece srilankezi. Sunt grosul personalului de aici.
Sosit la Cluj de doar două luni jumătate, Shen BasNayake (24 de ani) e mai puțin nostalgic față de țara natală: „Sunt srilankez, dar și român”, glumește el. E băiat bun la toate, face curățenie, cară, iar patronul îl descrie drept zugrav.
Joviali, Ravindu și Shen locuiesc într-o cameră din hotel transformată din spațiu administrativ, în loc decent de cazare. Ravindu are pregătite bunătăți pentru oaspeți - prăjitură îndulcită cu sirop de cocos sau mini-chec cu glazură de gălbenuș.
Tânărul face o sinteză a țării sale, o insulă din Oceanul Indian cu o suprafață de trei ori mai mică decât a României, dar cu o populație mai numeroasă și cu o ofertă turistică deopotrivă exotică și bogată.
În numele mamei
Dacă Shen pare mai detașat față de Sri Lank poate și pentru că mama lui e deja aici, în România.
Doamna Renuka este de trei ani cameristă în hotel. Este bucuroasă că, în tot acest timp, a putut să pună și bani deoparte. Micile venituri suplimentare, rezultate din generozitatea clienților, nu au mai fost aceleași odată cu izbucnirea pandemiei. Nu se plânge, cu toate că de 3 ani nu a mai fost în țara natală, drumul de 7.000 de kilometri e lung.
Și-a adus lângă ea unicul fiu, pe Shen.
„După problemele care au apărut, nu aveam unde să mai lucrăm și am vrut să scap. La un moment dat sper să mă întorc”, spune ea, cu gândul la Sri Lanka natală.
Chefi made in Sri Lanka
Salindu are 29 de ani și este chef cu 10 ani de experiență, inclusiv într-un lanț hotelier internațional din Tangalle, Sri Lanka. Faptul că România e țară membră UE a fost un argument suficient pentru el ca să accepte oferta de aici, în condițiile decăderii turismului în țara natală.
„În Sri Lanka suntem obișnuiți cu mâncarea foarte condimentată. Sunt însă și mâncăruri din România care îmi plac, papanașii sau tocănița”, spune el.
Soț și tată a doi băieți deja majori, Gamimi Gulathunga (57 de ani) este unul dintre veteranii grupului de srilankezi care muncește în complexul hotelier clujean. Bucătar și el, la fel ca Salindu, nu se află la prima experiență de lucru în străinătate, după Dubai și Arabia Saudită. „Am fost plecat într-un concediu acasă, inima îmi e acolo”, spune, într-o engleză șovăielnică.
„Am văzut prima oară în viață zăpadă!”
Ospătarul Janith Kalpa vede experiența din România și ca pe o posibilă trambulină spre o țară occidentală. Cel puțin așa speră. România e în UE, iar la CV nu va da rău, consideră tânărul. A mai lucrat și el în Dubai, dar clienții români au plusurile lor.
„Oamenii aici sunt politicoși, ne întreabă de unde suntem, cum e la noi? Bacșișul e mult mai generos, chiar dacă am doar câteva mese pe zi, acum cu pandemia. În Dubai bacșișurile erau mult mai mici”.
Îi plac româncele și povestește că un fost angajat și-a făcut chiar familie aici. Altceva l-a fascinat poate și mai tare. „Am văzut prima oară zăpadă în realitate aici. La fel și ceilalți”, își arată uimirea el.
„Nu aveam cu cine lucra!”
Pensiunea-hotel-restaurant unde într-o vreme își făcea cantonamentele campioana României la fotbal, CFR Cluj, este una din primele unități de profil care a avut inițiativa de a „importa” muncitori din Asia.
„Nu aveam pur și simplu cu cine lucra, nu găseam oameni, așa că am apelat la o agenție din București și am ales această variantă. Le-am făcut spațiu de cazare, știu că mă pot baza pe ei. Avem oameni cu 3 ani vechime, unii au mai plecat, au vent alții, dar sunt mulțumit”, spune Eugen Tușa, patronul complexului, construit de la baza unui restaurant-pensiune deja cu vechime pe piața locală.
„Sunt foarte responsabili, zâmbitori, iar clienții apreciază asta. În rândul românilor ne-am lovit și de neseriozitate sau de diverse cerințe pe care și dacă le îndeplineam tot nu era bine”, completează fiica patronului, Teona Tușa, cea care ține în mână partea organizatorică și de marketing a resortului.
„Au o atitudine foarte pozitivă și uneori ne ajută parcă și pe noi să depășim momente mai apăsătoare, inclusiv acum în pandemie”, completează o altă angajată din conducerea unității.
Chiar dacă pandemia a redus din activitate opțiunea reducerii personalului nu a fost viabilă. „Ne-am fi putut trezi că iar nu avem cu cine să lucrăm. De altfel, ne-au sunat nu știu câte firme să ne întrebe cum am procedat, ca să aducă și ei forță de muncă de afară”, adaugă Teona.
Peste 300 de muncitori din Sri Lanka, la Jucu
Cei 15 muncitori srilankezi de la hotelul clujean reprezintă doar o părticică din „marea” de muncitori care lucrează în zona Clujului.
Una din companiile cu cel mai mare număr de muncitori extracomunitari din județul Cluj este în acest moment De'Longhi, producător italian de electrocasnice.
Nu mai puțin de 330 de angajați din Sri Lanka lucrează astăzi la fabrica italienilor din parcul industrial de la Jucu (20 de kilometri de Cluj-Napoca, devenit celebru după venirea și plecarea celor de la Nokia). Aceasta în condițiile în care compania a ajuns din 2012 până acum la peste 3.000 de angajați, aici.
Sosirea muncitorilor srilankezi a pornit mai degrabă de la un concurs de împrejurări. Pe fondul necesarului continuu de personal, în 2020, compania a preluat pe postul de operator 30 de srilankezi care rămăseseră fără joburile promise de către o firmă din nordul țării.
La bază a stat și filozofia de incluziune promovată în companie, spune Florina Cicortaș, directoarea Departamentului de Resurse Umane.
„I-am angajat la noi și proiectul s-a dovedit de mare succes, pentru că oamenii s-au arătat foarte recunoscători. Absenteismul și procentul de plecări din rândul lor a fost extrem de mic”, a spus reprezentantul companiei.
„Cei treizeci de muncitori ne-au recomandat de zece ori mai mulți”
„Lucrând foarte bine, am zis să extindem un program de recomandare pe care îl avem intern în rândul operatorilor și în cadrul srilankezilor. Aveam nevoie de 300 de operatori, astfel că am extins acest program. A ieșit ceva extraordinar, pentru că au fost peste 300 de persoane recomandate de către cei 30 veniți în primă fază”.
Muncitorii srilankezi care și-au recomandat conaționalii au obținut și anumite bonusuri, dar cele mai important este că atitudinea și seriozitatea muncitorilor sosiți a dovedit companiei că a luat o decizie bună, a mai spus șefa Departamentului de HR.
Au ajuns la Jucu și mai multe familii srilankeze, iar pentru cazare angajatorul a contractat mai multe pensiuni din zonă.
„Compania are din acest punct de vedere costuri mai mari, dar acestea se acoperă, întrucât în rândul lor nu se înregistrează absenteism sau plecări. În mod obișnuit, când oamenii pleacă de pe o poziție, asta îți poate genera un cost suplimentar, așa că lucrurile se compensează oarecum”, a mai explicat Florina Cicortaș.
Un avantaj este că o parte dintre noii angajați vorbesc și engleză, dar au început să învețe treptat și română. În perspectivă, unii dintre ei vor putea să acceadă și la funcții în Departamentul de Logistică.
Menținerea noilor angajați este esențială, în condițiile în care compania și-a crescut constant numărul de salariați, iar deficitul general de forță de muncă se menține. Fabrica din Jucu reunește de altfel muncitori de pe o arie de aproximativ 100 de kilometri din jurul Clujului.
Zeci de vietnamezi, în zone industriale
În urmă cu 3-4 anii, cetățenii vietnamezi se aflau în topul muncitorilor non-UE veniți la muncă în România. Nici Clujul nu făcea excepția. Zeci de lucrători din țara situată la peste 8.000 de kilometri de aici muncesc în două fabrici distincte, la mai puțin de 1 kilometru distanță.
O vizită în zona industrială a Clujului, de-a lungul unui bulevard cu nume sugestiv - Muncii - e ca o întoarcere în timp, în regimul care a proiectat-o. Fabrici și garduri în culori șterse, cu mici ajustări exterioare, blocuri cu alură de cămine de nefamiliști - deși sunt locuite de numeroase familii - și funcțiuni alimentare ce tind spre zero.
Principala platformă de industrie grea a urbei, fostul combinat CUG, are o întindere uriașă, dar drumurile interioare și o parte a halelor arată ca după război.
Și totuși sunt destule firme care printre ruine și hârtoape au închiriat din spațiile construite care mai puteau fi folosite ori au construit de la zero noi facilități.
E și cazul unei companii de producție de mobilier metalic, exclusiv pentru export, care numără aproximativ 100 de angajați. Grosul muncitorilor în producție e reprezentat de vietnamezi.
În hala imensă, compartimentată sumar, sar scântei la aproape fiecare banc de lucru, cea mai mare parte a muncitorilor fiind sudori. Alții șlefuiesc produsele, dar nimeni nu stă.
„Am adus primul grup de muncitori vietnamezi, aproximativ 50, în urmă cu 3 ani. Nu găseam nicicum forță de muncă aici și nici acum nu găsim. Am luat legătura cu o agenție de recrutare direct din Vietnam, au mers acolo și reprezentanți ai noștri și am făcut selecția”, spune patronul firmei, Adrian Kun.
Chiar dacă muncitorii străini beneficiază de cazare inclusă, în spații amenajate în apropierea halei, nu sunt avantajați față de cei români, susține acesta.
Contrar păsurilor exprimate informal de alți muncitori, români, deranjați fie că lucrătorii străini ar câștiga mai bine, asta și numai dacă se ia în calcul faptul că beneficiază de cazare și chiar masă gratuit.
În firma condusă de Adrian Kun, un muncitor din Vietnam ar câștiga aproximativ 560 de dolari - de 2-3 ori mai mult decât în țara natală, susține el - în timp ce unui român și dacă îi oferă 4.000 de lei (aproape 1.000 de dolari) tot nu îl găsește. Un anumit dram de neseriozitate și pretențiile puse înaintea competențelor dovedite sunt invocate și de alți patroni drept argument în plus pentru a recurge la forță de muncă „de afară”.
Mai mult, patronul spune că și pe posturi precum cel de contabil găsește greu personal. Pentru implementarea unui soft în producție vrea să apeleze la cetățeni indieni.
Minh Van (41 de ani) lucrează deja de trei ani în firmă și e controlor de calitate. Nu a fost în tot acest timp acasă și abia în toamnă și-ar putea face concediul acolo.
„Aveam un salariu destul de mic în Vietnam, aici e un salariu bun. Muncim să putem trimite bani și acasă familiilor, fie că vorbim de copii, soție, sau părinți”, povestește el.
Între timp, a devenit intermediar pentru aducerea de noi muncitori din țara natală, în condițiile în care unii și-au încheiat contractele și s-au întors în Vietnam.
Aproape o treime din angajați, din Vietnam. Urmează pakistanezii
La mai puțin de 1 kilometru distanță, la o altă firmă de confecții metalice, mai mare chiar, cu peste 300 de angajați, personalul e împărțit între români, majoritari, și aproape 100 sunt vietnamezi. În martie, vor mai sosi însă 75 de muncitori pakistanezi.
Compania, cu capital german, a angajat primii muncitori extracomunitari, aproape 50, încă din 2018. S-a recurs la această variantă întrucât de pe băncile școlilor profesionale nu reușesc să pregătească muncitorii de care firma are nevoie, lacătuși în confecții metalice, sudori, operatori CNC, spune managerul Imre József.
În paralel, cei calificați ies la pensie, iar firma rămâne descoperită și este nevoită să apeleze la forță de muncă din Est, a mai explicat el.
„Din păcate mentalitatea oamenilor și sistemul de învățământ nu are nici o direcție în privința informării și formării tinerilor pentru tipuri de industrii care înfloreau în România și în momentul de față aceste meserii sunt relative bine plătite în România. De exemplu veniturile nete ale muncitorilor calificați la firma noastră variază între 750 euro și 1400 euro”, a spus Imre József.
Muncitori din Vietnam, blocuri de Cluj
O firmă specializată în lucrări de construcții-montaj de fațade cortină, sisteme de aluminiu și PVC lucrează de doi ani cu muncitori din Vietnam. Numărul maxim al lucrătorilor din această țară a ajuns la 16, dar acum a scăzut sub 10.
Oamenii locuiesc în containere modulare, în localitatea unde este și sediul firmei, la 30 de kilometri de Cluj-Napoca, dar montatorii ajung adesea pe șantierele în plină efervescență din oraș.
Într-un astfel de loc i-am întâlnit pe Bui Van Thang (34 de ani), Tinh (52) și Xuan (33). „Am venit să câștigăm bani, nu ne plângem de muncă”, spune Bui, într-un dialog facilitat de Google Translate dar și de inginerul Silviu Grigore, care de 1 an doi lucrează în special cu echipe de muncitori. Se înțeleg mai mult prin indicații, schițe și cuvinte esențiale.
„Unii aveau alte calificări, i-am instruit și calificat noi, sunt dintre ei și sudori, știu să lucreze cu scule electrice. Ca și în cazul românilor, unii sunt muncitori, alții mai leneși, depinde cum îi formezi. Și după un român verifici la fel de mult ca după un vietnamez”, spune el.
Muncitorii vietnamezi câștigă aproximativ 600 de dolari, sumă care poate însă crește în funcție de seriozitatea, priceperea, dar și de volumul de muncă. Românii sunt însă greu de găsit:
„Nu vin oamenii la lucru, cea mai bună dovadă este că avem și acum anunț, cu salariu între 3.000 și 5.000 de lei și nu vine nimeni”, a spus și patronul firmei, domnul Mureșan. A preferat astfel să le amenajeze muncitorilor vietnamezi în locuințe modulare și știe că pe durata contractelor, întocmite de regulă pe 2 ani, are pe cine se baza.
Din Turcia, la vulcanizare în Cluj
Și în domeniul serviciilor sau micilor afaceri patronii ajung să apeleze la muncitori străini pentru a-și asigura necesarul de personal.
Aziz Tintaș (28 de ani) a venit din Turcia în România în urmă cu șase luni. Nu ar fi părăsit țara natală dacă de un an - doi situația economică nu s-ar fi înrăutățit. A lucrat mai întâi la un depozit de legume-fructe, dar, deși afacerea era destul de prosperă, salariul era nesatisfăcător. Așa a ajuns să se angajeze la o vulcanizare, din apropierea aeroportului internațional Cluj, al cărei patron e tot turc. „Îmi place ce fac, iar colegii sunt ok”, a povestit tânărul, care mai are 3 frați în țara natală.
În curând, Aziz urmează să mai aibă alți doi colegi din țara natală.
„Mi-e foarte greu să găsesc oameni la lucru în zonă. Unii spun că nici nu se ridică din pat pentru 3.000 de lei, chiar dacă atunci când e mai mult de lucru mai acordăm și un procent din încasări. În același timp, e o muncă fizică solicitantă. Am început demersurile pentru a mai aduce doi tineri, turci, dar durează și formalitățile. Cu unul dintre ei e mai simplu, că a mai lucrat în România, cu celălalt va mai dura puțin”, ne-a declarat Eskiocak Ozgür, patronul vulcanizării.
El spune că apelarea la angajați străini are și dificultăți, în special ce țin de limba vorbită și comunicarea între colegi, însă pur și simplu nu a găsit alternativă.
„Tendința e de înțeles”
Tendința tot mai multor firme de a recurge la forță de muncă non-UE e de înțeles, în condițiile în care deficitul de personal constatat deja de mulți ani se menține sau chiar se accentuează, este de părere președintele Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj, Augustin Feneșan.
„În general e criză de personal în toată țara, iar în Cluj unde efervescența economică e destul de mare sigur că se resimte. Sunt și bugetari cu salarii mari, IT-iști, universități și cumva și nivelul de așteptare a celor care își caută de lucru e ridicat. Se simte încă și efectul plecării românilor în străinătate, care eu zic că au rămas acolo și pentru mediul respectiv, una e să fii tot într-o tensiune, cu instituțiile, cu costurile și alte să fii mai relaxat”.
Aducerea de muncitori străini nu este întotdeauna un proces ușor pentru că adeseori vin lucrători fără o calificare exact în domeniul în care vor să muncească.
„Criza de personal, o problemă mai mare decât Covid”
Deficitul de forță de muncă de pe piața românească poate afecta investițiile asumate inclusiv prin strategiile guvernamentale, este de părere Dragoș Damian, director al companiei farmaceutice Terapia.
„Nu are cine construi PNRR în țară dacă nu aducem 100 mii de asiatici. În opinia mea, criza de forță de muncă este mai mare problemă decât Covid”, ne-a declarat el.
Damian a mai spus că efectul Hotărârii de Guvern care a stabilit că vor putea fi aduși 100.000 de muncitori non-UE în țară în 2022 se va resimți doar de anul viitor, în condițiile în care formalitățile durează. Varianta ar fi rentabilă doar în domeniul construcțiilor, unde ar exista o facilitate fiscală, potrivit lui.
„Asta dacă se găsesc muncitorii, toata UE caută”, a conchis Dragoș Damian.
Topul țărilor de unde vin muncitorii non-UE
În județul Cluj, din cele aproape 2.500 de avize de muncă sau detașare solicitate de angajatori, cele mai multe au vizat muncitori din Sri Lanka (651), urmați de cei din Nepal (343), Pakistan (266), Bangladesh (208), Turcia (187), India (177), Egipt (117), Vietnam (95).
Numărul solicitărilor a fost de 2.458, aproape triplu decât pentru 2020, când s-au înregistrat puțin peste 900 de cereri. Practic saltul s-a produs în 2019, când au fost cerute peste 1.000 de solicitări, după ce, în 2018 și 2017, s-au consemnat 242, respectiv 111 cereri.
La nivel național, între 2011 și jumătatea anului 2021, aproximativ 115.000 de muncitori noncomunitari au venit la muncă în România, potrivit unei analize realizate de Ziarul Financiar, care citează date ale Inspectoratului General pentru Imigrări.
În 2020 și prima jumătate a anului trecut, Turcia era țara de proveniență a muncitorilor pentru care s-au cerut cele mai multe avize de muncă sau detașare, urmată de Nepal și Sri Lanka. Între 2017-2019, cele mai multe cereri au fost pentru lucrători vietnamezi, cu un record de peste 6.000 acum trei ani.
Cele mai căutate meserii
Potrivit legii, angajatorii care caută forță de muncă extracomunitară, trebuie să solicite Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă o adeverință din care să rezulte disponibilul de muncitori autohtoni pe care îl are instituția în evidențe. Aceasta în ideea de a putea recurge mai întâi la forța de muncă deja existentă în țară.
Potrivit datelor transmise Europei Libere, de departe cele mai multe locuri de muncă ofertate, aproape 750, au fost pentru meserii din construcții, fierar betonist, dulgher, sudor și zidar tencuitor.
Aproximativ câte 150 de locuri ofertate pentru muncitori extracomunitari au fost și pe joburi de șofer autocamion sau mașină de mare tonaj, respectiv în producție, în special pentru meseria de operator produse făinoase.
În HoReCa au fost ofertate inițial 120 de joburi pentru ajutor bucătar și 90 pentru lucrător în bucătărie.
„Menționăm faptul că angajatorii ne comunică intențiile de angajare pe locurile de muncă vacante a cetățenilor noncomunitari dar de multe ori dar în multe cazuri nu mai ridică adeverința solicitată”, ne-a declarat directoarea AJOFM Cluj, Anamaria Chiciudean.
