Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a publicat câteva fotografii în care spune că a capturat doi „invadatori ruși”. Aceștia poartă insignele Rusiei și au lipite pe mâini și pe picioare fâșii roșii.
Șeful NATO: Invazia rusă în Ucraina va lăsa o „nouă Europă”
Europa se confruntă cu o nouă realitate de securitate după invazia Rusiei în Ucraina, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, confirmând decizia alianței de a activa planurile de apărare în Europa de Est.
„Va fi o nouă Europă după invazia pe care am văzut-o astăzi”, a declarat Stoltenberg într-o conferință de presă.
Stoltenberg a declarat că Rusia a planificat invazia „cu sânge rece”, în timp ce NATO urmărea o soluție diplomatică la criza din Ucraina.
El a avertizat că atacul Rusiei asupra Ucrainei va afecta relația Moscovei cu alianța NATO.
Declarație de presă susținută la sediul NATO de Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO.
MApN: O navă militară rusă oprește navele comerciale care se îndreaptă spre porturile ucrainene
Ministerul Apărării a făcut precizări cu privire la situația de la Marea Neagră.
„Din datele de monitorizare obținute de structurile Forțelor Navale Române, rezultă că o navă militară rusă, care se află în apele internaționale ale Mării Negre, la limita de nord a Zonei Economice Exclusive a României (în afara acestei zone), deviază sau oprește navele comerciale aflate în marș către porturile ucrainene.
Nu confirmăm informațiile referitoare la o posibilă agresiune rusească în zona Insulei Șerpilor”, arată MApN.
Fum lângă sediului serviciilor secrete de apărare ucrainene din Kiev
Agenția de știri Reuters relatează că fum negru a fost văzut ridicându-se deasupra sediului serviciilor secrete ale apărării ucrainene din centrul Kievului.
BBC relatează că fumul pare să provină de fapt de la un incendiu de proporții de lângă, iar clădirea pare intactă. Sunt citați martori care spun că au văzut persoane în uniformă aruncând saci în foc.
Ucraina afirmă că unele dintre centrele sale de comandă militară au fost lovite de rachete rusești în această dimineață.