O explozie s-ar fi auzit în Rusia
Agenția de știri Reuters citează un martor care a auzit o explozie în provincia Belgorod din sud-vestul Rusiei, care nu este departe de granița cu Ucraina.
Este neclară cauza exploziei.
Reporterul CNN Frederik Pleitgen, aflat la Belgorod, spune că a auzit focuri de artilerie, precum și tiruri de rachete și avioane care ar zbura spre Ucraina.
Stoltenberg: Atacul reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat „atacul nesăbuit” al Rusiei asupra Ucrainei.
„Aceasta este o încălcare gravă a dreptului internațional și o amenințare serioasă la adresa securității euro-atlantice”, a adăugat el
Stoltenberg a mai spus că aliații NATO se vor întâlni pentru a aborda „agresiunea reînnoită” a Rusiei.
Reacția României
„Condamn cu fermitate, în numele României, agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, o altă încălcare foarte gravă a dreptului internațional, a suveranității și integrității Ucrainei”, a scris Klaus Iohannis, președintele României, pe Twitter.
Atacul „va fi întâmpinat cu cea mai fermă reacție din partea comunității internaționale, provocând consecințe masive și cele mai grave costuri”, a mai spus el.
Un oficial ucrainean spune că trupele rusești au debarcat la Odesa și trec granița
Un consilier al ministrului ucrainean de interne, Anton Gherșcenko, a declarat jurnaliștilor pe un grup oficial de WhatsApp că trupe rusești au debarcat în orașul Odesa și trec granița în orașul Harkov, relatează CNN.
Gherșcenko a adăugat că au avut loc atacuri cu rachete asupra aerodromului Vasilkovski din apropierea Kievului.
Potrivit acestuia, primarul orașului Dnipro l-a sunat să-l anunțe că aude explozii în apropiere.