Treisprezece morți după bombardamentul de la Cernigău
Numărul de civili morți în urma atacului cu bombe de miercuri de la Cernigău a crescut la 13, anunță un oficial de rang înalt din Ucraina.
Șeful poliției regionale, Vladimir Nidzelski, a transmis că victimele au murit după ce mai multe bombe au lovit un bloc din apropiere, resturi din clădire desprinzându-se și prăbușindu-se peste oamenii de pe stradă. Rusia se face responsabilă de atac.
Alte zeci de persoane au fost rănite în urma atacului, potrivit lui Nidzelski, citat de BBC.
Rusia ia în calcul trimiterea de trupe noi
Potrivit unui oficial american de rang înalt din domeniul apărării, citat de BBC, soldații ruși avansează în continuare cu dificultate pe câmpul de luptă datorită rezistenței impuse de armata ucraineană. Oficialul transmite că la momentul de față există indicații că Rusia intenționează să trimită mai multe trupe în Ucraina pentru a se alătura luptei.
Joe Biden: Putin e un criminal de război
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a numit pentru prima dată în mod public pe Vladimir Putin drept „criminal de război”.
Purtătorul de Cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, a transmis că remarca lui Biden „vorbește de la sine”, în timpul unei conferințe de presă imediat după afirmația făcută de președintele Americii.
Comentariul făcut de Joe Biden vine în contextul în care comunitatea internațională, reprezentată de ONU, a adoptat în trecut „Responsabilitatea de a Proteja” sau „R2P” ca răspuns la acuzațiile de genocid ce au loc în diferite colțuri ale lumii. NATO s-a folosit de acest principiu la începutul anilor 2000 pentru a ataca Iugoslavia. Principiul s-a concretizat în 2005, printr-o rezoluție a Națiunilor Unite.
Kremlinul a calificat, potrivit agenției de presă TASS, afirmația președintelui american drept „de neiertat”, scrie BBC.
Primarul din Melitopol, eliberat din captivitate
Primarul orașului Melitopol, Ivan Fedorov, a fost eliberat din captivitate de către soldații ruși. Informația a fost dată de directorul adjunct al Biroului Președintelui Ucrainei, Kirilo Timoșenko, și de șeful Biroului Administrației Publice, Andri Yermac.
Într-o postare pe Twitter, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, poate fi văzut discutând pe telefon cu Ivan Fedorov. Postarea a fost publicată de Olexander Scherba, ambasadorul Ucrainei în Austria.