Statele Unite iau în calcul echiparea Ucrainei cu sisteme de apărare antiaeriană de mare altitudine
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, spune că SUA se află în „discuții” cu alte țări pentru a furniza Ucrainei sisteme de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune, scrie BBC.
Până în prezent, Statele Unite au furnizat Ucrainei arme antiaeriene portabile Stinger. Aceste sisteme sunt eficiente însă doar împotriva elicopterelor și aeronavelor ce zboară la altitudine joasă.
Printre țările care au propus o astfel de măsură se numără Slovacia, ai cărei politicieni și-au exprimat dorința de a oferi Ucrainei sisteme antiaeriene S-300, cu condiția de a primi altele care să le înlocuiască.
Forțele armate ruse arestează mai mulți oficiali ucraineni
Agenția de presă Interfax-Ucraina, transmite că soldații ruși au arestat în cinci cazuri mai mulți oficiali ucraineni în orașul Cernigău, din nordul Ucrainei, scrie BBC.
Citând site-ul web al Parlamentului Ucrainean, agenția declară că forțele ruse au reținut liderii politici a două sate și un consilier local, în timp ce doi oficiali ai administrației locale au fost, de asemenea, răpiți.
Joe Biden a avut un apel telefonic cu liderii europeni
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a avut un apel telefonic luni cu liderii europeni pentru a discuta despre sprijinul pe care Occidentul îl poate oferi în continuare Ucrainei.
Printre șefii de stat prezenți la apel se numără premierul Marii Britanii, Boris Johnson, premierul Italiei, Mario Draghi, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și președintele Franței, Emmanuel Macron.
Într-o declarație dată de Casa Albă, oficialii americani au transmis că liderii reuniți ai celor patru state și-au prezentat „grijile legate de tacticile barbare ale Rusiei în Ucraina, inclusiv atacurile sale asupra civililor”.
„Și-au subliniat sprijinul neîntrerupt pentru Ucraina, inclusiv prin acordarea de sprijin militar cetățenilor ucraineni curajoși, care își apără țara de agresiunea rusă, și ajutor umanitar pentru milioanele de cetățeni ce au fugit din calea violenței”, se arată în declarația postată de Casa Albă, citată de BBC.
Ziar pro-Kremlin din Rusia: Aproape 10.000 de soldați ruși morți în Ucraina
Ziarul pro-Kremlin Komsomolskaya Pravda (KP) a publicat luni un articol ce citează pe oficialii ruși spunând că 9,861 de militari ruși au murit, scrie BBC. Cifra depășește estimările făcute anterior de serviciile de informații americane cu privire la numărul de decese în rândul soldaților ruși.
KP estimează, de asemenea, că aproximativ 16,153 de oameni au fost răniți în războiul dintre Rusia și Ucraina, izbucnit pe 24 februarie 2022.
Editorul KP, Vladimir Sungorkin, a declarat ulterior că informația postată pe site-ul publicației a fost rezultatul spargerii paginii și a transmis că ziarul va oferi ulterior o explicație.