Ministrul de Externe britanic, Liz Truss, a precizat că noile sancțiuni împotriva Rusiei vor tăia industriile vitale care alimentează „mașina de război a lui Putin”.
Printre companiile incluse miercuri pe lista sancțiunilor se numără Gazprombank, Alfa Bank și Sovcomflot, compania de transport maritim a statului rus.
Vizată de noile sancțiuni este și Polina Kovaleva, fiica vitregă a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov. Potrivit comunicatului de presă, ea deține o proprietate de aproximativ 4 milioane de lire sterline în Londra.
„Acest lucru trimite un semnal puternic că cei care beneficiază de pe urma asocierii cu cei responsabili de agresiunea rusă intră sub incidența sancțiunilor noastre”, spune Liz Truss, ministrul de Externe.
„Tuturor celor sancționați astăzi le vor fi înghețate bunurile din Regatul Unit, ceea ce înseamnă că niciun cetățean sau companie britanică nu poate face afaceri cu ei, iar persoanelor care fac obiectul interdicțiilor de călătorie li se interzice, de asemenea, să călătorească spre sau dinspre Regatul Unit”, a precizat oficialul britanic.
Ea a mai spus că, odată cu aceste sancțiuni, valoarea totală a activelor globale ale băncilor sancționate de Marea Britanie se ridică la 500 de miliarde de lire sterline, iar averea netă a oligarhilor și a membrilor familiilor acestora va depăși 150 de miliarde de lire sterline.
Fiica vitregă a lui Lavrov, printre beneficiarii reali
Asociații opozantului rus Alexei Navalnîi s-au documentat cu privire la averea și legăturile Polinei Kovaleva cu puterea de la Kremlin.
Potrivit acestora, apartamentul său este situat Kensington, zonă centrală din Londra. În vârstă de 26 de ani, ea este fiica vitregă a lui Serghei Lavrov, unul dintre cei mai loiali oameni al liderului rus.
Asociații lui Navalnîi mai scriu că, adesea, oficialii ruși au două familii în același timp.
„Putin însuși, în timp ce era căsătorit cu Ludmila Putin, a avut o a doua familie cu fosta gimnastă Alina Kabaeva. Ministrul Apărării, Șoigu, a avut două soții și copii cu ele simultan. Iar Lavrov nu este diferit. Lavrov a avut soția "oficială" în ultimii 50 de ani. Totuși, nimeni nu a mai auzit de ea și nimeni nu i-a mai văzut împreună în public de mult timp. Spre deosebire de Svetlana Polyakova. Ea este soția reală, sunt împreună de la începutul anilor 2000”, spune Maria Pevchikh, jurnalistă de investigații care a documentat cercurile puterii de la Kremlin.
„Șomera” Svetlana Polyakova - așa cum e descrisă de criticii Kremlinului - a cumpărat un apartament în Moscova estimat la 6-8 milioane de dolari și a folosit avionul Ministerului de Externe din Rusia de cel puțin 60 de ori.
Potrivit sursei citate, mama Polinei și Serghei Lavrov sunt împreună de aproximativ două decenii, în timp ce tatăl biologic al Polinei „nu este foarte bogat”.
Maria Pevchikh mai scrie că Polina Kovaleva a cumpărat apartamentul din Londra la vârsta de 21 de ani, cu 4,4 milioane de lire sterline bani gheață.
Lista principalelor persoane și întreprinderi sancționate:
- ALFA-BANK JSC (Alfa-Bank), cea mai mare dintre băncile private din Rusia, cu sediul la Moscova. Alfa-Bank se numără printre primele 10 cele mai mari bănci din punct de vedere al capitalului din Rusia și Ucraina. Este o entitate distinctă de Alfa-Bank (Ucraina), care nu a fost sancționată.
- Alrosa, cea mai mare companie minieră de diamante din lume, specializată în explorarea, extragerea, fabricarea și vânzarea de diamante. Are sediul central în Mirnî, Rusia, iar valoarea sa pe bursă este estimată la 4,69 miliarde de lire sterline.
- Eugene Markovici Shvidler, este un om de afaceri miliardar cu legături de afaceri strânse cu Roman Abramovici, sancționat și el de Marea Britanie. Averea netă a lui Shvidler este estimată la 1,2 miliarde de lire sterline.
- Oleg Tinkov, fondator al Tinkoff Bank. Averea sa netă este de circa 3,4 miliarde de lire sterline.
- Herman Gref, director executiv al Sberbank, cea mai mare bancă rusă. El este un consilier apropiat al președintelui Putin încă de când au început să lucreze împreună în guvernul de la Sankt Petersburg, în anii 1990. El a fost ministrul dezvoltării economice și comerțului între 2000 și 2007, înainte de a prelua conducerea Sberbank.
- Oleg E Aksyutin, vicepreședinte al Consiliului de administrație al Gazprom PJSC.
- Didier Casimiro, prim-vicepreședinte al Rosneft, compania petrolieră de stat din Rusia.
- Zeljko Runje, vicepreședinte al Consiliului de administrație și prim-vicepreședinte pentru dezvoltarea afacerilor petroliere, de gaze și offshore la Rosneft.
- Galina Danilchenko, instalată ca „primar” al orașului Melitopol de către autoritățile ruse după ce armata lor a ocupat orașul și l-a răpit pe primarul legitim. Aceasta este prima sancțiunie impusă pentru colaborarea cu armata rusă în Ucraina de la invazie.
- Polina Kovaleva, fiica vitregă a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov. Se pare că aceasta deține o proprietate de aproximativ 4 milioane de lire sterline în Londra.
Marea Britanie va sancționa mercenarii din Grupul Wagner
Organizația Wagner este un grup de mercenari care a fost identificat pentru prima dată în 2014, când îi susținea pe separatiștii pro-ruși în conflictul din estul Ucrainei.
De atunci, a fost implicată și în alte regiuni, inclusiv în Siria, Mozambic, Sudan și Republica Centrafricană. Grupul paramilitar a fost descris ca fiind armata privată a lui Vladimir Putin, scrie BBC.
Ministrul de externe britanic, Liz Truss, a descris grupul ca fiind „asasini plătiți” în declarația sa privind noile sancțiuni - spunând că aceștia, alături de oligarhi și întreprinderi, sunt „complici la uciderea civililor nevinovați și este corect să plătească prețul”.
Acești mercenari ar fi primit misiunea de a-l asasina pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Oficial, nu există nicio legătură între Grupul Wagner și guvernul rus. Kremlinul neagă orice implicare în activitatea grupului, susținând totodată că nici nu ar exista din punct de vedere legal, deoarece contractorii militari privați sunt ilegali în Rusia.
Grupul ar fi finanțat de Evgheni Prigojin, un bogat om de afaceri care are legături cu Vladimir Putin.
Marea Britanie a sancționat până acum peste 1.000 de persoane și întreprinderi de la începutul invaziei din 24 februarie.