România își redeschide ambasada de la Kiev
„Autoritățile române au decis redeschiderea Ambasadei României în Ucraina, la Kiev. Reluarea efectivă a activității va avea loc în perioada următoare, imediat după ce pregătirile tehnice și de securitate necesare vor fi finalizate”, transmite șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, într-un mesaj pe Twitter.
O pană uriașă de fum a fost văzută ridicându-se deasupra fabricii de oțel Azovstal din orașul ucrainean asediat Mariupol
Forțele ruse au avansat după ce le-au cerut ucrainenilor din fabrică să depună armele până la prânz, ora Moscovei.
Orașul-port este devastat de bombardamentele constante care i-au lăsat pe locuitori fără apă sau electricitate.
Autoritățile ucrainene estimează că cel puțin 21.000 de oameni au fost uciși acolo de la începutul războiului.
Mariupol este bombardat în forță, dar forțele ucrainene continuă să apere orașul
Paul Kîrîlenko, șeful administrației militare din regiunea Donețk, a declarat că forțele ruse „schimbă tactica”, dar orașul asediat Mariupol continuă să fie sub controlul Ucrainei.
După ce au capturat orașul Kreminna din regiunea Luhansk, forțele ruse caută să avanseze spre Kramatorsk și Sloviansk în partea de nord a regiunii Donețk, a spus Kîrîlenko.
Orașele Marinka și Avdiivka sunt bombardate constant și supuse tirurilor cu rachete, iar ofensiva din sud, către Mariupol, este menită să închidă cercul, spune oficialul.
El a spus că forțele ucrainene continuă să apere Mariupolul, bombardat puterni. Pe unele străzi au loc lupte cu tancuri, dar „steagul ucrainean flutură deasupra orașului”.
„Inamicul își schimbă tactica”, a spus el.
„Motivul este că a suferit pierderi, pierderi în ceea ce privește artileria grea, în ceea ce privește armele și personalul său. Aceste pierderi sunt resimțite chiar de Federația Rusă. Este un fapt incontestabil. Prin urmare, sunt nevoiți să fie mai economici în ceea ce privește modul în care își folosesc forța și trebuie să se concentreze pe anumite zone din regiunile Donețk și Luhansk, unde încearcă să obțină un avantaj strategic”, a declarat Kîrîlenko.
„Cu toate acestea, vom înfrunta atacul lor. Este greu să facem asta, dar intenționăm să facem acest lucru. Pentru asta, avem nevoie de ajutor din partea partenerilor noștri occidentali, care a fost deja anunțat și care a fost deja solicitat de Ucraina. Cerem doar ca acest ajutor să sosească mai repede și în volume mai mari pentru că vom sublinia din nou că apărarea Ucrainei astăzi înseamnă apărarea întregii lumi civilizate”, a spus el.
În timp ce luptele au loc în regiune de ani de zile între ucraineni și separatiștii proruși, el a susținut că sentimentele proruse s-au redus simțitor din cauza tacticilor militare agresive ale Rusiei.
SUA lucrează pentru a aduce arme în Ucraina cu o viteză „fără precedent”
SUA lucrează „non-stop” pentru a aduce arme în Ucraina cu o viteză „fără precedent”, a declarat un înalt oficial al apărării, transmite CNN.
De la începutul invaziei, administrația Biden a autorizat transporturi de arme și echipamente în Ucraina în valoare de 2,3 miliarde de dolari, extrase din stocurile americane, precum și alte 300 de milioane de dolari ca parte a Inițiativei de asistență pentru securitate a Ucrainei, care achiziționează arme de la producători.
„Acesta este cu siguranță cea mai mare aprovizionare recentă către o țară parteneră într-un conflict”, a spus oficialul. „Ceea ce este fără precedent aici este cantitatea de reduceri succesive cu care ne mișcăm cu această viteză.”
Procesul de autorizare a transportului de echipamente din inventarele militare americane către alte țări, care a durat săptămâni sau luni în trecut, poate dura acum chiar și 48-72 de ore, a spus oficialul.