Purtătorul Pentagonului, stăpânindu-și cu greu lacrimile în timp ce vorbește despre Putin: „Este brutalitatea cea mai rece și cea mai depravată”
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, l-a acuzat vineri pe președintele rus Vladimir Putin de depravare și brutalitate în invazia sa de două luni în Ucraina.
„Este brutalitatea cea mai rece și cea mai depravată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului american, John Kirby, citat de Reuters.
De-a lungul timpului, Kirby și-a câștigat simpatia jurnaliștilor prin maniera sa impasibilă și simțul umorului. Dar vineri, când i s-a cerut să facă un bilanț al celor 65 de zile de război din Ucraina, emoțiile l-au cuprins când a fost întrebat despre starea de spirit a președintelui Putin.
„Nu am de gând să intru în psihologia lui Vladimir Putin”, a spus el.
„Este greu să te uiți la ce face el în Ucraina, la ce fac forțele sale în Ucraina și să crezi că un individ etic, moral ar putea justifica acest lucru.
„Este greu să te uiți la...” - după care s-a oprit părând că se sufocă și că se luptă să-și recapete calmul.
După câteva secunde, și-a reluat șirul gândurilor și a rostit una dintre cele mai puternice condamnări ale președintelui rus de până acum. „Îmi pare rău”, a spus el. „Este dificil să te uiți la unele imagini și să-ți imaginezi că orice lider matur serios și bine gândit ar face asta. Deci, nu pot vorbi de psihologia lui. Dar cred că toți putem vorbi despre depravarea lui”, a spus Kirby la un briefing de știri de la Pentagon, înainte de a face o pauză de aproape 10 secunde.
„Nu cred că înțelegem pe deplin gravitatea acestui tip de violență și cruzime și, așa cum am spus, depravare, asupra oamenilor nevinovați, asupra necombatanților, asupra civililor, cu atâta desconsiderare față de viețile pe care le-a luat”, a adăugat Kirby.
El s-a emoționat vorbind despre „depravarea” lui Putin în Ucraina.
Vorbind despre justificarea lui Putin pentru invadarea Ucrainei, el a lovit în podium pentru a-și sublinia ideile. „Este greu să-și găsească scuze că este vorba despre nazism în Ucraina și despre protejarea rușilor din Ucraina și despre apărarea intereselor naționale ale Rusiei, când niciunul dintre ei, niciunul dintre ei nu a fost amenințat de Ucraina”, a spus Kirby.
Kirby a enumerat câteva dintre acțiunile forțelor ruse pe care le consideră „de neconceput”: civili „împușcați în ceafă, cu mâinile legate la spate. Femeile, femeile însărcinate ucise, spitalele bombardate.”
Cu ceva timp în urmă, contraamiralul în retragere a anunțat că SUA au început să antreneze soldați ucraineni cu sisteme de arme cheie în bazele din Germania.
SUA și partenerii aruncă arme într-o cursă contra cronometru înainte ca Rusia să-și lanseze atacul complet împotriva forțelor ucrainene din regiunea de est Donbas.
Oficialii americani - inclusiv Kirby - au acuzat deja forțele ruse de crime de război.
După cuvintele sale emoționante, a fost întrebat de ce a folosit termenul „depravare” și ce l-a împins la o condamnare atât de puternică.
„Nu pot vorbi în numele întregului guvern american. Vorbesc în numele Departamentului Apărării și nu am vrut să mă emoționez”, a spus el.
„Îmi cer scuze pentru asta. Nu vreau să fac asta. Dar am fost în preajma armatei de mult, mult timp și am cunoscut prieteni care nu s-au întors. Este greu.”
Apoi a enumerat acțiunile rusești în Ucraina, inclusiv uciderea de civili, și a întrebat cum se leagă asta cu obiectivele de război ale lui Putin. Momentul lui înlăcrimat a făcut loc unei indignări furioase, remarcă Daily Mail.
Șeful spionajului britanic: consilierilor lui Putin le este frică să-i spună că a greșit invadând Ucraina
Vladimir Putin a făcut o greșeală de calcul strategică în lansarea invaziei Ucrainei, iar consilierilor săi „le este frică să-i spună adevărul” despre amploarea erorii sale, a declarat șeful agenției britanice de spionaj GCHQ, Sir Jeremy Fleming, într-un discurs susținut joi în Australia.
El a spus că liderul rus a apreciat greșit puterea rezistenței ucrainene, răspunsul occidental și capacitatea forțelor sale de a obține o victorie rapidă.
„Totul se adaugă la calculul eronat strategic asupra căruia liderii occidentali l-au avertizat pe Putin de la început că va fi. A devenit războiul lui personal, costul fiind plătit de oameni nevinovați din Ucraina și, din ce în ce mai mult, și de rușii de rând”, a spus Fleming.
„Avem informații că Putin s-a simțit indus în eroare de armata rusă, ceea ce a dus la tensiuni persistente între Putin și conducerea sa militară”, a declarat Kate Bedingfield, directorul de comunicare la Casa Albă.
„Credem că Putin este dezinformat de consilierii săi despre cât de prost se comportă armata rusă și despre modul în care economia rusă este paralizată de sancțiuni, deoarece consilierilor săi le este prea frică să-i spună adevărul”.
Ea a adăugat: „Deci, este din ce în ce mai clar că războiul lui Putin a fost o gafă strategică care a lăsat Rusia mai slabă pe termen lung și din ce în ce mai izolată pe scena mondială”.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a fost de acord cu evaluarea Casei Albe: „Este armata [a lui Putin]. Este războiul lui. S-ar putea să nu înțeleagă pe deplin gradul în care forțele sale eșuează în Ucraina.”
Înaintea invaziei, Putin a avut o întâlnire bizară cu consilierii săi cheie pentru a stabili dacă să recunoască republicile autoproclamate din Luhansk și Donețk. Unele personalități de rang înalt se vedea că se tem să-l contrazică pe cel care conduce țara de 22 de ani.
SUA au început antrenarea forțelor armate ucrainene în locații americane din afara Ucrainei
SUA au început antrenamentele forțelor armate ucrainene în locații americane situate în afara Ucrainei, inclusiv în Germania, a anunțat un purtător de cuvânt al Pentagonului.
„Astăzi pot să anunț că Statele Unite au început antrenamentele cu forțele armate ucrainene privind sistemele cheie la instalațiile militare americane din Germania”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
Kirby a spus că există trei locații în afara SUA unde ucrainenii primesc instruire, inclusiv unul în Germania.
SUA nu cred că Rusia va folosi arme nucleare
SUA nu cred că amenințarea Rusiei cu arme nucleare, în ciuda recentei escaladări a retoricii Moscovei pe subiect, reprezintă un pericol real, a declarat un înalt oficial american al apărării, citat de The Guardian.
„Nu evaluăm că există o amenințare cu utilizarea armelor nucleare și nicio amenințare la adresa teritoriului NATO.
El a spus că Rusia este în întârziere cu programul său de operațiuni militare în regiunea Donbas, a declarat oficialul american.
Luptele din Donbas s-ar putea prelungi prin luptă la sol, a adăugat acesta.