Vladimir Putin - vizită oficială în două mici state ex-sovietice
Vladimir Putin va efectua prima călătorie în străinătate de la începutul invaziei în Ucraina. Președintele rus va vizita Tadjikistanul și Turkmenistanul în această săptămână, relatează Reuters, citând televiziunea de stat Rossiya 1.
De asemenea, Putin ar urma să viziteze Grodno, în Belarus, pe 30 iunie și 1 iulie, pentru a participa la un forum cu Alexander Lukașenko.
CNN: Washingtonul cumpără un sistem de rachete pentru Ucraina
Statele Unite vor anunța săptămâna aceasta achiziționarea unui sistem de apărare antirachetă sol-aer cu rază medie și lungă de acțiune pentru Ucraina, transmite CNN.
Televiziunea americană mai relatează că, după solicitările forțelor ucrainene, este posibil ca săptămâna aceasta să fie anunțat și alt ajutor militar, inclusiv muniție suplimentară de artilerie și radare de contra-baterie.
Oficialii ucraineni au cerut sistemul de apărare antirachetă, cunoscut sub numele de sistem NASAMS, având în vedere că armele pot lovi ținte aflate la mai mult de 160 de kilometri distanță, deși forțele ucrainene vor trebui probabil să fie instruite cu privire la aceste sisteme.
Bloomberg: Rusia, în primul default extern de după 1918
Rusia a intrat în incapacitate de plată a datoriei sale suverane în valută pentru prima dată în ultimul secol, din cauza sancțiunilor impuse de Occident, pentru invazia din Ucraina, scrie Bloomberg.
Data de 26 iunie a marcat expirarea unei perioade de grație de 30 de zile pentru plata a aproximativ 100 de milioane de dolari către investitori.
Ministrul rus de Finanțe a calificat eticheta de default ca fiind „o farsă”.
Aceasta ar fi prima incapacitate de plată externă a Rusiei de după 1918. Rusia a mai intrat în incapacitate de plată internă în anii 90.
Volodimir Zelenski: Ucraina are nevoie de o apărare aeriană puternică și modernă
Președintele ucrainean a dat mai multe detalii despre victimele atacului cu rachete din Kiev: un bărbat de 37 de ani a fost ucis, iar soția și fetița de 7 ani lor au fost rănite. Printre răniți se numără și o femeie din Rusia.
„A doua armată a lumii a "învins" triumfător o grădiniță și o clădire de apartamente”, a spus Volodimir Zelenski,în discursul său zilnic.
El a adăugat că atacurile ru rachete au avut loc și în alte regiuni ale Ucrainei și că doar o parte au putut fi oprite.
„O parte dintre rachete au fost doborâte, dar numai o parte. Avem nevoie de o apărare aeriană puternică și modernă, pe deplin eficientă, care poate asigura o protecție completă împotriva acestor rachete. Discutăm despre acest lucru în fiecare zi cu partenerii noștri. Există deja unele acorduri. Iar partenerii trebuie să se miște mai repede dacă sunt cu adevărat parteneri, nu observatori”, a subliniat Zelenski.
„Întârzierile în transferul de arme către statul nostru, orice restricții sunt de fapt o invitație pentru Rusia de a lovi din nou și din nou. Ocupanții - acești teroriști - trebuie să fie bătuți cu toată puterea noastră, astfel încât să nu creadă că pot face presiuni și că pot depăși pe cineva”, a adăugat președintele Ucrainei.