Șeful apărării britanice: 50.000 de soldați ruși au murit sau au fost răniți
Rusia a pierdut mai mult de 30% din eficacitatea sa de luptă terestră, a declarat amiralul Sir Tony Radakin, șeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie, la BBC One.
„(Soldații ucraineni) sunt convinși că sunt pe cale să restabilească întregul lor teritoriu în ceea ce privește Ucraina și văd o Rusie care se zbate, o Rusie care, după părerea noastră, a pierdut mai mult de 30% din eficacitatea sa de luptă terestră. Ceea ce înseamnă, de fapt, 50.000 de soldați ruși care fie au murit, fie au fost răniți în acest conflict, aproape 1.700 de tancuri rusești distruse, aproape 4.000 de vehicule blindate de luptă - care aparțin Rusiei - distruse”, a spus înaltul oficial militar.
„Rusia a început această invazie cu ambiția de a cuceri întreaga Ucraină, Rusia a avut ambiția de a cuceri orașele în primele 30 de zile, Rusia a avut ambiția de a crea fracturi și de a exercita presiune asupra NATO - aceasta este Rusia ca o provocare la adresa ordinii mondiale - Rusia eșuează în toate aceste ambiții, Rusia este o națiune mai diminuată decât era la începutul lunii februarie”, a completat șeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie.
Șapte oameni evacuați dintr-o mănăstire bombardată
Șapte persoane au fost evacuate de la mănăstirea ortodoxă Sviatohirsk Lavra din regiunea Donețk, care se află sub bombardamente constante începând de luna trecută.
„Este vorba despre o familie care se ascundea de bombardamentele constante ale artileriei rusești: tatăl, mama și trei copii. Cel mai mic copil s-a născut cu câteva zile în urmă. Câteva persoane în vârstă - un bărbat și o femeie - au reușit, de asemenea, să plece”, a transmis Direcția de informații a Ministerului Apărării din Ucraina, potrivit ediției în limba engleză a Ukrainksa Pravda.
Potrivit sursei citate, până la 600 de civili trăiesc satul din apropiere - printre care peste 50 sunt copii, inclusiv 4 sugari - și din acest motiv se încearcă crearea unui coridor umanitar.
La Sviatohirsk Lavra trăiesc aproximativ 100 de călugări, care au refuzat să părăsească mănăstirea bombardată începând din 1 iunie. În urma atacurilor cu rachete, arhimandritul Halaktion și un călugăr și o călugăriță au murit, iar mulți preoți au fost grav răniți.
Rusia își consolidează pozițiile defensive în zonele ocupate din sudul Ucrainei - Marea Britanie
Rusia își consolidează pozițiile defensive în zonele ocupate din sudul Ucrainei. Aceasta include deplasarea forței de muncă, a echipamentelor și a depozitelor defensive între Mariupol și Zaporojie, precum și în Herson, transmite Ministerul britanic al Apărării, în analiza sa zilnică.
Forțele rusești din Melitopol sporesc, de asemenea, măsurile de securitate, afirmă serviciul de spionaj militar al Marii Britanii.
„Forțele ucrainene exercită presiuni asupra liniei defensive rusești din regiunea Herson de mai bine de o lună, iar declarațiile politice recente, atât ale lui Zelenski, cât și ale vicepremierului, au avertizat cu privire la viitoarele operațiuni de ofensivă pentru a forța Rusia să iasă din zonele pe care le controlează în prezent”, se mai arată în briefing.
„Mișcările defensive ale Rusiei sunt probabil un răspuns la ofensivele ucrainene anticipate, la cererile făcute de ministrul apărării Șoigu într-o vizită recentă în Donbas, dar și la atacurile pe care Ucraina le lansează împotriva posturilor de comandă, a nodurilor logistice și a concentrărilor de trupe”, arată sursa citată.
„Având în vedere presiunile asupra forței de muncă rusești, întărirea sudului în timp ce lupta pentru Donbas continuă indică probabil seriozitatea cu care comandanții ruși privesc amenințarea”, completează ministerul britanic.
Pentagon: Între 100 și 150 de civili uciși în ultimele două săptămâni
Între 100 și 150 de civili au fost uciși în atacurile aeriene rusești în Ucraina, în ultimele două săptămâni, potrivit Pentagonului.
Într-o informare de vineri, un oficial militar american de rang înalt a declarat: „Cred că, în total, pe parcursul săptămânii... avem în vedere între 100, 150, undeva pe acolo, victime civile, civili morți, în această săptămână în Ucraina, ca urmare a loviturilor rusești”.
„Forțele rusești continuă să desfășoare bombardamente de artilerie necruțătoare, alături de lovituri aeriene cu rachete”, a completat el.