Putin spune că Ucraina nu a respectat acordul preliminar de pace
Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri, după vizita din Iran, că nu vede nicio dorință din partea Ucrainei de a îndeplini termenii unui presupus acord preliminar de pace convenit în martie.
El a completat că Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite s-au oferit să medieze discuțiile între Rusia și Ucraina, transmite Reuters.
Întrebat despre o posibilă întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Putin a declarat că Ucraina nu a respectat termenii unui acord de pace preliminar despre care a spus că a fost „practic obținut” în martie, fără a da alte detalii.
„Rezultatul final, desigur... depinde de dorința părților contractante de a pune în aplicare acordurile la care s-a ajuns. Astăzi vedem că puterile de la Kiev nu au o astfel de dorință”, a afirmat el.
Negocierile au avut loc în martie, ambele părți făcând propuneri, dar fără a se ajunge la un progres. La vremea respectivă, Zelenski a declarat că doar un rezultat concret al discuțiilor poate fi de încredere.
Rusia spune că Ucraina a bombardat un important pod din Herson
Un raport al agenției ruse de știri Tass, care citează autoritățile instalate de Rusia în Hersonul ocupat, afirmă că Ucraina a bombardat din nou podul Antonivski din sudul regiunii, relatează Reuters.
Podul este grav avariat și este posibil să fie închis traficului, a adăugat agenția de presă Tass.
În ultima zi au apărut imagini pe rețelele sociale, încă neverificate independent, care arată pagubele.
Rusia spune că Ucraina a bombardat un important pod din Herson
Un raport al agenției ruse de știri Tass, care citează autoritățile instalate de Rusia în Hersonul ocupat, afirmă că Ucraina a bombardat din nou podul Antonivski din sudul regiunii, care traversează râul Nipru, relatează Reuters.
Podul este grav avariat și este posibil să fie închis traficului, a adăugat agenția de presă Tass.
În ultima zi au apărut imagini pe rețelele sociale, încă neverificate independent, care arată pagubele.
Rusia amenință Wikipedia
Rusia amenință Wikipedia pe motiv că ar găzdui informații false despre invazia din Ucraina, transmite Reuters.
Autoritatea de reglementare a comunicațiilor din Rusia, Roskomnadzor, a declarat că legăturile către Wikipedia despre războiul Rusiei în Ucraina vor fi însoțite de o clauză de renunțare care le va spune utilizatorilor că Fundația Wikimedia, compania-mamă a Wikipedia, a încălcat legislația rusă.
În prezent, Fundația Wikimedia se luptă cu o decizie a unui tribunal rus care îi cere să elimine informațiile despre invazia la scară largă a Ucrainei.