Linkuri accesibilitate

Tineri ucraineni voluntari curăță resturile dintr-o clădire distrusă de o rachetă rusă în timp ce ascultă muzica techno în satul Yahidne, regiunea Cernihiv, Ucraina, duminică, 24 iulie 2022.
Tineri ucraineni voluntari curăță resturile dintr-o clădire distrusă de o rachetă rusă în timp ce ascultă muzica techno în satul Yahidne, regiunea Cernihiv, Ucraina, duminică, 24 iulie 2022.

Războiul din Ucraina | Rusia recunoaște că vrea să schimbe regimul de la Kiev. Zelenski: Nu vom renunţa niciodată la independenţa

Războiul lui Putin în Ucraina a ajuns în cea de-a 152 zi. Ministerul ruz de Externe neagă că Rusia ar fi provocat criza alimentară la nivel mondial, dar Moscova a recunoscut că a bombardat Odesa, unul dintre cele mai mari porturi ucrainene prin care sunt exportate cerealele.

20:09 25.7.2022

Banca Europeană de Investiții aprobă 1.62 de miliarde de dolari pentru Ucraina

Banca Europeană de Investiții (EIB), cunoscută ca Banca Uniunii Europene, a aprobat luni un ajutor financiar în valoare de 1.62 de miliarde de dolari disponibil imediat către Ucraina, scrie CNN.

Este al doilea pachet de asistență financiară oferit de UE de la începutul invaziei de pe 24 februarie.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a anunțat că Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina și pe cetățenii ei în contextul războiului inițiat de Rusia.

„(Comisia, n.r.) va continua să lucreze cu statele membre UE și cu partenerii noștri internaționali pentru a susține Ucraina la fiecare pas - pentru oricât e nevoie”, a declarat Dombrovskis.

19:28 25.7.2022

Ministrul Apărării din Ucraina mulțumește Germaniei pentru tunurile antiaeriene

Ministrul Apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, a salutat sosirea a 3 sisteme antiaeriene cu autopropulsie din Germania, la doar câteva zile după ce o rachetă a lovit portul din Odesa, potrivit CNN.

„Capacitățile noastre de a ne proteja cerul vor fi întărite. Sistemele antiaeriene cu autopropulsie au început să sosească în Ucraina”, a transmis Reznikov luni pe Twitter, mulțumind Germaniei și omologului său german pentru ajutorul dat. El a adăugat că, în total, sunt așteptate 15 astfel de sisteme și „câteva mii de cartușe de muniție”.

Până în prezent, Germania a ajutat în total Ucraina cu aproximativ 3.34 de miliarde de euro, pe plan umanitar, financiar și militar. În contextul războiului, Berlinul a donat ajutoare militare în valoare de 1.44 de miliarde de euro, fiind al 4-lea cel mai mare donator militar după Statele Unite, Marea Britanie și Polonia.

19:16 25.7.2022

Gazprom va reduce din nou fluxul de gaz de pe Nord Stream 1

Gigantul energetic din Rusia, Gazprom, a transmis luni că va trebui să reducă în continuare fluxul de gaze prin conducta Nord Stream 1 începând de miercuri, 27 iulie, scrie CNN.

Anunțul vine la doar câteva zile după ce Gazprom a reluat exportul de gaze prin gazoduct, o arteră vitală ce leagă rezervele vaste de energie ale Rusiei de Europa prin Germania. Conducta fusese anterior închisă timp de 10 zile pentru lucrări de mentenanță.

Tot luni, Gazprom a anunțat că a primit documentația de la Siemens cu privire la turbina pentru Nord Stream 1, potrivit Reuters. Compania a adăugat că problemele legate de transportul de gaze către Europa nu sunt încă rezolvate.

16:57 25.7.2022

Rusia a acuzat 92 de membri ai înaltului comandament militar al Ucrainei pentru crime împotriva umanităţii

Rusia a acuzat 92 de membri ai înaltului comandament militar al Ucrainei pentru crime împotriva umanităţii, potrivit lui Aleksandr Bastrîkin, şeful Comitetului de Investigaţii al Rusiei, relatează CNN.

În total, Moscova a deschis peste 1.300 de dosare penale împotriva leadershipului militar şi politic al Ucrainei, a declarat Bastrikin într-un interviu pentru site-ul de ştiri guvernamental Rossiiskaia Gazeta, publicat luni. Oficialul rus nu l-a numit pe niciunul dintre cei acuzaţi.

„În cursul anchetei preliminare, peste 220 de persoane au fost identificate ca fiind implicate în crime împotriva păcii şi securităţii umanităţii care nu au termen de prescripţie, inclusiv reprezentanţi ai Înaltului Comandament al Forţelor Armate ale Ucrainei, precum şi comandanţii unităţilor militare care au tras în civili”, a declarat Aleksandr Bastrîkin pentru Rossiiskaia Gazeta.

„În total, 92 de comandanţi şi subordonaţii acestora au fost acuzaţi. Nouăzeci şi şase de persoane au fost trecute pe lista persoanelor căutate, în special 51 de comandanţi ai Forţelor Armate ale Ucrainei”, a mai spus el.

Şeful Comitetului de Investigaţie a sugerat crearea unui tribunal internaţional separat pentru crimele din Ucraina.

„Ţinând cont de poziţia «Occidentului colectiv», care sponsorizează în mod deschis naţionalismul ucrainean şi sprijină regimul de la Kiev, crearea unui astfel de tribunal sub auspiciile ONU în perspectiva actuală este extrem de îndoielnică”, a adăugat oficialul rus.

„A fost un iad aici.” Militarii ucraineni despre efectul rachetele HIMARS furnizate de SUA
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:23 0:00

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG