Linkuri accesibilitate

Situația la zi a autostrăzilor României prinse în PNRR: doar 10 km construiți într-un an, 50 în lucru


România are nevoie acută de o rețea rutieră de mare viteză, deoarece lipsa autostrăzilor este corelată cu cea a investițiilor din anumite regiuni.
România are nevoie acută de o rețea rutieră de mare viteză, deoarece lipsa autostrăzilor este corelată cu cea a investițiilor din anumite regiuni.

România a construit până în prezent doar 10,8 din cei 429 de kilometri de autostradă cât și-a propus prin PNRR, pentru următorii câțiva ani. Pentru alți 50 de kilometri a început recent execuția, în timp ce restul zac la mila birocrației din domeniul achizițiilor.

Lipsa autostrăzilor este una dintre cele mai dureroase teme pentru șoferii români, în țara cu cele mai multe accidente mortale din Europa și unde un drum cu mașina de la București la munte durează indecent de mult.

Bani au fost, însă lipsa unei viziuni pe termen lung a politicienilor care au condus țara în ultimii 30 de ani au făcut ca, astăzi, România să aibă sub 1.000 de kilometri de autostradă.

În acest context, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar putea ajuta România să își completeze harta infrastructurii rutiere de mare viteză.

România a propus în Planul aprobat toamna trecută de Comisia Europeană construcția a 429 de kilometri de autostradă. Noile investiții, dacă vor fi realizate, ar trebui să îmbunătățească și rețeaua rutieră dintr-una dintre cele mai dezavantajate regiuni istorice ale țării: Moldova.

Cei 429 de kilometri de autostradă ar trebui să fie construiți până în 2026 și ar costa 2,7 miliarde de euro. Această sumă reprezintă o treime din suma totală pe care România a prins-o în Plan la capitolul investiții în infrastructură. Cele mai multe alocări ar trebui să vină pentru modernizarea infrastructurii rutiere.

Dintr-o analiză realizată de Europa Liberă în baza datelor furnizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) reiese că începutul construcțiilor autostrăzilor prinse în PNNR este unul greoi.

Doar 10,84 de kilometri de autostradă au fost realizați efectiv până acum, parte a Autostrăzii A3. Construcția a alți 50 de kilometri a început la Autostrada A7, care ar trebui să lege Ploieștiul de Pașcani.

Restul investițiilor se află în diverse etape birocratice.

Guvernul României a introdus în PNRR următoarele proiecte de autostrăzi

  • Autostrada A7 Ploiești – Pașcani (319 km)
  • Din Autostrada A8, capetele Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Târgu Neamț
  • Din Autostrada A3 Transilvania, tronsonul Nădășelu-Poarta Sălajului (43 km)
  • Din Autostrada A1 Lugoj – Deva, veriga lipsă Margina-Holdea (13 km)

A7

Așadar, cea mai importantă investiție este A7, care este împărțită pe mai multe tronsoane.

Tronsonul Ploiești – Buzău, care are 63,25 de kilometri, a intrat deja în execuție după ce, în iunie, CNAIR a semnat contractele de lucrări cu asocierea Impresa Pizzarotti & C.S.PA. – Pizzaroti SA – Retter Project Management SRL pentru lotul 1 și cu asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold pentru tronsonul 2. Durata de execuție este de 20 de luni.

Pierduti pe Drumuri | Cât de mult contribuie drumurile la statistica neagră a accidentelor din România
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:53 0:00

Din același tronson face parte și segmentul de la Pietroasele până în municipiul Buzău. Pentru acest lot, CNAIR estimează că va fi desemnat un câștigător în luna septembrie, după ce Curtea de Apel București a decis reevaluarea ofertelor inițiale.

Tot din A7 face parte și segmentul dintre Buzău - Focșani, care are o lungime totală de 82,44 de kilometri.

„În data de 10.05.2022, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedurile de atribuire a contractelor de execuție lucrări pentru autostrada Buzău – Focșani.

Se estimează semnarea contractelor pentru execuția lucrărilor, pentru cele patru tronsoane, în luna august, în ipoteza fără contestații”, arată CNAIR, într-un răspuns pentru Europa Liberă.

Autostrada este împărțită în mai multe tronsoane, pentru construcția fiecăruia dintre ele fiind depuse mai multe oferte:

  • Tronsonul 1: Buzău - Vadu Pășii (4,6 km) - 8 oferte;
  • Tronsonul 2: Vadu Pășii – Râmnicu Sărat (30,8 km) – 7 oferte;
  • Tronsonul 3: Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni (36,1 km) – 5 oferte;
  • Tronsonul 4: Mândrești Munteni – Focșani Nord (10,94 km) – 8 oferte;

Segmentul Focșani – Bacău din A7 este și mai departe de începerea lucrărilor. Cei 95,9 kilometri de autostradă dintre cele două orașe sunt împărți în trei loturi, Focșani-Domnești Târg, Domnești Târg-Racăciuni, Racăciuni-Bacău.

„Documentația pentru construcția celor 3 loturi ale Autostrăzii Focșani-Bacău (95,9 km) a fost trimisă la ANAP pentru validare, astfel încât să fie lansată licitația pentru execuția lucrărilor”, spune CNAIR.

Departe de momentul începeri execuției e și segmentul Bacău – Pașcani, care ar trebui să aibă 77,39 de kilometri. Abia la finalul lunii iulie CNAIR a transmis spre publicare anunțul de participare aferent contractelor de achiziție publică pentru această autostradă.

A8

Cele două secțiuni din A8 prinse în PNRR sunt Târgu Mureș – Miercurea Nirajului, de 22 de kilometri, pentru care CNAIR estimează că studiul de fezabilitate va fi gata în noiembrie 2022 și că va putea demara licitația în decembrie.

În celălalt capăt al autostrăzii, pentru secțiunea Leghin - Târgu Neamț, care are aproape 30 de kilometri, situația este similară.

Autostrada A8 este încă departe de construcția primilor kilometri de drum. Este un proiect considerat vital pentru dezvoltarea Moldovei, regiunea ai cărei locuitori se consideră dezavantajați în privința investițiilor din infrastructură.
Autostrada A8 este încă departe de construcția primilor kilometri de drum. Este un proiect considerat vital pentru dezvoltarea Moldovei, regiunea ai cărei locuitori se consideră dezavantajați în privința investițiilor din infrastructură.

„Documentația pentru Analiza Multicriterială de Traseu etapa 1 a fost agreată de către JASPERS și conducerea CNAIR, în cadrul unei sedințe comune în data 29.07.2022. Datele și informațiile prezentate au atins cerințele de calitate necesare parcurgerii acestei etape și demarării activităților de realizare a Analizei Multicriteriale de Traseu Etapa 2, implicit stabilirea traseului final pentru Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni. În urma ședinței, la care au participat reprezentanți ai consultantului JASPERS și ai prestatorului CONSITRANS, s-a stabilit că, în perioada imediat următoare, CONSITRANS va înainta toate documentele necesare în vederea avizării documentației în cadrul CTE al CNAIR”, se mai arată în răspunsul citat.

A3

Denumită și Autostrada Transilvania, aceasta are un tronson de 43 de kilometri pentru care finanțarea ar urma să vină prin PNRR.

Atât secțiunea Nădășelu – Mihăilești (16,8 km), cât și cea de la Mihăilești la Zimbor (13,26 km) sunt realizate în proporție de 34,8%, susține CNAIR.

De la Zimbor la Poarta Sălajului, un traseu de 13,26 de kilometri, Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR a avizat proiectul tehnic iar execuția lucrărilor a început în data de 25 iulie 2022.

A1

Pentru autostrada Lugoj - Deva din A1 au depus oferte pentru execuția lucrării, la finele lunii iunie, șase operatori economici, mai multe companii din România și din Turcia.

În prezent, CNAIR se află în stadiul de evaluare oferte cu termen estimativ pentru desemnarea câstigătorului septembrie 2022.

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG