Pitite sub pomi ca niște căței leșinați de căldură, corturile sunt ferecate atât cât pot fi niște corturi. Au fermoarul tras și două cataroaie în față. Nu sperie pe nimeni dacă ăsta ar fi rostul lor. Dar nu e. Sunt pentru proptit țepușele de frigărui. Câteva inele de ceapă carbonizată și o fâșie de slană făcută scrum au rămas de la masa de aseară. Nici pentru urși nu sunt tentante.

Mai sus pe drum începe civilizația - campingul oficial, împrejmuit cu un gard zdravăn de lemn. Rulote, mese, scaune, umbrare, bârfe, zvonuri, strigăte, corturi mari sau mici, biciclete, grătare, bocanci, pioleți, cărucioare și jucării de tot felul împrăștiate, toalete, spălătoare, ba chiar și o parabolică. O lume în miniatură cu regulile ei nescrise.

Oameni de tot soiul și toate vârstele. Părinți cu plozi care trebuie scoși în natură, să respire aer curat și să învețe că există lume și dincolo de asfaltul din fața blocului, bunici care supraveghează foșgăiala cu ochi de șoim, „Doamne ferește să nu le dea în cap să se ducă la râu sau în pădure de unii singuri”, corporatiști sătui de program și care încearcă fără succes să pună în aplicare formula magică „Fără dă-mi și fără fă-mi”.

Nostalgici ai muntelui pe care i-au lăsat încheieturile, tolăniți în scăunele de la Decathlon, se uită cu binoclul la creastă și își arată trasee doar de ei văzute și știute.

„Ăla-i Malul Galben, mai la dreapta, vezi colțul ăla, în sus de el e Cabana Ascunsă și drept, uite-așa, e Călinețul. Doamne ce minunăție, dar Scara de Fier am auzit că s-a dus naibii”. Oftează din greu. Pentru ei s-a dus naibii și scânteia tinereții care dădea sens vacanțelor din vremea lui „Ceașcă”.

Le-au rămas privitul la munte, amintirea aventurilor, plăcerea poveștilor pentru cei care au urechi să asculte și satisfacția că își mai pot întinde ciolanele bătrâne pe salteaua din cort.

Cine sunt rulotiștii și cortiștii?

De ce ar renunța cineva la confortul unei camere de hotel sau de pensiune ca să-și complice vacanța, și așa prea scurtă, căutând un loc unde să deverseze toaleta rulotei, să se racordeze la curent electric și să care apă cu bidonul?

Ca să nu mai vorbim de chinurile gătitului sub tabla care se încinge, sau de noaptea cu zgomotele ei de tot felul care îți îngheață sângele în vene, o fi ursul sau o fi ieșit râul din matcă.

Cortiștii, vai de mama lor. Se târăsc în patru labe să iasă afară, își anchilozează oasele pe Izopren, ascultă cum duruie ploaia pe foaia cortului, luminând din când în când cu lanterna să vadă dacă a pătruns sau nu apa.

Seara, trebuie să strângă tot, să nu lase pe afară nicio firimitură de pâine, să îndese totul în mașină, dacă o au, dacă nu, caută un pom mai înalt sau îngroapă mâncarea sub pietre la râu. Deși urșii s-au șmecherit. Nu iartă nimic, conservele le deschid cu gheara, sunt amatori până și de lămâi sau fasole la borcan.

Cât despre gardurile campingurilor, astea-s povești de adormit turiștii.

Deci ce specie de turiști sunt rulotiștii și cortiștii? Niște scârțani, ar zice unii, nu se îndură să dea un ban pentru un pat ca lumea.

„În România sunt oameni cu venituri cel putin medii care practică turismul cu rulota și de multe ori cu studii superioare. Sunt oameni care apreciază altfel de lucruri, nu neapărat confortul. Vor altceva de la o călătorie, liniște, natură, alt tip de socializare - în serile din camping altfel se leagă lucrurile decât într-o cameră de hotel”, spune Dan Casandroiu, care împreună cu soția, Oana, gestionează site-ul www.takethelongwayhome.eu.

S-au preumblat prin zeci de campinguri din România și din străinătate și sunt ei înșiși amatori de turism cu rulota.

O lecție de viață

Lucrurile „se leagă” nu doar seara în jurul focului, unde se spun aventurile de drumeție, poveștile de peste zi sau necazurile vieții, ci se înnoadă și o solidaritate, foarte importantă pentru traiul la camping.

Un cui de prins cortul, un aprinzător, o sticlă goală pentru apă, un medicament pentru copii, totul se cere și se împrumută. În caz de Doamne ferește, vreun potop, un urs hămesit, o vulpe obraznică, lumea sare cu mic cu mare.

Și mai e ceva, spune Andrei Radu: „Te educă să fii econom. Când ne-am întors după o expediție de trei săptămâni, dădeam drumul acasă la apă încet, de abia picura, râdeam unul de altul. Iar casa ți se pare un palat. Începi să ai altă perspectivă a lucrurilor”.

O perspectivă care este de folos în viață, mai ales copiilor, spune el.

Andrei Radu, soția și cei doi copii sunt cu autorulota în campingul din Plaiul Foii, la poalele munților Piatra Craiului, 12 km de la Zărnești. Au început cu cortul, Andrei e sinăian, apoi cu rulota și acum au autorulotă.

„Cortul, rulota și autorulota împart oamenii pe categorii în funcție de ce au nevoie, sunt oameni diferiți, cei cu cortul au libertatea cea mai mare”, spune Gina Aron, o prietenă a familiei.

Prima ieșire a fost în Vama Veche, cel mare avea o lună și trei săptămâni și au stat pe tăpșan, după care și-au cumpărat o autorulotă veche, de prin 1999. Nu era încă trendul acesta, oamenii mergeau cu cortul.

„Părinții care nu pot oferi copiilor o vacanță la țară, preferă să închirieze o rulotă sau chiar să-și cumpere una, cum am făcut noi, și să-și țină copiii cât mai mult afară”, spune Gina Aron.

În afară de categoria împătimiților și a iubitorilor de natură, cu autorulota merg și snobii, oameni cu bani care vor să încerce și experiența acestui tip de turism, dar constată rapid că nu-i pentru ei.

„Nu e nici mai ieftin, nici mai comod cu autorulota, pur si simplu e o libertate pe care o simți, dar trebuie să apreciezi natura și să ai și grijă de ea. Nu pot să arunc apa murdară unde îmi vine mie, că nu e ok, trebuie să arunc toaleta și nu mă pot duce în pădure, că nu e ok, trebuie să pun apă, dar mi-e lene să car cu bidoanele de nu știu unde, atunci devine un moft de un weekend”, susține Gina Aron.

Alții o spun de-a dreptul:„M-am săturat de un lux impus aiurea, m-am săturat să stau la hotel la lift, să văd pe unul că se îngrașă în fața mea, m-am săturat de pensiuni cu manele, de geamparale și astfel de chestii, de lănțăuri și de să moară mama. Asta face diferența campingului. Dacă ai un preț mai mare vin oameni de calitate, nu ai un preț mare, riști să-ți vină cu ceaunul după ei”, e de părere un domn cu autorulota din campingul Vampire din Bran.

Oțiunile: cu ursul și râul sau cu toaleta și gardul

Legea românească încă permite să campezi în sălbăticie, tot mai puțin, e drept, dar încă poți să-ți pui cortul sau rulota într-o poiană la marginea râului.

Fiecare o face pe riscul lui. Urșii nu se sfiesc să cotrobăie noaptea după resturi prin tabără, uneori și ziua în amiaza mare. Dar pentru cei dornici de puțină aventură, ăsta e și farmecul. Accidentele cu urși care atacă oamenii în corturi sunt foarte rare.

De frica lor dar obligați și de nevoile elementare, oamenii s-au orientat spre campinguri chiar dacă trebuie să bage, unori destul de adânc, mâna în buzunar.

La mare e mai complicat să campezi în locuri neorganizate, practic singurul loc rămas „la liber” e plaja de nudiști din 2 Mai. Cât o mai fi și ea. Vecinii noștri bulgari sunt însă mai puțin stricți, treci granița și pădurile sunt pline de corturi și rulote. Și de români.

Campingurile din străinătate vs cele românești

Campingurile s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, dar puține se ridică la standardele celor din Occident sau respectă măcar criteriile impuse pentru clasificare. Controale nu se fac decât în urma unor reclamații, spune George Boruna, director în Ministerul Turismului.

„Direcția de control are în jur de 18 oameni cu activitate pe teren și avem 18.000 de structuri în țara asta, prioritizăm acolo unde sunt sesizări, controale tematice facem în limita posibilităților”.

Majoritatea campingurilor au toaletă și duș, ceea ce e îi mulțumește pe turiștii români, care consideră asta un progres față de vremurile când se spălau la râu și se duceau în pădure să-și facă nevoile.

„Nu se ridică la nivelul unor campinguri din străinătate, doar câteva din cele de pe litoral, mai este la Bran unul, altul aproape de Cluj, dar în rest nu. Sunt câteva locuri de campare în spatele unei gospodării, de multe ori, cu minimum de facilități. Proprietarul are în multe cazuri o altă afacere - în agricultură sau o pensiune - și a sesizat și oportunitatea asta, să facă câteva locuri de campare”, spune Dan Casandroiu.

Cei călătoriți prin campingurile din străinătate, Grecia, Croația, Italia etc, fac diferența. Acolo totul e împărțit în parcele, care au apă curentă și electricitate, grupurile sanitare sunt generoase și curate, există bucătărie cu frigidere și congelatoare, mașini de spălat rufe.

Rulotele de închiriat sunt ca niște camere de hotel în aer liber - televizor, aragaz, cuptor cu microunde, fotolii, hamace, mese, scaune, veselă, flori și, evident, multă umbră. Plus țificurile pe care și le pune fiecare, șiraguri de scoici, lampioane, tablouri cumpărate din târguri, magneți, kitsch-uri de tot felul.

Totul e bine organizat, e liniște, se vorbește încet, fiecare cu prietenii și familia lui. Nu e muzică dată tare, nu sunt petreceri și după ora 12 noaptea toată lumea se duce la culcare, iar porțile dinspre mare ale campingului se închid.

Străinii sunt însă atrași de România tocmai pentru că s-au săturat de atâta ordine și reguli.

„Noi am fost pe la târguri de turism în domeniul campingului și străinii erau interesați de România tocmai pentru posibilitatea de a campa mai în sălbăticie. Sau chiar dacă vii într-un camping, în România este organizat altfel, nu sunt parcele bine delimitare, ați văzut în afară cum sunt campingurile, pe când la noi poți să stai și pe iarbă unde vrei tu, e altfel. Îi atrage lipsa unor restricții și reguli”, spune Dan Casandroiu.

Asta nu înseamnă că nu sunt și în România campinguri bine organizate, după model occidental.

Un exemplu este cel din Bran - Vampire. Patronul, Constantin Ion, a fost ghid ONT, este cetățean olandez, și a pornit campingul acum 25 de ani. Știa ce trebuie să ofere un camping de anumite standarde. Spune că nu și-a scos investiția nici acum, dar că nu depinde de această afacere, care e mai mult un hobby.

„Majoritatea turiștilor, peste 90%, vin cu rulotele și sunt de tranzit sau de weekend. Cam 10% își fac concediul aici, dar sunt și turiști care stau toată vara, chiar și câte două luni”, spune Constantin Ion.

Sunt pensionari, printre ei, „privilegiații”, adică oameni de 40-50 de ani, pensionați din armată, poliție sau justiție, care au timp și bani, așa că își permit să închirieze un loc pentru autorulotă și să-și petreacă vara la aer curat și răcoare.

Boomul din pandemie s-a terminat

În pandemie a fost o întreagă nebunie a rulotelor, corturilor și campingurilor. Oamenii voiau să stea în aer liber, cât mai departe unii de alții. Afacerile au prosperat, firmele de închiriat rulote nu mai făceau față, deși prețurile erau rotunjoare.

„Înainte în weekenduri sunau cîte 7 telefoane, acum nimic, au mai rămas însă firme care închiriază. În pandemie autorulotele se închiriau și cu 160 de euro/zi, acum prețurile au mai scăzut, sunt firme care închiriază și cu 80 de euro. La asta se adaugă garanția de 600 de euro. Dar e muncă, să știți, cu igienizarea, curățarea, întreținerea mașinii, Casco, locul parcare pentru iarnă”, spune Andrei Radu.

Acum o rulotă de închiriat este 60 de euro pe zi, iar o autorulotă pleacă de la 90 de euro și poate ajunge și la 140 de euro pe zi, îm funcție de vechime și de dotări. Sunt zeci de site-uri de închirieri, așa că turiștii au de unde alege.

Gigi Băreanu: Anul ăsta e dezastru. Dacă aș fi avut închiriat terenul, dădeam faliment

Problema e că nici campingurile, nici închiriatul rulotelor nu mai merg ca înainte, boomul din pandemie a luat sfârșit.

„În 2015 când am deschis a mers prost, până mi-am făcut și eu clientelă, și anul ăsta merge prost. Înainte de pandemie și în pandemie a mers mai bine, dar anul ăsta e dezastru, până acum două săptămâni nu am avut măcar un client pe săptămână. Explicația ar putea fi scumpetea la combustibil sau probabil că au plecat mult în afară”, spune Gigi Băreanu, care are un camping în Glăjerie, Râșnov.

Campingul, „La Gigi” are prețuri bune, toalete, dușuri, electricitate, apă curentă, e bine plasat, între munții Bucegi și Piatra Craiului, dar clienții sunt rari anul acesta.

„Majoritatea sunt clienți de tranzit, dar mai am și clienți fideli, nu mulți, dar sunt. Îi mai am pe ăștia cu rulotele care și le lasă aici și vin din joi în Paște. Am, de exemplu, trei rulote de la București, anul trecut au fost o singură dată la rulotă (râde) și anul acesta nu au fost deloc. Plătesc parcarea pentru rulotă, probabil nu au unde să o lase”, spune Gigi Băreanu.

E amărât că treaba nu merge cum și-ar fi dorit, mai ales că a muncit ani de zile să pună pe picioare campingul.

„Cred că 15 ani am tot amenajat, câte puțin, câte puțin. Ăsta a fost visul meu, să fac campingul. Într-un an am făcut gardul, în altul am făcut drumul, am tras apă, curentul l-am tras acum doi ani, că trei ani de zile am stat pe panouri solare.

Anul ăsta, cred că dacă aș fi avut închiriat terenul dădeam faliment, așa măcar știu că n-am treabă că e terenul meu. Dacă iese de o pâine, bine. Stau aici tot timpul, că dacă nu stau... anul trecut mi-am luat doar 3 zile concediu. E rău că trebuie să stau și nici nu vine nimeni și înnebunesc”.

Nici campingul din Cheile Râșnoavei nu dă pe dinafară de turiști, o rulotă colo, alta dincolo, un cort la umbra puținilor copaci. Se mai umple în weekenduri, dar în rest bate vântul, deși are tot ce-i trebuie.

Glampingul, pe val

La modă sunt acum glampingurile, au prins aripi și le găsești mai peste tot în țară. Corturile albe, așezate pe platforme din lemn, cu paturi, godin și terasă sunt atracția momentului. Stai în mijlocul naturii dar ai tot confortul și siguranța. O aventură controlată.

În glampinguri e investiție nu glumă, pentru că, de regulă, au și bungalouri, corpuri sanitare, sală de mese și grătare.

În satul Peștera, de exemplu, mai sus de Moeciu, nu ajungi lesne, serpentinele în ac de păr cer ceva dexteritate. Glampingul „La Odăi”, cocoțat pe culmea muntelui, e aranjat cu dichis și, așa cum spune patronul, Bogdan Letcă, a fost făcut să-i placă lui în primul rând.

„Acum 3 ani m-am apucat să amenajez campingul și l-am deschis pe 1 mai 2021. Sunt inginer de lemn și tot ce e aici e gândit și realizat de mine. A fost strict pasiune și am plecat cu ideea să-mi placă mie și copiilor”.

Sala de mese a fost cabana lor de vacanță, apoi a mai cumpărat teren și s-a apucat de lucru. E mulțumit. La fel și turiștii, speră el.

„Un client mulțumit aduce alți trei. În sezonul de vară e ocupat cam 85%. Vin și oameni cu bani, dar și oameni obișnuiți cu pregătire medie spre bună, îndeosebi sunt cei de vârsta 35-40 de ani, cu unul sau doi copii. Asta e profilul de turist. Sunt și cupluri tinere, vârsta a treia mai puțin. Au venit nepoții sau copiii și și-au adus părinții sau bunicii”.

Deși departe, Branul e cel mai aproape oraș, nu există probleme cu aprovizionarea sau mâncarea. Greu de crezut, dar sus în vârful muntelui există firmă de catering. Aduce comenzile în parcarea campingului și vine, spune Bogdan Letcă la orice oră din zi și din noapte, pe orice fel de vreme.

„Avem meniurile în cameră și în sala de mese, sună direct la ei si vin indiferent de vreme, le aduc chiar și un pachet de țigări. Firma e de aici, din Peștera, după un deal mai sus, o bucureșteancă căsătorită cu un englezoi, s-au mutat aici și fac afacerea asta”.

Mulțumirea, spune el, vine când pleacă clientul mulțumit. „De exemplu, anul trecut am avut același client de patru ori. Atunci apare satisfacția, vine din multe lucruri care mă încarcă pozitiv”.