Spre exemplu, în timpul unui examen de literatură rusă, desfășurat în limba română, aceasta a fost pusă să traducă un text în rusă - deși această sarcină ar fi intrat în fișa cursului de gramatică.
Pentru că nu a fost pregătită în totalitate pentru a îndeplini cerința, profesoara Mariei i-a spus sec, la final de evaluare: „Ne vedem anul viitor”.
Studenta voia să vorbească despre problema ei și să o aducă în atenția conducerii, însă îi era teamă de posibilele consecințe care ar fi putut să intervină, cum ar fi răzbunarea din partea cadrului didactic.
În cele din urmă, din cauza repetatelor incidente de acest tip, prin care au trecut mai mulți colegi, Maria a renunțat să mai studieze la respectiva facultate și a fost nevoită să înceapă un nou program de licență, de la zero.
În situația Mariei se află un număr necunoscut de studenți, pentru că majoritatea celor care trec prin diferite forme de abuz în mediul academic nu reclamă acest lucru, spun comisiile de etică și reprezentanții din rândul studenților.
Iar mulți dintre cei aflați pe băncile școlilor nu cunosc prevederile codurilor etice, nici rolul comisiilor de etică.
Despre subiect se vorbește prea puțin - mai ales în mediul universitar - consideră Ioana Frînghiu, președinta Organizației Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (OSUBB).
„Cred că ar trebui să se depună eforturi mult mai mari pentru a face vizibile comisiile de etică, atât la nivel de facultate, cât și la nivel de universitate. Ar trebui să existe campanii foarte ample, ar trebui să se vorbească în campus despre asta, dar nu se întâmplă. Și ar trebui”.
Părerea este împărtășită și de președinta Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara, Andreea-Raluca Argeșanu.
„E necesar să discute mult mai mult și mai deschis despre formele de hărțuire la care toți să fii supus”.
*Pentru a proteja identitatea persoanei, numele a fost schimbat.
Hărțuirea și abuzul de putere ar trebui să lipsească din spațiul academic
În cadrul Universității din București, una dintre cele mai mari instituții academice din țară, formularea de opinii tendențioase, limbajul vulgar sau ofensator, hărțuirea, amenințarea, intimidarea și bullying-ul, atât în mediu online, cât și offline, sunt interzise.
De asemenea, corpul studențesc are obligația de a sesiza comportamentele mai sus amintite, iar sancțiunile pe care le pot suporta cadrele didactice pot varia de la avertisment scris, la suspendare sau desfacerea contractului de muncă.
Codul etic al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca reglementează raporturile dintre membrii comunității academice și amintește că starea generală dintre cadrele didactice și studenți ar trebui să fie de respect și colegialitate.
Discriminare, hărțuirea, violența fizică, limbajul ofensator și abuzul de autoritate reprezintă încălcări ale principiului colegialității și pot atrage sancțiuni din partea comisiei de etică.
La Universitatea de Vest din Timișoara, codul etic cuprinde prevederi referitoare la discriminare, abuz de putere, favoritism, hărțuire, intimidare, comportament insultător și injurii, sancțiunile fiind avertismentul scris, scăderea salariului, suspendarea și desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Prevederi asemănătoare se regăsesc și la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde se recomandă soluționarea conflictelor pe cale amiabilă.
„Odată ce sunt dezvăluite aceste lucruri, instituțional, ei sunt protejați”
Europa Liberă a stat de vorbă cu președintele a două comisii de etică a unor universități din România, pentru a vedea care este situația din fiecare instituție, care sunt recomandările lor pentru studenți și de ce ar trebui ca aceștia să treacă peste teama de a reclama un caz în care s-a comis o nedreptate.
Dacian Dragoș, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), spune că în ultima perioadă au fost înregistrate două cazuri de abuz, în urma cărora profesorii și-au dat demisia înainte de a primi vreun răspuns din partea comisiei de etică.
În situațiile grave, cum au fost cele de la Facultatea de Teatru și Film, au fost constituite comisii externe, care au supravegheat pentru o perioadă comportamentul profesorilor, ca astfel de incidente să nu se mai întâmple.
La UBB, în ajutorul studenților vine și Ombudsmanul universitar: „O instituție informală de rezolvare a disputelor; acolo studenții se pot de adresa fără să aibă temerea că vor fi expuși. Adică Ombudsmanul păstrează confidențialitatea tuturor sesizărilor”, explică Dacian Dragoș.
Față de generațiile anterioare, adaugă acesta, studenții sunt mult mai informați și își cunosc mai bine drepturile - iar despre asta pot învăța la cursurile de etică, spune Dacian Dragoș.
„Au cursuri de etică, la facultate. Au și un ghid privind evitarea plagiatului care circulă pe grupurile lor și încercăm să diseminăm informația în fiecare an, fie la început, fie când își pregătesc deja lucrările, și acolo le spune și de codul etic, care e mai vast și care conține și partea de hărțuire”.
Și totuși, de ce să nu se teamă studenții?
„Odată ce sunt dezvăluite aceste lucruri, instituțional, ei sunt protejați. Să zicem dacă există un tip de agresiune de orice fel sau hărțuire, e clar că cadrul didactic respectiv nu va mai putea să evalueze studentul respectiv sau studenții care au reclamat fapta”.
Mihaela Badea, de la Universitatea din București (UB), confirmă că principalul motiv pentru care unele experiențe nu sunt reclamate ține de posibilele repercusiuni la care se așteaptă studenții.
„Până acum nu am avut niciun astfel de caz de sesizare, dar asta nu înseamnă că nu există”.
Iar ca motiv secundar ar fi și lipsa dovezilor. În absența lor, la București, cazurile sunt clasate.
„Întotdeauna va fi cuvântul studentului contra cuvântul profesorului. Foarte greu să aduci martori, alți colegi care iarăși se tem… Dacă nu există dovezi, nu se poate lua nicio măsură împotriva cadrului didactic respectiv. Ceea ce se poate face este să se meargă la conducerea facultății și conducerea să aibă o discuție cu cadrul didactic respectiv”.
Mihaela Badea spune că studenții ar putea fi încurajați să reclame experiențele neplăcute prin intermediul cursurilor de etică, care, la UB, sunt opționale pentru studenții de la programele de licență și obligatorii pentru cei de la masterat.
„La aceste cursuri, pe care le țin și eu, eu îi îndemn să facă asta. Cadru didactic care ține acest curs trebuie să le prezinte codul de etică, regulamentul comisiei de etică și situațiile cu care se pot confrunta. Și trebuie încurajați să își spună punctul de vedere și să încerce să rezolve situațiile acestea”.
Obișnuința de a nu spune nimic. Perspectiva organizațiilor studențești
Președinta organizației studenților de la Universitatea Babeș-Bolyai, OSUBB, Ioana Frînghiu, spune că cele mai multe cazuri de abuz sunt cele de putere și se petrec, cu precădere, în preajma sesiunilor de examene.
„Eu sunt cadru didactic și am putere mult mai mare să controlez anumite lucruri pe care le fac studenții. Asta nu se întâmplă nu doar în sesiune - se întâmplă și pe parcursul anului universitar”.
În timp ce o parte a studenților privesc situația cu gravitate, ceilalți s-au obișnuit cu ea și o văd ca pe o „normalitate”.
Putem trimite adrese către universitate sau către facultate, putem să sesizăm conducerile cu privire la anumite cadre didactice și acesta este un lucru pe care studenții ar trebui să îl știe și să îl folosească mai des.Ioana Frînghiu, OSUBB
„Unii o văd și o sesizează mai departe, ori spre organizații, ori spre studenții reprezentanți. Alții, în schimb, nu zic nimic, țin informația pentru ei, tocmai din frică”.
Din partea Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), Andreea-Raluca Argeșanu, președintă, consideră că cele mai multe abateri constau în hărțuirea verbală, „de multe ori confundată cu ceva deloc neobișnuit”.
La aceasta se adaugă și hărțuirea fizică sau cu tentă sexuală, fapte care se petrec și în locuri publice, mai adaugă ea; iar nu toți știu să identifice momentele în care au fost victime.
„Sunt convinsă că există și tineri care nu-și dau seama sau nu dau importanță episoadelor de acest fel. Cred că este destul de greu să te autodefinești ca victimă a ceva sau a cuiva. De aici probabil și tendința de a trece cu vederea unele abateri din categoria hărțuirii”.
Precum în cazul președinților comisiilor de etică, și Ioana consideră că principalul factor care contribuie la păstrarea experiențelor negative este frica, ce pornește din copilărie.
„Am fost crescuți în sistemul ăsta educațional pe care îl avem în prezent. Așa am fost crescuți, cu frica de a vorbi, și la școală am fost învățați așa”.
În funcție de caz, alte motive ar putea fi rușinea, neîncrederea că ceva s-ar putea schimba sunt unele dintre motivele care îi fac pe studenți să nu se expună, completează Andreea-Raluca Argeșanu.
Ăsta e cel mai bun lucru pe care poți să-l faci: să vorbești. Nu pățești nimic. Și dacă ești amenințat, avem atât de multe instrumente de care să ne folosim în ziua de azi, încât totul iese la iveală.Ioana Frînghiu, OSUBB
Însă unul dintre instrumentele la care studenții pot apela, fără a suporta consecințe sunt organizațiile sau consiliile studențești.
„Noi, ca studenți reprezentanți sau ca organizație, nu avem ce să pățim. Consiliul, studenții reprezentanți și noi, ca entitate juridică, suntem protejați prin statutul studentului, atunci nu avem ce să pățim”.
O altă soluție ar fi o discuție față în față cu cadrul didactic. Ioana Frînghiu spune că aceste dialoguri duc de cele mai multe ori la rezolvarea unei situații pe cale amiabilă. Și în cazurile contrare, într-o situație precum cea prezentată în introducere, a Mariei, există diferite rezolvări, de care studenții nu ar trebui să se teamă.
„Dacă se întâmplă o nedreptate, în ideea în care la examen te pică din diverse motive, în momentul ăla poți să depui contestație, poți să mergi mai departe către decanat, către conducerea facultății, către universitate. Adică sunt foarte multe metode prin care poți să sesizezi orice formă de abuz”.
Chiar dacă soluțiile sunt numeroase, mulți dintre studenți nu cunosc faptul că au acces la aceste instrumente. Ioana Frînghiu spune că la UBB nu toți sunt beneficiază de cursuri specializate și nici nu sunt informați cu privire la comisiile de etică sau rolul acestora.
„Nu, nu se întâmplă asta. Studenții reprezentanți mai fac treaba asta; adică organizațiile din facultăți, dar și consiliul studenților, merg la deschiderile universitare și le zic studenților că scopul lor e să le apere drepturile, să fie vocea lor. Dar să vină cumva din partea facultăților sau universității… nu, nu se întâmplă”.
„Jumătate din vină e a studenților, jumătate a universităților, pentru că studenții când vin la facultate au alte interese. Ei pleacă de acasă, vin la Cluj, de exemplu, și în prima lună vor să vadă orașul, să se distreze, să-și cunoască colegii”.
La rândul ei, Andreea-Raluca Argeșanu afirmă că o instituție de învățământ superior oferă mai multe soluții la care un student poate apela, dar important e ca aceștia să le cunoască și să simtă că pot primi sprijin. Ori, în cazul de față, informarea și educarea în rândul studenților nu sunt popularizate.
„Cred că există prea puține forme de educare în acest sens. Hărțuirea e un fenomen real și constant. Există structuri sau organizații care fac campanii de informare în acest sens, dar se poate mai mult cu siguranță”.
„Forme de sesizare există, însă tocmai fiindcă nu te învață nimeni cum să îți dai seama că ești victima unui abuz și să spui stop, prea puțini știu sau au curajul necesar să le folosească”.
Ioana Frînghiu, președinta OSUBB, le recomandă celor aflați în situații vulnerabile să vorbească, fiind un beneficiu atât pentru ei, cât și pentru generațiile viitoare - astfel putându-se evita cazurile de abuz și hărțuire.
„Fiecare generație face ceva ca mediul universitar să devină mai bun și de fiecare dată ne gândim că schimbarea nu poate să vină de azi pe mâine, dar vine în câțiva ani și măcar știi că studenții de după tine o să învețe într-un mediu mult mai etic, mult mai normal, mult mai benefic pentru ei”.
Iar dacă intervine frica, cea mai bună variantă, adaugă ea, sunt organizațiile studențești.
„La urma urmei, organizațiile tocmai de-aia au fost făcute, ca să apere drepturile studenților și să fie acolo lângă ei, indiferent de problemele prin care trec”.
