Linkuri accesibilitate

Volodimir Zelenski a susținut miercuri, 28 decembrie, ultimul discurs din acest an în fața Parlamentului de la Kiev.
Volodimir Zelenski a susținut miercuri, 28 decembrie, ultimul discurs din acest an în fața Parlamentului de la Kiev.

Război în Ucraina | Zelenski în Parlament: Ucraina înseamnă curaj și libertate. Reconstrucția e un proiect economic european major

Forțele Rusiei atacă în continuare Herson, de unde ucrainenii roagă civilii să plece. Au avut loc lupte grele miercuri și în Bahmut (Donețk), oraș despre care președintele Zelenski spune că e acoperit în întregime de sânge. El a susținut ultimul discurs al anului în fața Radei Supreme.

08:17 28.12.2022

Forțele ucrainene sunt mai aproape de recucerirea orașului-cheie Kreminna

Forțele ucrainene par să se fi apropiat de recucerirea orașului Kreminna, o așezare cheie controlată de ruși din provincia Luhansk, în timp ce luptele grele au continuat în estul și sudul țării.

Guvernatorul regional din Luhansk, Serhii Haidai, a declarat că luptătorii din partea orașului controlat de comandamentul rus au fost forțați să se retragă la Rubijne, un oraș situat la câțiva kilometri spre sud-est, ca urmare a presiunii militare ucrainene.

„Rușii înțeleg că, dacă pierd Kreminna, întreaga lor linie de apărare va cădea. Trupele rusești de ocupație au reușit să construiască o apărare foarte puternică într-o lună, chiar puțin mai mult. Ele aduc acolo o cantitate uriașă de rezerve și echipamente. Își reînnoiesc constant forțele”, a anunțat Haidai, conform The Guardian.

Recucerirea orașului Kreminna și a orașului vecin Svatove ar putea deschide calea pentru ca Ucraina să lanseze ofensiva asupra orașelor Sievierodonețk și Lisiceansk, două orașe pe care Ucraina le-a pierdut în vară.

07:40 28.12.2022

Civilii fug din Herson, pe măsură ce atacurile rusești se intensifică

O femeie plânge lângă cadavrul soțului ei ucis într-un bombardament rusesc asupra orașului ucrainean Herson, pe 24 decembrie 2022.
O femeie plânge lângă cadavrul soțului ei ucis într-un bombardament rusesc asupra orașului ucrainean Herson, pe 24 decembrie 2022.

Sute de oameni din Herson pleacă pe cont propriu din cauza intensificării atacurilor rusești, conform unui reportaj BBC. O coadă de mașini, plină de civili îngroziți, se formează la punctul de control care duce la ieșirea din oraș.

„Nu mai putem suporta. Bombardamentele sunt atât de intense. Am stat tot acest timp și am crezut că va trece și că vom fi norocoși. Dar o lovitură a lovit casa de lângă a noastră, iar casa tatălui meu a fost, de asemenea, bombardată”, a spus Irina Antonenko.

Ea plănuia să călătorească la Krivoi Rog, un oraș din centrul Ucrainei, unde o parte a familiei locuiește în prezent.

Atacurile rusești asupra Hersonului s-au intensificat după ce, pe 11 noiembrie, Ucraina a recucerit orașul de la forțele rusești, care au preluat controlul în a doua zi a invaziei.

07:28 28.12.2022

Rusia a avariat peste 700 de instalații de infrastructură critică din Ucraina

Cel puțin 702 instalații de infrastructură critică din Ucraina au fost afectate de la începutul invaziei, pe 24 februarie, a declarat Evhen Yenin, un adjunct al ministrului de interne.

Aceste instalații includ conducte de gaz, substații electrice și poduri.

Atacurile rusești au distrus peste 35.000 de obiecte din Ucraina, a precizat oficialul ucrainean, citat de Kyiv Independent.

Ucrainenii speră să refacă o importantă fabrică de furaje după ce a fost distrusă de forțele rusești
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:15 0:00

07:24 28.12.2022

ONU: Numărul civililor uciși este „considerabil mai mare” decât cele 6.884 de victime cunoscute

Mormintele localnicilor neidentificați care au fost uciși în timpul luptelor din Mariupol sunt marcate cu numere în cimitirul din oraș, 10 decembrie 2022.
Mormintele localnicilor neidentificați care au fost uciși în timpul luptelor din Mariupol sunt marcate cu numere în cimitirul din oraș, 10 decembrie 2022.

Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a făcut public un bilanț al numărului de victime civile în războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei, afirmând că se știe că 6.884 de persoane au murit în Ucraina, inclusiv 429 de copii, între 24 februarie 2022 și 26 decembrie 2022.

Agenția precizează că este posibil ca cifra reală să fie „considerabil mai mare, deoarece primirea de informații din unele locații în care au avut loc ostilități intense a fost întârziată și multe rapoarte sunt încă în așteptarea coroborării”, transmite The Guardian.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG