Activiștii și persoanele care se opun regimului din Iran continuă să își riște viețile în 2023, încercând să obțină dreptate pentru uciderea tinerei Mahsa Amini și a sutelor de protestatari care și-au pierdut viețile în ultimele luni.
Protestele reprezintă cele mai ample demonstrații anti-regim de la Revoluția Islamică din 1979. Acestea au reușit să unifice poporul iranian împotriva regimului, aducând împreună cetățenii Iranului din diferite regiuni ale țării.
Mobilizarea s-a răspândit în toate cele 31 de regiuni ale țării, atrăgând sprijinul minorităților etnice din Belucistan, Kurdistan și Khuzestan, unificate de sloganul „Femei, viață, libertate”, devenit emblematic protestelor.
Protestele din Iran au ca țintă cele mai vădite simboluri ale dictaturii iraniene - regimul condus de clericii iranieni și ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al țării.
Perseverența protestatarilor este remarcabilă, în contextul în care jurnaliștii iranieni din țară transmit că regimul nu dă semne că s-ar afla în pericol de a cădea.
Pentru a păstra controlul asupra țării, autoritățile iraniene au înăbușit într-un mod violent protestele în ultimele luni. Aproximativ 500 de protestatari au fost uciși, printre care 60 de copii, potrivit organizaților pentru drepturile omului.
În luna decembre, autoritățile au executat doi bărbați pentru participarea la proteste, Majidreza Rahnavard și Mohsen Shekari, iar aceste execuții au adus Iranului noi sancțiuni din partea Uniunii Europene.
Cel puțin alți 100 de oameni care au fost închiși pe fondul participării la proteste ar putea primi pedeapsa cu moartea.
Protestele care au izbucnit în luna septembrie au continuat și la sfârșitul lui 2022, când mai mulți oameni au scandat împotriva ayatollahului Ali Khamenei pe străzile orașului Zahedan, dorindu-i acestuia moartea, iar pe rafturile librăriilor din Teheran angajații au expus volume despre foști dictatori cum ar fi: Hitler, Stalin sau Mussolini.
Succesiunea lui Khamenei, o posibilă nouă criză pentru Iran
În 2023, unul dintre factorii decisivi care poate influența demersul protestelor este succesiunea ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, despre al cărui posibil deces s-a vehiculat recent, pe fondul vârstei sale înaintate și a stării sănătății sale.
Khamenei a devenit liderul suprem al Republicii Islamice în 1989, conducând Iranul pentru o perioadă de patru ori mai lungă decât predecesor său, Ruhollah Khomeini.
Khamenei, împreună cu predecesorul său, au asigurat monopolul asupra clericalismului iranian. Acest monopol asupra puterii în stat înseamnă că un posibil deces al liderului suprem ar putea arunca țara într-o luptă internă pentru putere.
Sănătatea lui Khamenei a devenit subiect de discuție, după ce acesta nu a reacționat protestelor care au izbucnit în septembrie, pe fondul unei operații ca urmare a căreia a anulat toate întrevederile publice.
Reacția ayatollahului a sosit abia în luna octombrie, când a declarat că moartea tinerei Mahsa Amini a „frânt inima” poporului iranian. Însă Khamenei a refuzat, în același timp, să susțină protestele și a declarat că acestea sunt un complot pentru destabilizarea Iranului de către SUA și Israel.
O criză a succesiunii ar putea însemna împuternicirea altor actori de pe scena politică din Iran, cum ar fi Corpul Gărzilor Revoluționare Iraniene, o ramură a armatei.
Reprezentanții guvernului britanic, Tom Tugendhat, ministrul de stat pentru securitate și Suella Braverman, secretar de stat în ministerul de interne, au declarat că vor denunța, săptămâna aceasta, Corpul Gărzilor Revoluționare Iraniene drept organizație teroristă.
Ramura armatei iraniene a arestat, săptămâna trecută, șapte persoane asociate guvernului britanic.
Cât de posibil este succesul mișcării în 2023
Potrivit lui Karim Sadjadpour, analist politic iraniano-american de la centrul Carnegie, pentru ca protestele din Iran să reprezinte un succes, va fi nevoie ca acestea să atragă susținerea majorității populației.
Însă, potrivit sociologului iranian Hamid Reza Jalaipour, majoritatea iranienilor se opun, în continuare, participării la proteste. Potrivit acestuia, 70% din populația țării rămâne neimplicată, în timp ce 15% se opune autorităților, iar circa 15% susțin regimul.
Analista Michael Jansen, specializată în Orientul Mijlociu, este de părere că protestele din Iran nu vor putea deveni un succes, în lipsa unui plan concret și a unui lider stabil. Clericii iranieni sunt susținuți de parlament, de armată, de sectorul comercial și de o proporție semnificativă a populației.
Protestele din ultimele luni se aseamănă revoluției din 1979 care a dus la detronarea șahului Reza Pahlavi, însă protestatarilor le lipsește o structură clară care să le permită deturnarea regimului.
Totuși, susținerea lipsită de precedent din partea femeilor este o resursă a protestelor care ar putea deveni un atu important, împreună cu sprijinul oferit de tineri și de un număr tot mai mare de celebrități, cum ar fi rapperul Toomaj Salehi.
Regimul din Iran a supraviețuit mai multor proteste în trecut, datorită monopolului asupra puterii al clericilor.
Revoluția Verde din 2009 împotriva fostului președinte Mahmud Ahmadinejad; protestele din 2017 împotriva reformelor economice ale guvernului; protestele din 2019, cauzate de creșterea prețurilor la combustibili și de opoziția împotriva ayatollahului, reprezintă un șir de proteste cărora regimul le-a făcut față în trecut.
Longevitatea acestui protest este însă de remarcat. Mișcarea durează de 108 zile. Protestele continuă pe străzi și în cimitirele unde sunt îngropați protestatarii uciși de autorități. De-a lungul ultimelor luni, după finalizarea perioadei de doliu de 40 de zile, protestatarii au organizat noi proteste, în fața mormintelor celor decedați.
Sociologul Hamid Reza Jalaipour este de părere că eșecul autorităților de a răspunde cerințelor protestatarilor a dus la continuarea valului de proteste, iar în ultimii 25 de ani, protestele au reprezentat o reacție a populației, de câte ori conservatorii au înăsprit politicile țării.
