Șeful forțelor armate rusești din Ucraina, schimbat din funcție
Putin îl înlocuiește pe generalul care conduce forțele rusești din Ucraina, anunță The Guardian. Serghei Surovikin, numit la sfârșitul anului trecut, va fi înlocuit de Valery Gerasimov. Gerasimov este un general de armată rus, care ocupă funcția de șef al Statului Major General al Forțelor Armate Ruse și prim-ministru adjunct al apărării, funcție în care a fost numit de președintele Vladimir Putin la 9 noiembrie 2012, înlocuindu-l pe Nikolay Makarov.
Putin admite ca situația din regiunile anexate din Ucraina este „dificilă”
Președintele rus a declarat că situația din regiunile ucrainene anexate ilegal de Moscova este „dificilă pe alocuri".
Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri televizate cu oficiali, a mai spus că Rusia are toate resursele necesare pentru a îmbunătăți viața în cele patru regiuni ucrainene pe care Moscova a pretins unilateral că le-a anexat în septembrie, relatează Reuters.
Anexarea ilegală de către Rusia a celor patru teritorii în septembrie anul trecut, care împreună reprezintă 15% din Ucraina, a marcat cea mai mare preluare forțată a unui teritoriu în Europa după cel de-al doilea război mondial.
NATO și UE lansează un grup operativ pentru a consolida protecția infrastructurii critice ca răspuns la atacul de anul trecut asupra gazoductelor Nord Stream
„Acesta este un grup operativ în care experții noștri din NATO și Uniunea Europeană vor lucra mână în mână pentru a identifica amenințările cheie la adresa infrastructurii noastre critice, pentru a analiza vulnerabilitățile strategice pe care le avem”, a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Von der Leyen a mai spus că sabotajul conductelor Rusia-Germania din Marea Baltică în septembrie anul trecut a arătat nevoia „de a se confrunta cu acest nou tip de amenințare”, adăugând că grupul operativ va veni inițial cu propuneri privind transportul, energia și infrastructura spațială.
Oficialii din Suedia și Danemarca care investighează atacul gazoductului Nord Stream nu au numit niciun posibil vinovat.
„Reziliența și protecția infrastructurii critice sunt o parte esențială a eforturilor noastre comune, așa cum am văzut atât prin armonizarea energiei de către președintele Putin, cât și... sabotarea conductelor North Stream”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de The Guardian.
Belarus anunţă că a pus unităţile comune de apărare aeriană cu Rusia „în stare de luptă”
Forţele de apărare aeriană comune ruso-belaruse au fost întărite cu noi unităţi de rachete ce au fost amplasate pe poziţii, a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Minsk, citat de Reuters.
”Unităţi de rachete antiaeriene au fost instalate în zonele desemnate şi au fost plasate în stare de luptă”, indică ministerul într-un scurt comunicat.
Belarusul este un aliat apropiat al Rusiei şi i-a permis preşedintelui rus Vladimir Putin să-i utilizeze teritoriul drept rampă de lansare pentru invazia sa din 24 februarie în Ucraina.
Cele două ţări plănuiesc să organizeze exerciţii aeriene comune în a doua jumătate a lunii ianuarie, începând de lunea viitoare.
Ucraina a avertizat în repetate rânduri că Putin ar putea încerca să folosească Belarus pentru a lansa o nouă ofensiva împotriva Ucrainei dinspre nord, un pas care ar deschide un nou front major în acest război dus de Rusia pe teritoriul ucrainean, comentează Reuters