Linkuri accesibilitate

Davos 2023 | Activiștii cer taxarea companiilor cu profituri record în urma războiului din Ucraina


Fiecare ediție a Forumului Economic Mondial e dublată de proteste, în special ale activiștilor de mediu, dar și ale celor care vor reducerea inechităților și taxarea profiturilor uriașe.
Fiecare ediție a Forumului Economic Mondial e dublată de proteste, în special ale activiștilor de mediu, dar și ale celor care vor reducerea inechităților și taxarea profiturilor uriașe.

Elitele lumii se întrunesc această săptămână la Davos, în cadrul Forumului Economic Mondial. Cei mai importanți oameni de afaceri vor discuta cu liderii politici, în timp ce protestatarii avertizează că industriile poluante vor fi iertate pentru rolul lor în schimbările climatice.

Liderii globali se întâlnesc săptămâna aceasta la Davos, în cadrul Forumului Economic Mondial. Cei mai importanți oameni din afaceri vor discuta cu liderii politici, în timp ce protestatarii avertizează că industriile poluante vor fi iertate pentru rolul lor în schimbările climatice.

În Elveția se vor reuni 600 de directori ale firmelor precum British Petrol, Amazon sau TikTok, liderii europeni precum Ursula von der Leyen și Olaf Scholz, și cel puțin 56 de miniștri de finanțe din întreaga lume. Li se vor alătura directorii a 19 bănci centrale, împreună cu Christine Lagarde.

Și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va participa la una dintre conferințele de la Davos, cel mai probabil prin transmisiune video.

Președintele american Joe Biden și premierul britanic Rishi Sunak nu vor fi prezenți la Davos. Printre cei 116 miliardari prezenți, niciunul nu este din Rusia sau din China.

Activiștii protestează împotriva Forumului Economic Mondial. Davos, 15 ianuarie 2023.
Activiștii protestează împotriva Forumului Economic Mondial. Davos, 15 ianuarie 2023.

Gruparea de la Davos nu are putere executivă în nicio organizație internațională, ci este doar o întâlnire informală care a atras atenția presei și publicului de-a lungul deceniilor.

„Davos este, evident, dominat de un grup de oameni bogați. Directorii companiilor de petrol și gaz sunt invitați la forum să-și prezinte produsele ca fiind ‘verzi’. Nu e greu să fii cinic pentru speranțele dreptății climatice după ce petreci o săptămână între ei”, a declarat activista pentru mediu Vanessa Nakate.

Nakate avertizează publicul despre strategia de „greenwashing” utilizată de industriile poluante, anume campanii de marketing prin care companiile se prezintă ca fiind responsabile față de mediu, chiar dacă acest lucru nu este adevărat.

Această practică nu este nouă. Un studiu publicat săptămâna trecută de doi cercetători de la Universitatea Harvard a dezvăluit că ExxonMobil ar fi prezis efectele încălzirii globale, însă a lansat o campanie publică în care punea la îndoială descoperirile științifice din domeniu și nega schimbările climatice.

La conferința din alpii elvețieni vor participa nu doar cei mai influenți lideri ai lumii din domeniul politic, de afaceri ori academic, ci și mulți activiști sau reprezentanți ai cauzelor caritabile care doresc să le ceară ajutorul sau să-i critice în față.

De obicei, evenimentele principale se organizează în centrul de conferințe, iar diverse firme, ONG-uri sau guverne închiriază „căsuțe” în spațiile economice de pe promenada principală din Davos, unde își instalează diverse prezentări în căutare de fonduri sau susținere.

Elitele globale într-o lume mai inegală

„[Liderii mondiali, n.r.] vor discuta și vor cere acțiune, dar ideea de la Davos e să aducă oameni împreună, cel puțin o anumită clasă, iar deocamdată presiunile dezbinatoare sunt puternice. Politica a fost dominată în ultimii ani de revolte naționaliste ale oamenilor pe care Davos i-a neglijat, din miezul Americii la așa-zisa periferie franceză”, avertizează jurnaliștii de la New York Times.

Creșterea costurilor de zi cu zi sunt cea mai mare amenințare în prezent, conform celui mai recent raport de analiză de risc a Forumului Economic Mondial.

Două treimi din bogăția generată la nivel mondial în ultimii trei ani s-a dus direct în buzunarele celor mai bogați, conform unui nou raport Oxfam. Inegalitățile au crescut vertiginos, din cauza faptului că doar 5% din țările de pe pământ au ales să mărească taxele și impozitele pe aceste venituri crescute ale celor mai bogați.

Câteva state au început să combată lăcomia marilor companii energetice sau a supermarketurilor care au crescut exagerat prețurile. În Portugalia, pe durata acestui an vor fi taxate cu 33% companiile care au înregistrat o creștere a profiturilor de peste 20% față de media anilor precedenți.

Imagine de la ediția precedentă a Forumului Economic Mondial: Unul dintre sutele de agenți de securitate aduși la Davos cu ocazia întrunirii.
Imagine de la ediția precedentă a Forumului Economic Mondial: Unul dintre sutele de agenți de securitate aduși la Davos cu ocazia întrunirii.

Marile companii au profitat de scuza războiului pentru a mări, nejustificat, prețurile la mâncare și energie, avertizează Oxfam. Profiturile s-au dus apoi în proporție copleșitoare acționarilor.

Pe măsură ce guvernele impun taxe și protecționism în lanțul logistic, este confruntată chiar ideea de bază a forumului de la Davos, anume globalizarea.

În același timp, lumea afacerilor se bucură de mai multă încredere decât propriile guverne și presă, arată un studiu PR efectuat în 28 de țări. Acest barometru de încredere este un favorit al afaceriștilor de la Davos, fiindcă începe fiecare ediție pe un ton optimist, asigurându-i că sunt „singura instituție considerată competentă și etică”.

Pericolul fragmentării

Tema acestei ediții este „Cooperarea într-o lume fragmentată”, cu referire la războiul din Ucraina și alte tensiuni geopolitice care afectează lanțurile logistice și bunele relații economice.

Războiul din Ucraina a demonstrat cât de fragile sunt legăturile economice care constituie logica globală actuală, scrie Financial Times. Acum că războiul a lovit economic întreaga lume, de la prețul energiei la costul mâncării și chiar lipsa ei fără exporturile din Ucraina, liderii economici sunt în gardă, în așteptarea următoarei amenințări geopolitice.

Dependența de China este un subiect fierbinte în acest an la Davos, pe măsură ce raportul China-SUA se polarizează din ce în ce mai mult. Companii importante precum Apple încearcă să se distanțeze de fabricile chineze în urma pandemiei și a politicilor agresive ale guvernului de la Beijing.

Reprezentanții Ucrainei la Davos vor cere companiilor și guvernelor prezente să trimită arme celor de pe front. „Căsuța” Ucrainei de la Davos va prezenta diverse evenimente culturale, de informare și cuvântări de la reprezentanții mai multor organizații civile sau de stat.

Natura plătește costul creșterii economice nesustenabile

Raportul de analiză de risc publicat de Forumul Economic Mondial pune amenințările climatice pe șase poziții din top zece cele mai îngrijorătoare fenomene.

Duminică, în ziua sosirilor, s-au strâns peste o sută de protestatari care le-au cerut reprezentanților diverselor industrii măsuri de protejare a mediului.

Activiștii speră ca deciziile de la Davos să le completeze pe cele de la conferința de mediu COP27. Rezoluția conferinței din noiembrie a prezentat, pentru prima dată, un angajament serios al țărilor bogate să ajute financiar țările mai sărace, grav afectate de dezastrele naturale amplificate de schimbările climatice.

Cel mai probabil, remarcă activiștii, directorii marilor companii vor spune că își doresc să își reducă emisiile de carbon și producția nesustenabilă, dar vor sugera că perioada de tranziție nu îi obligă să își schimbe fundamental practicile.

Majoritatea directorilor intervievați de Deloitte în raportul de sustenabilitate consideră că protejarea mediului este cel mai important lucru pentru succesul acestei afaceri pe viitor, dar spun că firmele lor fac deja destul pentru protecția mediului și că nu ar avea impact asupra mediului dacă ar continua să se extindă.

Nici la nivel personal, participanții de la Davos nu par să aducă schimbări care să ajute mediul, ci abuzează în continuare de cel mai poluant mod de transport, spun activiștii.

La Forumul de anul trecut, unul din zece participanți a venit cu avionul privat. Într-o săptămână, au zburat către și din aeroportul din Davos 1.040 de avioane private, ceea ce a produs emisii echivalente a 350.000 de mașini. Jumătate din acestea au fost curse scurte, care s-ar fi putut efectua în timp rezonabil cu mașina sau trenul. Unul dintre participanții la conferință a sosit la Davos cu avionul pentru o cursă de doar 21 de kilometri.

XS
SM
MD
LG