Linkuri accesibilitate

Zelenski promite eradicarea corupției din Ucraina. Mai mulți înalți oficiali au demisionat


Ales președinte în 2019, pe baza promisiunii că va schimba modul în care a fost guvernat până acum fostul stat sovietic, Zelenski a anunțat că a acceptat demisia unui ministru adjunct după ce acesta a devenit urmărit penal pentru că a primit mită.
Ales președinte în 2019, pe baza promisiunii că va schimba modul în care a fost guvernat până acum fostul stat sovietic, Zelenski a anunțat că a acceptat demisia unui ministru adjunct după ce acesta a devenit urmărit penal pentru că a primit mită.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că nu va tolera niciun act de corupție, chiar dacă aceasta a fost pusă în plan secund după ce țara a fost invadată de Rusia, și a promis decizii ferme pentru combaterea sa.

Angajamentul lui Zelenski vine pe fondul unor acuzații de corupție la nivel înalt, inclusiv un raport privind practici dubioase în achizițiile militare, în ciuda faptului că oficialii promovează intens mesajul de unitate națională pentru a face față invaziei.

„Vreau ca acest lucru să fie clar: nu va mai exista nicio întoarcere la ceea ce a fost în trecut, la felul în care trăiau unii oameni apropiați de instituțiile statului sau cei care și-au petrecut întreaga viață vânând funcții”, a spus Zelenski într-un mesaj video.

Marți, mai mulţi oficiali ucraineni de rang înalt şi-au anunţat demisia, în urma unui scandal de corupţie în aprovizionări ale armatei, primul scandal şi prima remaniere de această amploare de la începutul Războiului rus în Ucraina, potrivit Reuters.

Între oficialii care au demisionat şi a căror plecare a fost acceptată imediat se află adjunctul ministrului Apărării Viaceslav Şapovalov, care era însărcinat cu susţinerea logistică a forţelor armate, adjunctul directorlui administraţiei prezidenţiale Kirilo Timoşenko şi adjunctul procurorului general Oleksii Sîmonenko.

„Chiar dacă aceste acuzaţii sunt nefondate”, plecarea lui Viaceslav Şapovalov „va permite păstrarea încrederii societăţii şi partenerilor internaţionali şi asigurarea obiectivităţii” eforturilor de a face lumină în acest scandal, a scris într-un comunicat Ministerul ucrainean al Apărării.

Ucraina are o istorie lungă de corupție și instabilitate guvernamentală.

Transparency International a clasificat în 2021 corupția din Ucraina pe locul 122, din 180 de țări, nu cu mult mai bine decât Rusia.

Uniunea Europeană a făcut din reformele anticorupție una dintre cerințele sale cheie pentru aderarea Ucrainei la forul european, după ce anul trecut i-a acordat Kievului statutul de candidat la UE.

„Astăzi, Cabinetul de miniștri al Ucrainei a demis un ministru adjunct care a fost anchetat de NABU (Biroul Național Anticorupție al Ucrainei - n.r.). Oamenii legii au toate oportunitățile să efectueze o anchetă și să aducă cazul în fața instanței.

Și vreau ca acesta să fie semnalul nostru pentru toți cei ale căror acțiuni sau comportament încalcă principiul justiției. Desigur, acum accentul principal este pe apărare, politică externă și război. Dar asta nu înseamnă că nu văd și nu aud ce se spune în societate la diferite niveluri.

Iar săptămâna aceasta va fi un moment pentru decizii adecvate. Aceste decizii au fost deja pregătite. Nu vreau să le anunț acum, dar totul va fi corect. În fiecare situație, vom analiza totul în detaliu. Problemele legate de energie și achiziții. Relațiile dintre guvernul central și regiuni. Tot ce ține de achizițiile militare.

Societatea va primi informații complete, iar statul va face pașii puternici necesari.

Și asta nu e ceva temporar, e un răspuns real. Acestea sunt acțiuni concrete. Asta așteptăm cu toții de la instituțiile noastre. De la stat.

Mulțumesc forțelor de ordine care protejează legea, interesele statului și asigură justiția! Sunt recunoscător jurnaliștilor care analizează toate faptele și stabilesc imaginea completă!

Toți trebuie să ne facem partea pentru unitatea noastră. Prin justiție forța societății și puterea statului sunt unite”, a spus Zelenski.

Adjunctul ministrului Dezvoltării, reținut de procurorii anticorupție

Ales președinte în 2019, pe baza promisiunii că va schimba modul în care a fost guvernat până acum fostul stat sovietic, Zelenski a anunțat că a acceptat demisia unui ministru adjunct după ce acesta a devenit urmărit penal pentru că a primit mită.

Chiar dacă Zelenski nu a dat numele oficialului, Biroul Național Anticorupție a dat un comunicat și l-a identificat pe ministrul adjunct al Comunităţilor, Teritoriilor şi Dezvoltării Infrastructurii, Vasili Lojinskîi, reținut deja de procurori pentru luare de mită.

Ofițerii anticorupție s-au infiltrat într-un grup infracțional organizat pentru a demasca și a opri deturnările masive de fonduri bugetare, spune Parchetul Anticorupție ucrainean.

„Unul dintre membrii grupului este ministrul adjunct al Comunităţilor, Teritoriilor şi Dezvoltării Infrastructurii. Detectivii l-au reținut chiar după ce a primit 400.000 USD pentru facilitarea încheierii de contracte de achiziție de echipamente la prețuri umflate”, arată sursa citată.

„În vara anului 2022, Cabinetul de Miniștri a alocat 1,68 miliarde de grivne (1 grivnă = 0,027 USD - n.r.) pentru achiziționarea de echipamente de generare a energiei necesare pentru a trece peste perioada de iarnă în fața distrugerii infrastructurii critice. După cum a fost stabilit, un număr de funcționari publici au decis să deturneze o parte din fonduri. În acest scop, aceștia au conspirat cu un grup de intermediari și au asigurat încheierea de contracte de achiziții cu entități comerciale predeterminate. Costul contractelor a fost umflat cu 280 de milioane de grivne, ceea ce a reprezentat o contravaloare care trebuia plătită oficialilor pentru facilitarea acestora”, spune Parchetul Anticorupție ucrainean.

Peste 150 de ofițeri ai Parchetului Anticorupție ucrainean s-au infiltrat și au participat la operațiunea de demantelare a rețelei.

S-au făcut percheziții, la care au fost confiscate 920.000 de grivne și 38.700 de dolari de la biroul oamenilor de afaceri. Unul dintre membrii grupului a încercat să părăsească Ucraina și a fost reținut la granița de stat.

Mesajul anticorupție îl vizează și pe ministrul apărării, Olexei Rejnikov, după ce presa a scris despre achiziții de alimente pentru armată la prețuri cu mult supraevaluate peste cel al pieței.

Ministerul lui Reznikov a descris acuzațiile drept „false”, iar o comisie parlamentară a fost solicitată să facă investigații.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG