Linkuri accesibilitate

Proiect: Limba „moldovenească” va fi înlocuită cu limba română în toate legile din R. Moldova


Imagine de arhivă: Doi copii din Chișinău sărbătoresc Ziua Limbii Române.
Imagine de arhivă: Doi copii din Chișinău sărbătoresc Ziua Limbii Române.

„Limba moldovenească” ori „limba de stat” vor dispărea din Republica Moldova și vor fi înlocuite cu limba română, potrivit unui proiect de lege inițiat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

Deputații PAS au înregistrat în parlament un proiect de lege care prevede că în textul legilor din Republica Moldova, inclusiv în Constituție, referirile la limba țării să prevadă ca fiind limba română, relatează agenția Moldpress.

Astfel, potrivit proiectului, cuvintele „limba de stat”, „limba oficială” și „limba maternă”, la orice formă gramaticală, în cazul în care se are în vedere limba de stat a Republicii Moldova, se substituie cu cuvintele „limba română” la forma gramaticală corespunzătoare.

De asemenea, se va constata desuetudinea textului „funcționând pe baza grafiei latine” din articolul 13 alineatul (1) din Constituţia Republicii Moldova.

„Prezenta inițiativă legislativă nu constituie o iniţiativă ordinară de modificare a Constituției, ci una tehnică, care rezultă din obligativitatea executării și/sau implementării actelor Curţii Constituționale”, se arată în document.

În proiect este prevăzut că Agenția Resurse Informaționale Juridice va asigura în sistemul informațional „Registrul de stat al actelor juridice” operarea modificărilor referitoare la limba de stat – limba română, în toată legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituția Republicii Moldova.

De asemenea, în Codul muncii și în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă în Republica Moldova, textul „Limba noastră” urmează a fi substituit cu textul „Limba română”.

Potrivit newsmaker.md, articolul 13 din Constituția Republicii Moldova prevede că limba de stat este „moldovenească, funcţionând în baza grafiei latine”.

În 2013, Curtea Constituţională a țării a constatat că limba de stat a Republicii Moldova este limba română, deoarece această denumire se regăseşte în Declaraţia de Independenţă, un act care e mai presus decât Constituţia.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG