Linkuri accesibilitate

Șeful grupului de mercenari Wagner susține că a cucerit „toată partea de est” a Bahmutului


Șeful grupului paramilitar rus Evgheni Prigojin anunţă miercuri că trupele sale au cucerit „toată partea de est” a oraşului Bahmut
Șeful grupului paramilitar rus Evgheni Prigojin anunţă miercuri că trupele sale au cucerit „toată partea de est” a oraşului Bahmut

Șeful grupului de mercenari Wagner din Rusia, Evgheni Prigojin, a declarat miercuri că forțele sale au preluat controlul total asupra părții de est a orașului Bahmut, scrie Reuters.

Progojin a anunţat într-un mesaj audio că Wagner a cucerit „toată partea de est” a Bahmutului, epicentrul confruntărilor armate ruso-ucrainene în estul Ucrainei.

„Unităţile Wagner au cucerit toată partea de est a Bahmutului, tot ce se află la est de râul Bahmutka”, a anunţat într-un mesaj audio, publicat de serviciul său de presă, Evgheni Prigojin.

Presiunea a crescut considerabil, în ultimele zile, asupra forţelor ucrainene care apără Bahmutul, în urma unor înaintări ruseşti şi ameninţării unei încercuiri complete.

Institutul de Studiu al Războiului (ISW), un grup de experţi americani, arată în ultimul său buletin că trupele Kremlinului „par” să fi cucerit partea de est a oraşului, în urma unei „retrageri controlate” a forţelor ucrainene din această zonă.

Într-un interviu acordat CNN, preşedintele Volodimir Zelenski a dat asigurări că trupele ucrainene sunt hotărâte să apere oraşul. Însă, preşedintele ucrainean a spus că după cucerirea Bahmutului, ruşii „ar putea merge mai departe, s-ar putea duce la Hramatorsk, ei s-ar putea duce la Sloviansk, calea le va fi liberă” „către alte oraşe din Ucraina”.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG