Linkuri accesibilitate

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă: „Un avion prezidențial ar costa enorm.” Ce spune despre TAROM


Președintele USR, despre ce variantă e mai bună: avion prezidențial sau avion de lux închiriat
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:06 0:00

Președintele USR, despre ce variantă e mai bună: avion prezidențial sau avion de lux închiriat

Președintele USR susține că un avion pentru demnitari ar fi foarte scump și că este posibil ca varianta închirierii să fie mai bună. Problema semnalată de fostul ministru al Transporturilor este lipsa de transparență a Administrației Prezidențiale. Acesta vorbește și despre situația gravă a TAROM.

Fost consilier în domeniul Transporturilor al premierului Dacian Cioloș, Cătălin Drulă, dă detalii, în premieră, despre refuzul fostului prim-ministru de a accepta cumpărarea de avioane pentru înalții demnitari români: președinte, premier, președinții Parlamentului.

Iată dialogul cu Europa Liberă:

Europa Liberă: Dumneavoastră erați, în acea perioadă, când era domnul Cioloș premier, consilierul dumnealui pe transporturi. Corect?

Cătălin Drulă: Da.

Europa Liberă: De ce nu s-a dat undă verde pentru cumpărarea de aeronave?

Cătălin Drulă: E o chestiune și de costuri. O aeronavă e foarte, foarte scumpă. O aeronavă costă 100-150 de milioane.

Europa Liberă: Nouă.

Cătălin Drulă: Nouă, da.

Europa Liberă: Discuția era despre aeronave second-hand, care bănuiesc că sunt mai ieftine.

Cătălin Drulă: Sunt mai ieftine sau se poate plăti un leasing operațional, dar tot ajunge undeva probabil spre 1.000.000 de euro pe lună.”

Sâmbătă, Administrația Prezidențială a explicat, într-un răspuns pentru Europa Liberă, că președintele Klaus Iohannis a încercat să meargă în deplasări oficiale cu avioane ale companiei TAROM, însă, de-a lungul anilor, au apărut dificultăți.

Șeful statului s-a deplasat, săptămâna trecută, în Asia, în vizite oficială și de stat, cu un avion privat, de lux, închiriat.

„Operatorul național nu putea asigura întotdeauna aeronavele solicitate pentru executarea zborurilor speciale conform calendarului deplasărilor externe oficiale ale Președintelui României”, a explicat Administrația Prezidențială.

În răspunsul transmis Europa Liberă, reprezentanții Președinției nu au vrut să spună cât a costat închirierea avionului și nici de ce a făcut escale la Sibiu. Au invocat faptul că datele sunt clasificate, deși, până acum, cheltuielile cu deplasările șefilor de stat erau publice.

În acest context, a apărut și întrebarea legată de situația TAROM. Cătălin Drulă susține că este gravă.

TAROM, datorii de 200 de milioane de lei

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, spune că planul de restructurare a TAROM, notificat Comisiei Europene, în 2021, de către autoritățile române, nu a fost nici acum aprobat.

Liderul USR, despre situația gravă în care se află TAROM și întârzierea planului de restructurare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:06 0:00

TAROM are datorii de 200 de milioane de lei către Compania Națională Aeroporturi București, susține fostul ministru. El acuză că, în lipsa restructurării solicitate de Comisia Europeană, situația economică a TAROM se va agrava.

„La un an și jumătate de guvernare a domnului Grindeanu, planul de restructurare (n.r. a TAROM) nu este încă aprobat de Comisia Europeană. TAROM a primit un ajutor de stat, în anul 2020, în timpul pandemiei, condiționat de aprobarea unui plan de restructurare. (…) Eu vreau să nu ajungem să discutăm și despre TAROM, cum am discutat despre Blue Air. Așa că îi cer domnului Grindeanu să vină cu explicații pe această temă”, a declarat Cătălin Drulă.

Surse din cadrul Companiei Aeroporturi București au declarat pentru Europa Liberă că, deocamdată, societatea nu vrea să execute silit TAROM.

„Avem obligația să ne luam toate măsurile pentru recuperarea datoriilor, dar poprirea pe conturi este o măsură extremă care, totodată, nu ne ajută și, deci, nu o luăm în considerare”, au explicat aceleași surse.

În ceea ce privește planul de restructurare a TAROM, Comisia Europeană ar putea prezenta punctul de vedere la finalul acestei luni.

Ce prevede planul de restructurare a TAROM

Principalele măsuri de restructurare pentru restaurarea viabilității companiei pe termen mediu și lung, sunt:

  • Reînnoirea flotei, ceea ce presupune continuarea demersurilor începute deja de managementul TAROM. Procesul de modernizare va avea ca rezultat o flotă uniformizată care va permite reducerea semnificativă a costurilor, precum și servicii mai bune oferite clienților.
  • Optimizarea comercială – va include optimizarea rutelor operate, generarea de venituri auxiliare prin negociere cu partenerii actuali și aplicarea unor strategii de pricing.
  • Restructurarea de personal – procesul de restructurare propus de Compania TAROM va avea ca scop atât redimensionarea direcțiilor/ departamentelor principale, cât și a departamentelor suport.
  • Optimizarea Direcției Tehnice. Direcția Tehnică a Companiei TAROM are una dintre cele mai pregătite echipe tehnice din regiune, specializată pe mai multe tipuri de aeronave, beneficiind de un hangar pe Aeroportul Henri Coandă – București și vor trebui implementate soluții pentru ca aceasta să se transforme întro structură profitabilă pentru TAROM.
  • Optimizarea costurilor.

Sursa: Secretariatul General al Guvernului

Restructurarea TAROM este legată și de un ajutor de stat pe care Guvernul l-a acordat companiei aeriene, după pagubele înregistrate în pandemia de COVID-19, din cauza limitării drastice a numărului de zboruri.

TAROM a primit de la statul român un împrumut de salvare temporar de aproximativ 36,7 milioane de euro.

În iulie 2021, Comisia Europeană a anunțat că a deschis o investigație „pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române companiei aeriene TAROM sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate companiilor care au probleme financiare."

Interviul integral one2one cu președintele Uniunii Salvați România, Cătălin Drulă, va fi difuzat joi, 16 martie, la ora 8.

  • 16x9 Image

    Anca Grădinaru

    Anca Grădinaru este senior correspondent la Europa Liberă din februarie 2023.
    Este jurnalist de 25 de ani. Anterior, a lucrat la Ziarul Adevărul, Antena 1, Antena 3, Digi 24 și Radio Europa FM.

    A realizat știri, anchete, reportaje și documentare, radio și de televiziune, în România, Ucraina, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
     
    A transmis de la majoritatea summiturilor NATO de după aderarea României la Alianța Nord Atlantică și de la reuniuni ale Uniunii Europene, de la vizitele papilor la București și de la primele două ediții ale Jocurilor Invictus la care a participat România.

    Unele dintre reportajele Ancăi Grădinaru au fost premiate de New Mexico Associated Press și Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.

    La Europa FM, a realizat emisiunea „Interviurile Europa FM” și „Piața Victoriei”. Este absolventă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a unei burse de un an la New Mexico State University din Statele Unite ale Americii.

XS
SM
MD
LG