Linkuri accesibilitate

Ministrul Apărării din Ucraina: Suntem pregătiți de contraofensivă


Ministrul apărării al Ucrainei, Olexii Reznikov, vorbește cu presa la baza aeriană americană Ramstein din Germania, 21 aprilie 2023.

Ucraina finalizează pregătirile pentru o contraofensivă împotriva forțelor rusești și este în mare parte pregătită pentru aceasta, a declarat vineri ministrul apărării Olexii Reznikov.

„De îndată ce va exista voința lui Dumnezeu, vremea și o decizie a comandanților, o vom face”, a declarat ministrul, într-un briefing de presă online, potrivit Reuters.

El nu a dat nicio dată pentru când va începe contraofensiva, dar a spus: „Vorbind dintr-un punct de vedere general, suntem pregătiți într-un procent ridicat”.

Kievul speră că contraofensiva planificată va schimba dinamica războiului care a făcut ravagii de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu 14 luni.

Rusia a ocupat întinderi de teritoriu ucrainean în est, sud și sud-est. Armata ucraineană a declarat în ultimul său raport zilnic privind războiul că Bahmut, un mic oraș din est, a rămas în centrul luptelor.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat săptămâna aceasta că aliații și partenerii străini ai Kievului au livrat Ucrainei aproape toate vehiculele de luptă promise.

Făcând referire la această declarație, Reznikov a declarat că Ucraina a primit o mulțime de echipamente moderne, inclusiv arme care vor servi drept „pumn de fier”, și că instruirea pe unele echipamente occidentale continuă.

Mii de soldați ucraineni s-au antrenat în mai multe țări occidentale pentru a utiliza diferite echipamente militare pe câmpul de luptă.

De asemenea, declarația ministrului apărării din Ucraina vine în aceeași în care Rusia a lansat un val de atacuri cu rachete în multe dintre cele mai mari orașe ucrainene, înainte de zorii zilei.

O mamă și un copil de trei ani se numără printre cele 14 persoane ucise în atacurile cu rachete rusești.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    George Costiță a intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după o experiență de zece ani la Digi24 și Aleph News. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași, a lucrat la edițiile online ale celor două redacții, pe zona de știri și evenimente la zi.

Vrei să primești știrile zilei pe e-mail?

XS
SM
MD
LG