Într-un discurs adresat liderilor guvernamentali, inclusiv prim-ministrului Viktor Orbán, care a avut o serie de confruntări cu Uniunea Europeană, Papa Francisc a cerut, de asemenea, respingerea „formelor autoreferențiale de populism” și a intereselor strict naționaliste.
El a cerut revenirea la „spiritul european” gândit de fondatorii Europei moderne după cel de-al Doilea Război Mondial, spunând că națiunile trebuie „să privească dincolo de granițele naționale”.
Vorbind chiar în ziua în care Rusia a atacat din nou Ucraina cu primele lovituri aeriene după aproape două luni, Papa Francisc a făcut apel la încetarea războiului și a cerut „eforturi creative pentru pace”.
Vizita de trei zile în Ungaria este prima pe care Suveranul Pontif, în vârstă de 86 de ani, o face după ce a fost internat luna trecută cu bronșită severă.
În septembrie 2021, în drum spre Slovacia, a făcut o escală în capitala ungară, care a durat șapte ore, suficient pentru a încheia lucrările unui congres al Bisericii Catolice, organizat la Budapesta. Atunci a promis că va reveni cât de curând în țara în care 40 la sută din cele aproape 10 milioane de locuitori sunt catolici.
Vesel la aterizare, când a spus că „a durat o veșnicie” să ajungă în Ungaria, Francisc s-a menținut, în schimb, foarte sobru alături de oficialii maghiari, deși este cunoscut mai ales ca o persoană bonomă.
Francis, care are o suferință la unul din genunchi i-a primit cu bucurie doar pe copiii care l-au întâmpinat la aeroport în costume populare. Deși la deplasările de până acum a folosit un scaun cu rotile, la vizita din Ungaria, el s-a ajutat de un baston.
Întrebat de reporteri despre starea sa de sănătate în zborul din Roma, Papa a glumit, spunând „încă sunt în viață” și „buruienile încăpățânate nu mor niciodată”.
Tot de baston s-a folosit și pentru a-i saluta pe jurnaliștii care l-au însoțit în avion, deși până acum rămânea în fotoliu și jurnaliștii erau cei care veneau să-l salute.
Viktor Orbán, în vârstă de 59 de ani, și Papa Francisc au opinii diferite cu privire la gestionarea migrației din Orientul Mijlociu și Africa către Europa.
Papa consideră că migranții fug de sărăcie și ar trebui să fie bineveniți în Europa.
Orban, al cărui guvern a construit un gard de oțel la granița cu Serbia pentru a împiedica migranții să intre în țară, spune că refuză să transforme Ungaria într-o „țară de imigranți”, așa cum susține că ar fi devenit alte țări din Europa.
El i-a cerut Papei Francisc în 2021, în timpul scurtei sale vizite, „să nu lase Ungaria creștină să piară”.
Discursul Papei
În discursul său susținut la palatul prezidențial cu vedere la Dunăre, după întâlniri private separate cu președinta Novak Katalin și Orbán, Suveranul Pontif l-a citat pe Sfântul Ștefan, fondatorul Ungariei creștine în secolul al XI-lea
„Cei care se mărturisesc creștini, în compania martorilor de credință, sunt chemați să mărturisească și să-și unească forțele cu toții pentru a cultiva un umanism inspirat de Evanghelie și mergând pe două căi fundamentale: să ne recunoaștem ca fii iubiți ai Tatălui și, iubindu-se unii pe alții, ca frați și surori”, a spus Papa Francisc.
„În acest sens, Sfântul Ștefan i-a lăsat moștenire fiului său cuvinte extraordinare de fraternitate când i-a spus că cei care sosesc cu limbi și obiceiuri diferite „împodobesc țara”, a spus Francisc, citând porunca sfântului de a „primi străinii cu bunăvoință și de a-i respecta”.
În discursul ei adresat Papei, președinta Ungariei i-a adus un omagiu Suveranului Pontif, pe care a spus că-l consideră un om al păcii, și l-a îndemnat să facă totul pentru a opri războiul de la granița de est a Ungariei.
Francisc a făcut apel la pace în aproape fiecare apariție publică a sa de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022 și a spus că vrea să meargă la Kiev și Moscova într-o singură misiune de pace.
Orbán a spus că Ungaria și Vaticanul sunt singurele state europene care susțin pacea.
Ungaria susține o Ucraina suverană, dar încă are legături economice puternice cu Rusia. Guvernul lui Orbán a refuzat să susțină cu arme Ucraina invadată.
Papa a cerut adesea interzicerea traficului de arme și reducerea producției de arme dar a spus că trimiterea de arme în Ucraina este acceptabilă din punct de vedere moral, atâta timp cât acestea sunt folosite pentru autoapărare.