Linkuri accesibilitate

Șeful Wagner: Invazia Rusiei în Ucraina este nejustificată. „Ucraina și blocul NATO nu aveau de gând să atace Rusia”


Evgheni Prigojin, șeful grupării de mercenari ruși Wagner, a declarat că Ministerul rus al Apărării înșală publicul.
Evgheni Prigojin, șeful grupării de mercenari ruși Wagner, a declarat că Ministerul rus al Apărării înșală publicul.

Rusia nu s-a confruntat niciodată cu o amenințare iminentă de securitate care să justifice invazia pe scară largă a Ucrainei, a declarat Evgheni Prigojin, șeful grupării de mercenari ruși Wagner, într-un videoclip postat vineri pe rețelele de socializare.

„Forțele armate ale Ucrainei nu aveau de gând să atace Rusia cu blocul NATO”, a explicat Prigojin în tirada de o jumătate de oră lansată de serviciul său de presă.
„Ministerul rus al Apărării înșală publicul și pe președinte”, a adăugat el, citat de The Moscow Time.

Comentariile lui Prigojin sunt în contradicție cu explicațiile date de președintele rus Vladimir Putin pentru a-și justifica ordinul de invadare a Ucrainei, care a avut loc pe 24 februarie anului trecut. Cu toate acestea, Prigojin a evitat să-l critice direct pe liderul rus.

Pentru a justifica invadarea țării vecine, Putin s-a referit nu o dată la extinderea NATO în preajma granițelor Rusiei ca la un pericol care vizează direct Moscova.

Între timp, Prigojin a escaladat cu criticile sale împotriva ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, susținând că Rusia a intrat în război „pentru auto-promovarea unui grup de nenorociți”.

El a dat vina pe conducerea militară a Rusiei pentru „planificarea proastă” a invaziei după o serie de eșecuri pe câmpul de luptă anul trecut.

„Șoigu a ucis mii dintre cei mai pregătiți soldați ruși pentru luptă în primele zile ale războiului”, a acuzat el.

„Oameni bolnavi mintal au decis: «Nu-i nimic, vom mai arunca câteva mii de bărbați ruși ca 'carne de tun'». «Vor muri sub focul de artilerie, dar vom obține ceea ce ne dorim»”, a continuat Prigojin. „De aceea a devenit un război prelungit.”

Prigojin i-a acuzat, de asemenea, pe oligarhii legați de Kremlin că au intenționat să jefuiască resursele Ucrainei după capturarea militară a acesteia și numirea unui regim marionetă la Kiev.

„Sarcina a fost împărțirea activelor materiale în Ucraina. Au existat furturi pe scară largă în [teritoriul industrial de est al Ucrainei] Donbas, dar ei doreau mai mult.”

Unii analiști au interpretat ultimele comentarii ale lui Prigojin ca un semn al ambițiilor sale politice tot mai mari.

El s-a referit și la contraofensiva în curs a forțelor ucrainene în termeni la fel de critici, spunând că armata rusă se retrage din regiunile Zaporojie și Herson parțial ocupate.

„Ne spălăm în sânge. Nimeni nu aduce rezerve. Ceea ce ne spun ei este cea mai profundă înșelătorie”, a spus Prigojin, referindu-se la afirmațiile lui Putin și Șoigu că Rusia respinge cu succes contraatacurile ucrainene.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG