Linkuri accesibilitate

Consiliera Gabrielei Firea s-a suspendat din funcție pe durata anchetei DIICOT


Ligia Gheorghe și Gabriela Firea
Ligia Gheorghe și Gabriela Firea

Ligia Gheorghe, consiliera ministrului Familiei, Gabriela Firea, a cerut să fie suspendată din funcțe pe durata anchetei DIICOT în dosarul azilelor în care cei internați erau supuși unor tratamente inumane.

Decizia a fost luată „pentru a nu afecta percepția publică privind activitatea ministrului Gabriela Firea și a ministerului”, potrivit unui comunicat de presă.

„Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse susține eforturile autorităților de a cerceta faptele regretabile din căminele de bătrâni și consideră că, acolo unde sesizările se confirmă, persoanele care se fac vinovate trebuie să răspundă în fața legii. Orice fel de abuz asupra unor oameni, în special asupra unor persoane fără ajutor, este inacceptabil. Este intolerabil orice act de cruzime asupra unor bătrâni și nu putem fi de acord cu astfel de comportamente”, se arată în comunicat.

„Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse nu are atribuții pentru acreditarea și/sau controlul căminelor de bătrâni și/sau a centrelor pentru persoane cu dizabilități. Domeniul de activitate al centrelor anchetate, îngrijirea persoanelor adulte cu dizabilități, nefiind printre în atribuțiile ministerului. De asemenea, ministrul Gabriela Firea nu are implicare în acest caz și nu a avut cunoștință despre activitatea centrelor menționate în această anchetă”, continuă comunicatul.

„Facem mențiunea că situația juridică a doamnei G. L. nu s-a schimbat, având în continuare calitatea de martor în această anchetă. Doamna G.L., care a avut legături cu asociația din dosar o scurtă perioadă și pe o funcție onorifică, dar nu a lucrat niciodată la căminele de bătrâni și nici nu a cunoscut activitatea acestora, a pus la dispoziția organelor de cercetare toate informațiile pe care le deține și este în continuare la dispoziția instituțiilor pentru a oferi explicațiile necesare”, mai spune ministerul Familiei.

Potrivit investigațiilor făcute de jurnaliști, Ligia Gheorghe a fost vicepreședinte al unei asociații care deținea azilele anchetate de DIICOT, iar sora ministrului Firea lucra în instituția care ar fi trebuit să le verifice.

Procurorii DIICOT au descoperit săptămâna trecută condiții inumane în care erau ținuți vârstnicii de la trei centre de pe raza județului Ilfov. În loc să fie îngrijiți, aceștia erau supuși unor tratamente degradante, agresați, înfometați și umiliți.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG