Autoritățile din România au trimis miercuri încă 40 de pompieri în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor masive de vegetație din apropierea Atenei, capitala țării.
În primă fază, 40 de pompieri au fost trimiși de România în Grecia încă de la finalul lunii iunie, printr-un program internațional de stingere a incendiilor, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Decizia de a trimite un nou grup de pompieri în sprijinul autorităților elene a fost luată marți seară, în Comitetul pentru Situații de Urgență, convocat de premierul Marcel Ciolacu.
„În cursul zilei de astăzi vor pleca spre Grecia încă 40 de specialiști din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unităților subordonate”, a anunțat IGSU, miercuri, pe pagina de Facebook.
„30 dintre aceștia se vor deplasa pe cale aeriană, cu o aeronavă aflată în dotarea Ministerului Apărării Naționale, iar 10 se vor deplasa pe cale terestră cu mijloace de intervenție specifice, respectiv 3 autospeciale de stins incendii de pădure, 1 cisternă de 10.000 litri și 1 autoturism 4x4 (Duster)”.
Alte țări UE, precum Italia și Franța au anunțat că trimit patru avioane pentru a ajuta la stingerea incendiilor.
Lansarea de bombe de apă reprezintă una din principalele intervenții începute deja de autoritățile elene.
Pe fondul valul de călduri intensă care a cuprins sudul Europei, incendiile de vegetație din Grecia continuă de trei zile, în special în vestul capitalei Atena.
Autoritățile elene au luat deja măsuri drastice, precum închiderea temporară, marți, a unor porțiuni de autostradă între Atena și Corint ca să permită accesul mai bun al pompierilor în zonă și să împiedice extinderea flăcărilor spre o rafinărie din zonă, nota marți Associated Press (AP).
Ulterior, porțiunile de autostradă au fost redeschise, scrie agenția.
Bombe cu apă au fost lansate peste orașele Mandra, la vest de Atena, și Loutraki, aproape de canalul Corint care separă Grecia continentală de Peloponez.
Între timp, un al treilea incendiu a fost anunțat pe insula Rodos.
Alertele de posibile noi incendii rămân ridicate. „Rămâne la un nivel ridicat de alertă”, a spus Vassilis Varthakogianni, purtător de cuvânt al Brigăzii de pompieri.
Meteorologii au anunțat un risc ridicat de incendii în cursul săptămânii și începutul unui nou val de căldură, de joi.
Temperaturile foarte ridicate a provocat deja îngrijorare și în alte țări europene, în special în Spania - în Insulele Canare și în Italia, dar și în alte părți ale lumii, inclusiv în SUA și în regiuni din Asia.
În același timp, numeroase țări asiatice, se confruntă cu ploi musonice extrem de abundente și inundații. În Coreea de Sud, de exemplu, peste 40 de persoane au murit zilele trecute ca urmare a acestor fenomene meteo extreme.