După ce a ratat șansa de a-și moderniza flota cu patru corvete, Ministerul Apărării Naționale (MApN) mizează în prezent pe o nouă achiziție.
România vrea să cumpere două submarine de la aceeași firmă care a câștigat licitația eșuată a corvetelor, Naval Group, iar procedura de achiziție este analizată în prezent la cel mai înalt nivel.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ne-a declarat luni că specialiștii ministerului lucrează la un proiect de lege în baza căruia se va realiza procedura de negociere dintre România și Naval Group (Franța).
Spre deosebire de corvete, unde în 2019 contractul a fost atribuit prin licitație, submarinele ar urma fie achiziționate prin negociere directă, deci fără o procedură de selecție - care de regulă întârzie atribuirea contractului din cauza birocrației.
Este vorba de două submarine din clasa Scorpène, care ar putea ajunge cel mai devreme în posesia Forțelor Navale Române în 2030.
Parlamentul României a aprobat încă din primăvară cumpărarea, valoarea estimată fiind de două miliarde de euro.
Dacă achiziția va fi dusă la bun sfârșit, ar fi primele submarine care intră în posesia marinei române în ultimele aproape trei decenii.
Cumpărarea submarinelor, a doua oară prin Parlament
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, spune pentru Europa Liberă că „pentru achiziția submarinelor din clasa Scorpène, care se va realiza prin procedura de negociere fără publicare a anunțului de participare, va fi nevoie de o lege, la proiectul căreia specialiștii din MApN lucrează în prezent.”
După ce MApN va finaliza de scris proiectul, acesta va fi pus în dezbatere publică, apoi va merge pentru obținerea avizelor la alte instituții implicate în achiziție.
Ulterior, proiectul va fi trimis Parlamentului, care se reunește din toamnă.
Cum legea necesară semnării contractului pentru cumpărarea submarinelor poate fi adoptată cel mai devreme în septembrie, iar cele două submarine pot fi construite, în cel mai bun caz, în șase sau șapte ani, Forțele Navele mai au de așteptat până să aibă din nou, în dotare, o asemenea armă.
Submarinele din clasa Scorpène pe care Forțele Navale și le doresc au, potrivit constructorului Naval Group, „un sistem de propulsie independentă de aer de a treia generație, care îi oferă 18 zile de autonomie pe mare.”
Forțele Navale au mai avut în dotare submarine.
Primul a funcționat între 1936 și 1957, al doilea - achiziționat din fosta URSS - a fost folosit între 1986 și 1996.
România, în programul Uniunii Europene de construire de corvete
Ministrul Apărării spune că Forțele Navale nu au renunțat la intenția de a cumpăra corvete noi, iar achiziția ar putea fi făcută în viitor din bani europeni.
„Proiectul de înzestrare cu corvete multifuncționale nu va fi abandonat și își va găsi, cu siguranță o formă de concretizare în viitor, o opțiune importantă fiind Programul «Corveta de patrulare europeană» - «European Patrol Corvette» (EPC), din care România face parte deja”, explică ministrul Apărării.
„Corveta de patrulare europeană” este unul din cele 68 de programe militare ale Uniunii Europene, finanțate parțial printr-un plan de cooperare între 26 de state membre, denumit PESCO.
Prin acest plan, început în 2017, Uniunea urmărește înnoirea și dezvoltarea industriilor locale de apărare.
Programul este condus de Italia, iar la el au mai aderat, pe lângă România și țara lider, Franța, Grecia și Spania.
Ministerul Apărării a anunțat săptămâna trecută că a anulat licitația de 1,2 miliarde de euro câștigată în 2019 de Naval Group pentru construcția a patru corvete și modernizarea a doua fregate după ce firma franceză nu și-a mai dorit contractul.
Ministrul Tîlvăr a precizat pentru Europa Liberă că ministerul nu a atribuit contractul firmei care se situase atunci pe locul doi, Damen (Olanda), deoarece „Forțele Navale Române nu au identificat resursele financiare necesare încheierii contractului.”
Firma Damen ofertase cu 50 de milioane de euro mai mult la licitația din 2019.
Lipsa de coerență a statului afectează Forțele Navale nu doar în privința înzestrării, ci și a angajărilor. De exemplu, în luna mai, Forțele Navale au fost obligate să renunțe la un concurs de angajare a doi ingineri și a unui cercetător de la Laboratorul de Cercetare Pătrundere sub Apă.
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, subliniază că Forțele Navale derulează câteva programe importante de înzestrare, aflate în diferite faze de implementare.
„Forțele Navale Române au nevoie de soluții de înzestrare cu tehnică de luptă de ultimă generație, care să le asigure instrumente credibile pentru executarea misiunilor și protejarea intereselor de securitate și economice ale României în bazinul maritim aflat în responsabilitate”, spune ministrul.
Acesta invocă „războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, care a transformat Marea Neagră într-un teatru de operații militare.”
Programe de înzestrare a Forțelor Navale
- sisteme de instalații mobile de lansare rachete anti-navă;
- două nave vânătoare de mine – „pentru care ne dorim să semnăm în curând contractul”;
- modernizarea navei maritime pentru scafandri „Grigore Antipa” care „se finalizează peste câteva zile, când nava iese din șantier cu modernizări importante”;
- achiziția a două nave tip vedetă de intervenție pentru scafandri;
- achiziția de remorchere;
- modernizarea navelor purtătoare de rachete;
- achiziția a două elicoptere H215M cu capabilități de luptă la suprafață dotate cu rachete anti-navă;
- achiziția a 21 de vehicule amfibii de asalt tip AAV 7 pentru Regimentul de Infanterie Marină (RIM).
MApN așteaptă de la Forțele Navale un nou plan de echipare a fregatelor vechi cu arme noi
Dacă pentru corvete noi Forțele Navale speră ca programul european să fie soluția, pentru modernizarea celor două fregate tip T-22, care era inclusă ca obligație de offset în contractul de achiziție a corvetelor de la Naval Group – Șantierul Naval Constanța, nu există încă o soluție.
„După anularea licitației, așteptăm de la comandanții Marinei o propunere care să asigure echiparea acestor fregate cu sisteme moderne și eficiente de armament, într-un interval de timp realist, iar noi vom face tot ceea ce va ține de structurile centrale ale ministerului pentru parcurgerea cu celeritate a etapelor procedurale cerute de cadrul legislativ” promite ministrul Angel Tîlvăr.
Elicoptere franțuzești pentru Forțele Navale
Ministerul Apărării vrea să înzestreze Forțele Navale și cu două elicoptere, însă în ceea ce privește această achiziție, progresele sunt mici.
„Specialiștii din minister elaborează, la acest moment, fișa de produs pentru achiziție, urmând să demarăm apoi o procedură de tip negociere fără publicare a anunțului de participare cu societatea IAR Brașov SA”, explică ministrul Tîlvăr.
Este vorba despre elicoptere tip H215M, capabile să lupte la suprafață, dotate cu rachete anti-navă.
Valoarea programului este estimată la 150 milioane euro, explică ministrul Angel Tîlvăr.
IAR Ghimbav produce elicoptere încă din anii '70, sub licență Airbus Helicopters. Compania așteaptă de mulți ani comenzi de la Ministerul Apărării de peste șase ani.
În luna septembrie 2016, premierul României de la acel moment, Dacian Cioloș și președintele Franței, François Hollande, au inaugurat la Ghimbav o uzină de asamblare a Airbus Helicopters.
Prim-ministrul României explica atunci că este vorba despre „o nouă poveste de succes a cooperării economice dintre România și Franța”.
Franța anunțase atunci realizarea unor investiții de aproape 52 de milioane de euro la Ghimbav.