Un mort, 57 răniți, din care 43 sunt cadre MAI: 39 pompieri, 2 polițiști și 2 jandarmi. Doi pompieri în stare gravă, trimiși în Belgia. Doi civili, în Italia
O persoană a murit după ce a făcut infarct, iar 57 sunt rănite, dintre care 43 sunt cadre MAI: 39 de pompieri, 2 polițiști și doi jandarmi.
Doi pompieri au fost trimiși în Belgia, iar doi răniți civili vor fi trimiși în Italia la ora 8.00, în baza mecanismulu european de protecție civilă.
Explozii la o stație GPL din Crevedia/Dâmbovița, la 27 de kilometri de București. A fost activat mecanismul de protecție civilă
O explozie a avut loc sâmbătă seară la o stație GPL din Crevedia/județul Dâmbovița, de pe DN1A, la 30 de km de București, soldată cu un incendiu și mai multe explozii consecutive.
Stația era închisă în urma controalelor, dar funcționa și avea 6 cisterne de 10.000 de litri, din care două pline.
Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar spitalele la care au fost trimiși răniți, planul alb, adică întreg personalul medical este convocat la spital pentru a întări liniile de gardă.
O persoană a murit la spital după ce a intrat în stop respirator. A fost resuscitată dar a făcut infarct, a explicat sâmbătă seara șeful Departametului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
A fost activată celula de criză la Ministerul de Interne la care a participat și premierul Marcel Ciolacu.
A fost activat mecanismul european de protecție civilă pentru a putea permite trimiterea pacienților răniți grav la spitalele din țările membre UE.