Sărăcia este la ea acasă pe cei 111 km, cât are brațul dunărean Chilia de la zona de defluență până la ieșirea în mare.
60% din debitul de apă al fluviului Dunărea curge degeaba pentru români pe aici: este navigabil pentru șlepuri și pentru navele maritime, dar pe malul românesc activitatea portuară e zero.
În vreme ce la ucraineni, în Reni sau Ismail, vapoarele stau la coadă la încărcat sau descărcat iar macaralele lucrează continuu, pe malul românesc e liniște.
Doar nava care aduce pasageri tulbură apa, de trei ori pe săptămână, în rest - bărci de pescari ori extrem de rare ambarcațiuni de agrement și cam atât.
Bruma de activitate s-a diminuat și mai mult în ultima perioadă, atât din cauza activității intensificate pe malul ucrainean, cât și a bombardamentelor.
Turism redus cu o treime
Deși Delta Dunării este percepută drept un loc pentru activități turistice, ele se consumă în realitate pe brațele Sulina sau Sfântu Gheorghe. Pe toți cei 111 km ai brațului Chilia, numărul pensiunilor abia reușește să încropească două cifre.
Cele mai multe, aproximativ zece, sunt în Chilia Veche.
„E o destinație mai mult a pescarilor: pescarii, pentru hobby-ul lor, indiferent de ploaie, furtună sau război, vin la pescuit”, spune pentru Europa Liberă Alexandru Ceauș Timur, primarul din Chilia Veche.
Chiar și așa, orbiți de pasiune, pescarii s-au speriat de bombardamente și au mai renunțat: conform edilului, turismul a scăzut în Chilia Veche, în 2023, cu 30-35%.
Regresul ni-l confirmă și reprezentanții Pensiunii Talianu din Pardina, singura pe o rază de vreo 30 de km: în plin sezon de pescuit, multe rezervări au fost anulate în urma bombardării portului Ismail, care e la 5 km distanță.
Pește speriat de traficul naval
De când porturile maritime ale Ucrainei au devenit ținta bombardamentelor, s-a intensificat tranzitul de mărfuri prin porturile dunărene Reni și Ismail. Rezultatul: capturile mici ale pescarilor români au devenit și mai mici.
„De când au început să încarce mai mult în porturile de la Dunăre, nu poți să arunci plasa că trebuie să vină vaporul. Apoi, nu mai este același pește din cauză că vapoarele trec extrem de des și-l sperie”, povestește pentru Europa Liberă Marius Tănase, pescar și fermier din satul Plauru, comuna Ceatalchioi.
Dacă înainte de începerea războiului și de intensificarea traficului prindea 50 kg/ zi, acum abia dacă mai ajunge la 20 de kg/ zi.
Oricum, pescuitul e o activitate în regres profund: în localitatea lui sunt doar doi pescari comerciali, iar în comuna Ceatalchioi - trei.
Pare paradoxal, în contextul în care recunoaște că acum prețul e bun, de 20-25 de lei/ kg la crap, somn ori șalău, față de 10 -12 lei în anii din urmă.
O explicație ține și de faptul că singura cherhana din zonă este la Tulcea: dacă vrea să-l vândă, are de făcut aproape 100 de km dus – întors cu barca.
Zero noi afaceri
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud – Est (PTIRSE) este o organizație care activează în regiune de aproximativ 15 ani. Sute de mici afaceri au primit sprijin, inclusiv financiar, din partea patronatului.
Cea mai redusă participare pe proiecte în regiunea SE este cea a întreprinzătorilor din Tulcea.
În ultimii ani au fost finanțate patru start-up-uri din județ: pentru o spălătorie de covoare, comerț cu piese auto, patiserie și ambarcațiuni de agrement.
„În 15 ani de când activăm nu am avut solicitări să finanțăm nicio afacere pe brațul Chilia. O explicație poate veni de la faptul că populația este redusă, iar zona nu este accesibilă ca infrastructură. Dezvoltarea ei ar fi o variantă de dezvoltare a zonei”, spune pentru Europa Liberă Radu Oprea, președintele PTIRSE.
Infrastructura este, într-adevăr, punctul nevralgic: Tulcea și Chilia sunt legate de un drum județean lung de 70 de km, pietruit, greu de străbătut chiar și în 3 ore.
Pe apă, singura conexiune este un vapor pentru pasageri care merge doar de trei ori pe săptămână și parcurge distanța Tulcea – Chilia în patru ore și jumătate!
Ce se dezvoltă
Există totuși o inițiativă care a prins contur, dar ea are mai degrabă pe latură spirituală decât comercială, ceea ce nu înseamnă că nu poate ajuta, chiar și puțin, economia locală.
În marginea comunei Ceatalchioi se ridică, încet dar sigur, Mănăstirea pe stil vechi Sf. Părinți Ioachim și Ana. Totul se face prin truda a trei surori – măicuțe și a câtorva călugări implicați direct în partea de construcții.
În 2010, când au venit, era doar biserica începută. În 2011, au început corpul de 13 chilii, o clădire care are șanse să rivalizeze cu cele mai mari și frumoase locuințe din Deltă. Este deja ridicată la roșu iar înăuntru se poate locui.
„Am ridicat cu gândul că se va aduna obște la mănăstire. Deocamdată vin rar oameni pe aici pentru că nici nu suntem încă recunoscute, dar credem cu siguranță că vor veni”, a declarat pentru Europa Liberă maica Paisia, stareța mănăstirii.
Întinsă pe o suprafață mare de teren, locația are animale, păsări, o mini – grădină zoologică cu struți, fazani și păuni, zeci de stupi și de butași de vie.
Printre sursele de venit se numără lumânările, mierea de albine și chiar ouăle de struț, inclusiv încondeiate.
Moartea lentă a economiei tulcene
Pe lângă infrastructura deficitară, o explicație vine și din faptul că populația este puțină și îmbătrânită.
„Populația este majoritar formată din pensionari. Majoritatea tinerilor au plecat afară din țară, mulți sunt șoferi de TIR”, a declarat pentru Europa Liberă Ioan Macra, profesor în școala generală din comuna Ceatalchioi.
Chiar dacă s-ar întoarce, nu ar avea la ce: pește nu prea mai există iar cultivarea terenurilor agricole e concentrată în mâinile a 4-5 fermieri mai importanți.
„Nu prea ar avea ce face în afară de creșterea animalelor, dar și aici ar întâmpina multe dificultăți în privința pășunatului, dar fiind ariditatea zonei”, explică profesorul Macra.
Sărăcia de pe brațul Chilia se reflectă și în sărăcia județului.
Conform raportului pentru anul trecut al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), Tulcea se clasează pe ultimul loc la capitolul ponderea economiei județene în PIB-ul național, cu doar 0,8%.
Palidă consolare, nu este singurul, ci împarte poziția cu județele Giurgiu, Sălaj, Mehedinți, Covasna și Călărași.
