Până pe 26 august, când a avut loc explozia, familia Iliescu trăia în cea mai frumoasă casă din localitate. O vilă de 470 de metri pătrați, cu opt dormitoare, două livinguri, patru intrări și două anexe adăpostea trei generații - bunicii, copiii și cei patru nepoți.
În total, zece suflete se bucurau de roadele unei afaceri înfloritoare, conduse de băiatul familiei.
De o lună, soarta lor a fost schimbată dramatic: trăiesc în aceeași curte dar nu în vila (arsă complet) ci în trei containere (plus unul de tip baie) puse la dispoziție de Consiliul Județului.
Trăiesc e mult spus, în condițiile în care nu au utilitățile minime necesare și dorm înghesuiți câte trei – patru în același pat. Mai degrabă, supraviețuiesc și caută să se acomodeze cu coșmarul care a devenit parte din viața lor.
Viața la container
Unul din cele trei containere de locuit a fost sacrificat cu gândul de a se improviza o bucătărie. Ușor de spus, imposibil de făcut însă fără apă curentă și o scurgere către canalizare.
„Nu am unde să-mi pun un aragaz, pentru că nu am cum să-l aerisesc. Nu am cum să-mi pun o chiuvetă, să pot să gătesc”, spune Doina Iliescu, bunica familiei.
Sprintenă, ne arată ce au avut și cu ce au rămas.
Marfa de 1,3 milioane lei, depozitată în aceeași curte unde se află și casa, a ajuns, la propriu, scrum.
Scrum sunt și cele două camioane, aflate în aceeași incintă. Scrum și motostivuitorul plus tot ceea ce ținea de afacere.
Scrum, foișorul. Scrum – anexele.
Moloz și scrum, casa abia construită, cu tot ce era în ea.
Au rămas doar cu sufletul din ei și cam atât.
Mai rău ca la pușcărie
Din spațiul impropriu numit bucătărie, femeia ne duce și ne arată cele două containere în care doarme familia.
Două paturi unite și două birouașe de copii, primite de pomană, sunt tot mobilierul din primul container. Pe o bucată de pătură maronie întinsă pe jos, stau împrăștiate câteva jucării de pluș.
De pe fața unui ghiozdan, Mickey Mouse e singurul care zâmbește, din toată curtea.
În casa distrusă, copii aveau camerele lor, mai mari decât tot containerul. Acum, trebuie să se mulțumească cu un colțișor.
„Am făcut paturile așa pentru că trebuie să dormim cu fetița lângă noi, mai ales când va veni iarna nu știm la ce să ne așteptăm, dar probabil că la lucruri bune – nu”, ne explică Doina Iliescu.
Vremea rea e cea care îi sperie cel mai tare, mai ales că mezinul familiei încă nu a împlinit opt luni. O operațiune simplă, cum ar fi o banală îmbăiere, se va dovedi greu de făcut, accesul către containerul cu acestă destinație fiind prin exterior, cum e de altfel accesul spre orice alt container.
„Îi fac copilului baie acolo, ieși cu el prin toată vremea proastă și te duci cu el în dormitor, să-l culci, vorba vine, în dormitor. Oare ce condiții sunt astea, normale?”, se întreabă Doina Iliescu.
Crede că e mai rău pentru ei decât pentru patronii firmei GPL Flagas, aflați în prezent după gratii.
„Domnu Ionuț (Doldurea, asociat în compania Flagas, n.r.), duminică e ziua fetei mici, nu are absolut nimic, nu are jucării, nu are casă, nu are nimic. Tu trăiești bine, copii tăi, la fel. Oare dormi liștit cu capul pe pernă, acolo unde ești?”, lansează Doina Iliescu o întrebare la care nu are cum să primească răspuns, cum nu poate primi răspuns la zecile de întrebări care au intrat în ultima lună în viața familiei sale și care conturează un viitor din care a fost alungată speranța.
Case făcute la „...vară”
Și-n curtea lui Radu Rizea au fost aduse două containere, în care să-și petreacă viața. Ușor de zis, greu de făcut, în condițiile în care pereții goi de tablă nu sunt prea ofertanți.
Doarme alături de soția grav bolnavă într-una din cămăruțele casei de paiantă și-și repară cum poate, cu câtă putere mai au mâinile lui de 65 de ani, casa.
Golită de tencuială, camera centrală lasă să se vadă o împletitură de nuiele și lut. Explozia a spart geamurile din termopan, a rupt ușile și tavanele.
A avut întrevederi cu reprezentanții firmei GPL, Flagas, dar a primit o ofertă considerată în bătaie de joc: 3.000 de euro.
„I-am spus: domnule, bun, eu nu vreau banii ăștia, repar-o dumneata”, spune bătrânul. Și-a făcut socoteala – îl costă 26.000 de euro.
A cerut 40.000 de euro, să aibă din ce să acopere și forța de muncă.
„Au zis că, iertați-mă de expresie, la ...vară o să vezi casă făcută de noi”, spune mâhnit bătrânul.
Necazul nu-i vine doar de la locuința distrusă: faptul că soția sa a petrecut noaptea exploziei în câmp, pentru a nu fi grav rănită, i-a afectat starea de sănătate și așa șubredă.
I-a zdruncinat-o atât de mult încât e un subiect pe marginea căruia nu poate vorbi. Poate doar să plângă și o face de mai multe ori, în timpul discuției.
Cum se repară viețile pierdute?
Explozia din 26 august a dus la avarierea a 97 de locuințe, conform unui raport prezentat Europei Libere de consilierul primarului din Crevedia.
Extrem de gravă este și dimensiunea umană a catastrofei: cinci decese, până în prezent, și 58 de persoane rănite. Multe încă mai sunt în secțiile de terapie intensivă.
Cea mai mare tragedie a avut loc peste drum de stația GPL: doi oameni de 56 de ani, soț și soție, au decedat din cauza deflagrației.
Oana Barbu este fiica lor.
„Astea se repară”, spune tânăra, arătând cu mâna spre casele afectate de explozie, „dar pe ei nu-i mai aduce nimeni înapoi. Viețile lor – nicio sumă nu poate să compenseze lucrul acesta”, spune și-n glasul ei calm e multă amărăciune și puțină spre deloc speranță.
„Nu am semnat absolut nimic, nu ne-a contactat nimeni”, completează ea în momentul în care întrebăm dacă reprezentanții firmei GPL au încercat să poarte o negociere.
De pe peretele casei ne veghează discuția portretele mari, de-aproape un metru pe un metru, ale celor doi părinți. Folii lungi de celofan acoperă găurile unde erau uși sau ferestre, distruse în deflagrație.
Ghemuit lângă treapta de la intrare, sub umbra subțire a cornișei, un câine roșcat își așteaptă stăpânii pe care nu are să-i mai vadă vreodată.
Căprițele bătrânei Ioniță
Două containere, marca sinistraților, străjuiesc și intrarea în curtea casei de la numărul 234.
„Aici nu mai am geamuri, nu mai am geamuri nici aici, nicăieri”, ne arată Floarea Ioniță (76 de ani) și ne tot repetă de căprițele ei, mica ei avere, moarte în explozie. Din șase, patru i-au ars.
În supărarea ei pe vântul care bate nestingherit prin încăperi și pe moartea animalelor, pare să nu-și dea seama că tavanele abia se mai țin de un fir de aer iar zidurile i-au fost spintecate de explozie.
„Mi-au ars căprițele”, repetă obsesiv la câteva fraze, în timp ce ne arată ravagiile făcute de deflagrație.
„Ușile nu se mai închid, le leg cu șfară, așa am dormit”, ne spune bătrâna. La insistențele fiului, a primit în curte containerele. Nu-i vine să stea în ele.
„Așa cum era, era căsuța mea”, spune, în timp ce ne plimbă prin gospodărie și cu vârful degetului punctează urmele exploziei: magazia plină cu lemne a ars, apoi focul a mușcat și din tâmplăria casei vecine, în construcție – casa băiatului.
Spune că nimeni nu a venit pe la ea sau pe la fiu, să le repare stricăciunile sau să le facă o ofertă.
Reparații la stadiul de vorbe
Imediat după explozie, reprezentanții Flagas promiteau sprijin tuturor sinistraților.
„Suntem deschiși la dialog și vom face tot ce e posibil și stă în puterea noastră să le asigurăm sprijinul, și financiar, și material, tot ceea ce este necesar”, declara pentru Europa Liberă, pe 5 septembrie, Valentin Iancu, manager dezvoltare Flagas.
În urma discuțiilor cu oamenii, la o lună de la incident, l-am contactat telefonic pe Iancu și i-am transmis că am vorbit cu mai mulți dintre sinistrați și majoritatea se plâng că nu au reușit să ajungă la un acord.
„Nu pot să vă dau o declarație momentan, că sunt la un control. Dacă este, revin eu cu un telefon mai târziu la dvs., vă promit!”, ne-a transmis joi managerul de dezvoltare.
Nu a revenit.
Din discuțiile cu oamenii, aceștia spun că a fost reparat doar acoperișul unui imobil iar două curți au fost curățate de resturile caselor distruse în proporție de 100%.
În rest, nu se știe.
Acest impersonal „nu se știe” guvernează deja viețile zecilor de familii sinistrate, iar fiecare zi care se adaugă și nu lămurește nimic nu face decât să sporească teama, confuzia și deznădejdea oamenilor.
Știu doar că-i așteaptă câteva containere goale, în curte, cutii din tablă cărora nu au cum să le spună „acasă”.
Copiii sunt singurii care par să se fi adaptat noului univers. În timp ce vorbim cu Doina Iliescu, nepoata Esfir Ana Maria se joacă lângă noi și scrijelește pământul ars cu o bucată de fier beton.
Așteaptă, cuminte, să vadă ce îi va aduce ziua de duminică, ziua în care împlinește patru ani.
