Linkuri accesibilitate

Rezultatul alegerilor din Slovacia arată oboseala Europei față de războiul din Ucraina


Fostul prim-ministru Robert Fico a reușit întotdeauna să pară pro-occidental la Bruxelles, timp în care a răspândit cu totul alt mesaj pe plan intern, la Bratislava.
Fostul prim-ministru Robert Fico a reușit întotdeauna să pară pro-occidental la Bruxelles, timp în care a răspândit cu totul alt mesaj pe plan intern, la Bratislava.

În multe privințe, rezultatele alegerilor parlamentare din acest weekend din Slovacia întruchipează oboseala europenilor față de războiul din Ucraina.

La un moment dat, părea că o surpriză electorală era pe cale să se producă după ce partidul liberal, pro-UE, Slovacia Progresistă, se afla în fruntea sondajelor la ieșirea de la urne, cu 24%, puțin înaintea partidului populist de stânga Smer al fostului prim-ministru Robert Fico.

Dar, pe măsură ce au început să vină rezultatele votului, a devenit evident că Fico se va întoarce cel mai probabil ca lider al țării, la cinci ani după ce a demisionat pe fondul indignării populare după uciderea jurnalistului de investigație Jan Kuciak.

Smer a obținut 23% din voturi, cu cinci procente mai mult decât Slovacia Progresistă, iar acum va forma, cel mai probabil, un guvern de coaliție cu Micul Partid și Vocea Slovacă de dreapta (Hlas), care a terminat pe locul al treilea cu 15% .

Vocea Slovacă, desprinsă din Smer în timpul revoltelor politice din 2018, este partidul care merită întrega atenție. Liderul său, Peter Pellegrini, nu-l place pe fostul său protejat Fico, dar cele două partide sunt apropiate politic. Pellegrini însuși a lăsat deschise toate opțiunile în noaptea alegerilor.

Ar putea el să-și asigure un portofoliu de top în următorul guvern? Sau să-și asigure sprijinul Smer pentru a candida la prezidențialele de anul viitor? Sau va sfida orice probabilitate și va încerca să formeze un guvern anti-Fico?

Așa cum era de așteptat, alianța cu Smer ar mai atenua din retorica anti-ucraineană a lui Fico exprimată explicit în campania electorală.

Liderul Smer s-a opus trimiterii de arme în Ucraina, a pus sub semnul întrebării logica sancțiunilor UE împotriva Rusiei, a lăudat Moscova și chiar a preluat parte din narațiunile anti-NATO de la Kremlin, care spun că NATO a provocat războiul și că acesta a început după ce „naziștii și fasciștii ucraineni au început să ucidă cetățeni ruși în Donbas și Luhansk”.

Fico (centru), într-o conferință de presă susținută la Bratislava pe 1 octombrie.
Fico (centru), într-o conferință de presă susținută la Bratislava pe 1 octombrie.

Unii oficiali ai UE, deși speriați de o astfel de retorică, remarcă duplicitatea discursului lui Fico din perioada în care era premier, între 2006-2010 și 2012-2018, când a reușit să pozeze suficient de convingător într-un pro-occidental la Bruxelles, atunci când a fost de acord, de exemplu, cu primele sancțiuni împotria Rusiei după anexarea ilegală a Crimeei în 2014, pentru ca apoi, la Bratislava, să transmită mesajul opus.

Există, de asemenea, zvonuri că personalități de încredere de la Bruxelles, precum actualul trimis al UE în Balcanii de Vest, Miroslav Lajcak, ar putea deveni ministru de externe.

Slovacia are nevoie de UE mai mult decât UE are nevoie de Slovacia.

Există, de asemenea, și alte pârghii care ar face un posibil pivot al guvernului lui Fico înapoi în Occident. Merită să ne uităm la ce va face familia politică europeană Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) cu Smer.

Smer este încă membru al acestui grup de partide de centru-stânga, al doilea grup politic ca mărime din Parlamentul European, și are o influență considerabilă dincolo de Bruxelles.

Există voci în interiorul familiei politice care sugerează că Smer ar trebui să fie expulzat din S&D, dacă nu își atenuează retorica prorusă, la fel cum Fidesz al lui Viktor Orban a fost dat afară din Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta (PPE) cu ani în urmă.

Apoi sunt stimulentele economice. Deficitul bugetului de stat slovac continuă să crească, iar inflația și prețurile la energie sunt încă ridicate. Ca să o spunem și mai clar: Slovacia are nevoie de UE mai mult decât UE are nevoie de Slovacia. Deci, nu vă așteptați ca țara să se grăbească să părăsească blocul, zona euro sau NATO prea curând.

O femeie îmbrăcată într-un steag ucrainean aprinde o lumânare la un memorial pentru jurnaliștii de investigație uciși, Jan Kuciak și Martina Kusnirova, ca reacție la rezultatele alegerilor de la Bratislava din 1 octombrie.
O femeie îmbrăcată într-un steag ucrainean aprinde o lumânare la un memorial pentru jurnaliștii de investigație uciși, Jan Kuciak și Martina Kusnirova, ca reacție la rezultatele alegerilor de la Bratislava din 1 octombrie.

Problemele economice arată că din aceste alegeri va ieși o altă Slovacie, una care este probabil să se alinieze mai mult cu Ungaria în aspecte de natură socială aflate la ordinea zilei, cum ar fi migrația și drepturile LGBT.

De asemenea, se poate aștepta ca Fico să încerce slăbirea sistemului judiciar din țară.

În urmă cu doar un an, procurorul special al țării a analizat acuzațiile conform cărora Fico a folosit dosare confidențiale fiscale și instrumente penale împotriva oponenților politici și a fost la un pas să-și piardă imunitatea parlamentară.

Victoria din acest weekend mai înseamnă și că Fico va sta departe de riscul de a ajunge în închisoare prea devreme.

Neliniștile de natură economică și oboseala în creștere a societății față de războiul din Ucraina arată că evenimentele din Slovacia vor avea un impact și asupra relațiilor Occidentului cu Kievul în viitor.

Fico a folosit acest subiect în campania electorală și a obținut efectul scontat asupra alegătorilor. Scorul ridicat cu care a câștigat alegerile arată că a preluat din voturile extremei drepte, ale celor de la Republica și Noi suntem familia, ambele pregnant proruse, dar care nu au reușit să atingă pragul electoral de 5% în ciuda previziunilor.

Pentru NATO nu înseamnă mare lucru. Cele mai multe arme sunt transportate în Ucraina prin Polonia, chiar dacă Slovacia ar putea să-și retragă sprijinul. Pentru UE, consecințele ar putea fi, însă, mai grave.

Ar putea Bratislava să facă echipă cu Ungaria pentru a bloca mai mulți bani UE atât pentru Ucraina în general, cât și pentru arme?

Răspunsurile la aceste întrebări vor veni probabil în decembrie, când blocul comunitar speră să încheie acorduri pe ambele subiecte.

Cum rămâne cu extinderea sancțiunilor UE împotriva Rusiei? Blocul face eforturi să le mențină și la a 12-a rundă din această toamnă.

Rezultatele alegerilor din Slovacia au venit pe fondul unei decizii a republicanilor din Congresul SUA, care a decis reducerea finanțării pentru Kiev, și al unei campanii electorale poloneze în care partidul de guvernământ Lege și Justiție, până de curând unul dintre cei mai fericiți susținători ai Ucrainei, a pus în discuție ajutorul acordat Kievului în arme și blocarea cerealelor care tranzitează teritoriul polonez.

Promisiunea Occidentului de a fi alături de Ucraina „atâta timp cât este nevoie” nu mai este atât de sigură ca la început.

XS
SM
MD
LG