Un comunicat al ministerului rus de Externe, citat de Reuters, transmite că șefii diplomațiilor rusă și chineză au discutat despre agravarea conflictului din Orientul Mijlociu.
„A avut loc un schimb aprofundat de opinii cu privire la o gamă largă de probleme internaționale și regionale, inclusiv situația puternic agravată din Orientul Mijlociu”, precizează ministerul rus într-un comunicat.
Documentul mai adaugă că discuțiile bilaterale s-au referit și la conflictul militar din Ucraina și despre eforturile de a-l rezolva prin „metode politice și diplomatice”.
Vizita lui Serghei Lavrov în China are loc cu o zi înainte de venirea la Beijing a președintelui Vladimir Putin la Forumului Inițiativei „Belt and Road”, dedicată proiectului chinez de infrastructură transcontinentală.
Este prima călătorie a președintelui rus într-o țară mare putere globală de la invadarea Ucrainei, care a aruncat regimul său în izolare internațională.
Următoarea vizită a ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va vizita fi în Coreea de Nord miercuri și joi, transmit autoritățile de la Moscova, fără a oferi alte detalii.
Anunțul vine la câteva zile după ce Casa Albă a anunțat că Phenianul a livrat Rusiei peste 1.000 de containere cu echipamente și muniții care vor fi folosite în Ucraina.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a vizitat Rusia luna trecută și s-a întâlnit cu Vladimir Putin. De asemenea, liderul nord-coreean a vizitat obiective militare rusești.