Președintele Federaţiei Organizaţiilor de Pescari din Delta Dunării (FOPDD), Lucian Sanda spune că România ar trebui să ia modelul Poloniei, Ungariei sau Bulgariei, care au oferit despăgubiri de mii de euro pescarilor și piscicultorilor. El spune că e deja târziu și e posibil ca pescarii români să nu mai primească nimic.
„Uniunea Europeană a prevăzut nişte fonduri. Cel mai simplu era să luăm nişte ghiduri din alte ţări care deja au accesat banii şi să le adaptăm la condiţiile noastre şi să le punem în aplicare. Din păcate, autoritatea de management de la Pescuit şi Piscicultură nu vrea să ia nişte ghiduri gata făcute, iar peste două luni se va închide sesiunea şi vom rămâne iar păcăliţi”, a declarat preşedintele FOPDD, Lucian Sanda, potrivit Agerpres.
Lucian Sanda s-a plâns și că, în comparație cu agricultura, piscicultura nu e sprijinită deloc cu subvenții.
Potrivit informațiilor oferite de FOPDD, federaţia numără circa 600 de pescari din Delta Dunării.
La finele săptămânii trecute, Asociaţia Patronatului în Turism Delta Dunării, Federaţia Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării şi filiala teritorială a Asociaţiei Comunelor din România au transmis Instituţiei Prefectului - judeţul Tulcea o altă adresă pentru a solicita compensaţii financiare şi măsuri fiscale în sprijinul operatorilor economici afectaţi de războiul din Ucraina.
Potrivit adresei semnate de cele trei asociaţii, Guvernul României poate accesa o schemă de ajutor de stat oferită de Comisia Europeană de 550 de milioane de euro estimat pentru a sprijini 10.000 de societăţi comerciale afectate de războiul din Ucraina. Suma poate fi folosită până la finele lui 2023, notează Agerpres.