Când o ușă se închide, o alta se deschide sau de ce este nevoie de locuri distincte pentru romi în sistemul de educație

„De ce ai intrat pe locurile astea? Nu meritai”, i s-a spus lui Ionuț Stanciu, tânăr de etnie romă, atunci când a fost acceptat pe unul dintre locurile distincte de la Academia de Studii Economice din București, în 2017.

Acum este doctorand la Limbi Străine, la Universitatea din București.

„Ar trebui să se termine cu această admitere specială pentru romi, nu este corect pentru nimeni, iar acești copii, care unii nici nu sunt romi, nu vor învăța nimic din aceasta, ci doar că au drepturi suplimentare față de ceilalți. De ce?”, se întreabă pe Facebook o profesoară.

„Atâta timp cât trăiesc în țara noastră, de ce au parte de criterii de departajare?”, scrie o altă persoană.

În ciuda vociferărilor din societate, locurile pentru romi din licee și facultăți chiar pot schimba vieți și mentalități. A fost cazul Mihaelei Zătreanu, care crede că traseul ei ar fi fost cu totul altul dacă acestă oportunitate nu ar fi existat. Face parte din a doua generație de învățători care a studiat într-un program dedicat.

Acum locuiește în Germania și este membru fondator al unui institut pentru artă și cultură romă. Înainte, a contribuit la dezvoltarea primei curricule și primelor manuale pentru limba romani din țară.

Europa Liberă a vorbit cu mai mulți specialiști, activiști din societatea civilă și cadre didactice și cu beneficiari de măsuri afirmative, așa cum sunt ele numite oficial, pentru a analiza situația: De ce sunt necesare locurile? Sunt utile? Cum sunt văzute? Care sunt problemele?

Îndreptarea trecutului prin măsuri afirmative

„Atunci când o comunitate, un grup este discriminat, exclus, persecutat de un grup majoritar sau de un stat anume, e nevoie de măsuri afirmative, de politici pozitive”, explică necesitatea locurilor distincte pentru persoanele de etnie romă Delia Grigore, președinta Asociației Centrul Rromilor „Amare Rromentza” și lector la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București.

Conform definiției date de Națiunile Unite, măsurile afirmative sunt măsuri temporare, care au scopul de a îmbunătăți statutul unui grup de persoane, în final urmărindu-se obținerea unei egalități cu majoritatea. Politicile pozitive pot fi gândite de diverși actori, precum Guvernul, autoritățile locale sau instituțiile educaționale.

Privind în urmă, povestește Delia Grigore, etnicii s-au confruntat cu o sclavie de jumătate de mileniu.

„Erau sclavi, deci considerați altceva decât ființe umane, «bunuri mobile» li se spunea în legile epocii, obiecte de schimb”, spune Delia Grigore. Perioadă urmată de Holocaust, deportarea romilor în Transnistria, la care s-a adăugat politica de rasism și dominare din perioada comunistă, când a avut loc o asimilare forțată.

Abia la începutul anilor '90, romii au fost recunoscuți drept o minoritate, moment în care s-au produs și primele schimbări, adică o ușă s-a deschis: au apărut primele măsuri care să compenseze trecutul istoric.

În domeniul educației, noutatea avea să fie alocarea unui număr limitat de locuri, în licee și universități, tinerilor care aparțineau etniei - locuri separate de cele obișnuite.

De la 50 la 1.000. Scurt istoric al locurilor pentru romi

Primele măsuri pozitive, după cum le numește Gheorghe Sarău, profesor de limba romani la Facultatea de Limbi Străine din Universitatea București și fost consilier în Ministerul Educației - care a și documentat istoricul locurilor pentru romi - au apărut în mediul preuniversitar, în anul școlar 1990-1991.

Atunci, în liceele pedagogice din București, Bacău și Târgu Mureș, au fost alocate trei clase pentru viitori învățători romi. Cinci ani mai târziu, în 1995, au absolvit 55 de învățători - ei au fost primii beneficiari ai măsurilor de afirmare.

De la „am încercat să ascund că sunt de etnie romă”, la „era locul unde puteam să povestesc liber despre cine sunt”

Din a doua generație de absolvenți ai cursurilor pentru învățători romi face parte și Mihaela Zătreanu.

În 1990, imediat după căderea comunismului, Mihaela era elevă în clasa a VIII-a, la școala din satul ei natal, Maglavit/județul Dolj.

Mihaelei îi plăcea școala, profesorii au văzut, tatăl ei a încurajat-o să meargă la liceu.

Fata a fost admisă la un liceu economic din Craiova, la aproximativ 80 de kilometri de casă.

I-ar fi plăcut, totuși, să meargă la un liceu pedagogic sau sanitar, dar nu a avut curajul.

„Fiind singura din comunitatea mea care mergea la liceu, mi-a fost teamă de eșec. Și, ca să mă asigur că intru într-un liceu, m-am dus la Economic”.

La scurt timp după începerea clasei a IX-a, Mihaela a aflat de existența locurilor speciale pentru romi de la diriginta ei, care citise o știre dintr-un ziar.

Într-una dintre vacanțe, întoarsă în sat, tânăra s-a întâlnit cu unul dintre foștii ei profesori din Maglavit. „Tu erai foarte bună la școală, de ce nu te duci să te faci învățătoare, că eu cred că ar fi bine pentru tine ”, i-a spus acesta, iar Mihaela s-a gândit la o reprofilare.

„Nu eram conștientă de lucrul acesta, nici familia mea… îmi era destul de complicat să cred că eu, ca rom, care nici n-am existat în perioada comunistă, mă numeam «etcetera», și neavând niciun model în comunitate care să fi urmat liceu sau facultate, pot dintr-o dată să ajung învățătoare”.

După o vară în care a stat în casă și a reluat materia din clasa a VIII-a, Mihaela a participat la concursul de admitere de la Școala Normală din București. A fost admisă.

„Familia a acceptat cu greu distanța. A fost o experiență traumatizantă pentru ei. Și pentru mine, puțin, că eram prea departe. Craiova era ceva mai aproape, dar Bucureștiul deja făcea o mare diferență”.

„A fost momentul când eu a trebuit să mă maturizez, să-mi iau viața în mâini”.

Distanțarea s-a produs și față de întreaga comunitate din care Mihaela făcea parte; în schimb, la București, a găsit un alt grup în care să se simtă inclusă și să poată să afirme că aparține etniei rome.

„În Craiova, am încercat să ascund faptul că sunt de etnie romă, pentru că discriminarea era destul de prezentă atât în rândul elevilor, cât și în rândul cadrelor didactice. Uneori mă întrebau colegele de cameră «auzi, dar tu ești cam brunețică, nu cumva ești țig*ncă?»”.

Acum, în alt oraș, colegele ei de cameră făceau parte din prima generație de eleve rome admise pe locurile speciale și se simțea în largul ei. Spune că Școala Normală i-a marcat tot parcursul în viață, mai ales pentru că a crezut în acel liceu.

„Era un altfel de mediu, profesorii erau talentați, poate cei mai talentați profesori din București. Foarte dedicați, foarte atenți cu noi, cu toți. Erau foarte atenți la cât de sensibili eram fiecare, ne respectau pe toți. Nu am simțit niciun fel de discriminare din parte nimănui.”

„Asta mi-a dat un anumit echilibru, dar și putere, și încredere, că pot să mă afirm, că pot să devin ceva și că pot să merg mai departe, având încredere în ceea ce sunt. Așa pot și eu să definesc Liceul Pedagogic”.

După ce a terminat liceul, Mihaela Zătreanu a predat la o școală din Capitală. Apoi, a urmat facultatea, perioadă în care a produs primele materiale educaționale pentru limba romani. În continuare, Mihalea a făcut parte din mai multe ONG-uri care se ocupau de educația copiilor romi, ajungând până la a colabora cu Consiliul Europei. A mai fost directoarea Centrul Național de Cultură a Romilor - „Romano Kher”, iar în prezent este stabilită la Berlin, unde este membră a Institutului European al Romilor pentru Arte și Cultură.

În mediul academic, inițiativa de a adăuga locuri pentru studenții romi a aparținut profesorilor universitari Elena Zamfir și Cătălin Zamfir (Facultatea de Sociologie și Asistență Socială de la Universitatea București), la care a contribuit și Vasile Burtea, la acel moment consilier pe probleme sociale și de muncă ale populației rome în Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

În 1992, Vasile Burtea l-a convins pe Cătălin Zamfir să lucreze la o cercetare la nivel național despre starea în care se afla societatea romă. O problemă majoră a ieșit la iveală: educația romilor și absența unei intelectualități rome. Cum mare parte a etnicilor trăiau în medii defavorizate, spune Vasile Burtea, dar aveau copiii cu potențial, a fost gândit un sistem de meditații gratuite pentru elevii care voiau să urmeze o facultate.

Orele de pregătire urmau să aibă loc în București, iar acesta a fost și obstacolul.

„Ce facem cu cei din provincie? N-au bani să vină cu trenul, cu mașina, cu autobuzul, trebuie să mănânce … sunt niște cheltuieli”, spune Vasile Burtea.

Atunci, în locul meditațiilor, a apărut ideea unor locuri distincte pentru elevii de etnie romă, alocate peste cele propuse de Ministerul Educației și universități.

Ministrul de la acea vreme, Mihai Golu, a fost ușor de convins; în schimb, alții s-au opus.

„Era directorul general de la departamentul învățământul universitar - «nu, domnule, dăm noi pentru țig*ni, ce înseamnă asta, e o prostie». A refuzat semnătura pe documentul cu aprobarea pe care ministrul deja semnase, dar era nevoie și de semnătura lui. Mai era și șeful personalului, care a avut aceeași reacție”, spune Vasile Burtea.

Într-un final, după mai multe insistențe, zece locuri pentru romi au apărut la Facultatea de Asistență Socială. Trei au fost ocupate.

„Pentru anul următor am făcut multă publicitate în comunitățile rome, am adus copiii romi la București, i-am cazat gratuit, le asiguram și masă, și profesori cu care să facă meditații pentru concursul de admitere. Încet, încet, cele zece locuri s-au ocupat; ba chiar aveau mai mulți candidați decât locuri disponibile”, continuă Burtea.

La scurt timp, începând cu anul universitar 1993-1994, numărul de locuri s-a extins și în alte centre universitare, cum ar fi Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. Cu toate acestea, completează Gheorghe Sarău, până în 1998 nu s-a putut vorbi de mai mult de 50 de locuri de acest fel, la nivel național.

Dar situația avea să se schimbe vizibil odată cu venirea lui Andrei Marga la conducerea Ministerului Educației, când, într-un singur an, de la 50 de locuri s-a ajuns la 149. Și în licee, situația a fost similară. În timpul mandatului pe care l-a avut Marga, a fost luată și decizia ca două locuri din fiecare clasă de liceu să poată fi ocupate de elevii de etnie romă.

Până în 2000, când ministrul a plecat de la conducere, în mai multe facultăți din țară se mai alocaseră încă aproximativ 250 de locuri.

Apropiindu-ne de prezent, 2018, an în care profesorul Sarău a decis să urmeze doar o carieră didactică, în universitățile din România existau aproximativ 1.000 de locuri pentru persoanele de etnie romă.

Privite cu reticență încă de la început, locurile și-au dovedit eficiența

La momentul apariției, locurile pentru romi au fost privite cu rezervă din toate direcțiile.

„Au fost multe întrebări la vremea aia: «ce le trebuie, iau locurile celorlalți, unde ajungem cu aceste măsuri, de ce irosiți locurile?»”, își amintește Gheorghe Sarău de atitudinea unor persoane din afara comunității.

Și romii au avut îndoieli, la început, vizavi de măsura care fusese luată în favoarea lor. În plus, pentru a ocupa o parte din locuri era nevoie de organizarea a câte trei concursuri în cadrul unei sesiuni de admitere.

„«Dom'le, ce, eu sunt prost? Trebuie să mă duc pe locuri speciale? Eu trebuie să candidez pe locurile tuturor»”, era reacția generală venită din partea etnicilor, menționează Delia Grigore.

„N-au înțeles, greu de înțeles a fost acest drept rectificativ. Dar, cu timpul, efectul a început să fie foarte important.”

Gheorghe Sarău, una dintre persoanele care a luptat ca aceste locuri să fie păstrate și sporite, este de părere că eficiența lor este vizibilă și a schimbat vieți.

„Eu spun cu vârf și îndesat, a meritat această măsură, pentru că, iată, găsim din ce în ce mai mulți tineri romi bine instruiți și care dovedesc că această mică investiție de încredere pe care statul a făcut-o a dat roade.”

Patru probleme și o soluție comună: educația

La nivel de țară în sistemul educațional există un număr semnificativ de locuri distincte, iar membrii din minoritatea națională a romilor au înțeles că educația este importantă. Activiștii din societatea civilă au identificat totuși o serie de probleme, care reprezintă obstacole în calea unui învățământ de calitate.

• O parte a societății este de părere că locurile distincte pentru romi nu ar trebui să existe, fiind perpetuate astfel ideile din anii '90

„Comunitatea românească și astăzi consideră că este discriminată, că romii nu meritau așa ceva. «Ce-i cu privilegiile și favoritismele astea pentru romi? De ce să intre cu note mici pe la licee, facultăți?»”, spune Delia Grigore.

„Asta dovedește încă o dată că statul român n-a reușit să-și educe societatea, că degeaba ia măsuri, dacă societatea merge în continuare pe ură rasială.”

• Unele instituții de învățământ nu aduc la cunoștință elevilor de etnie romă că pot ocupa un loc distinct

„Unele școli au «apucături» rasiste și nu au niciun interes să informeze elevii în legătură cu asta”, explică Delia Grigore.

Iar acolo unde școlile nu au făcut asta, au contribuit organizațiile non-guvernamentale, continuă Ciprian Necula, cadru didactic asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și președintele ONG-ului „Roma Education Fund”.

„Eu cred că potențialul este mult mai mare, dar în continuare nu cred că informația circulă în toate locurile din țară, plus că școala ar trebui să facă asta. În gimnaziu ar trebui să se spună elevilor că pot opta pentru locuri rezervate.”

• Unii absolvenți de liceu sau de facultate, care au beneficiat de un loc distinct, uită de etnia lor

Încetul cu încetul, povestește Delia Grigore, de-a lungul timpului s-a format o elită, dar care nu este întotdeauna și responsabilă etnic, iar singura ei dorință ar fi ca persoanele care fac parte din ea și care au beneficiat de măsuri afirmative să nu uite de unde au plecat și, cel mai important, să-și asume statutul.

„Uneori, elita formată evadează imediat din identitate și nu și-o va asuma după aceea. Nu e vorba de a veni în comunități și de a da înapoi. Nu. Dar măcar să-și asume identitatea acolo unde sunt. Și dacă aud discriminare, rasism în jurul lor, să ia atitudine.”

• De frica de a fi judecați, unii elevi și studenți de etnie romă nu aplică intenționat pe locurile distincte

A fost și cazul lui Ciprian Necula, care, în perioada admiterii la universitate, a optat pentru un loc obișnuit, tocmai ca să nu se confrunte cu păreri de tipul „ai beneficiat de locurile pentru romi și de aia te-ai apucat de facultate”, explică el.

Cu o propunere pentru ultima problemă vine Delia Grigore, care spune că ar fi nevoie de anumite programe de educație a stimei de sine, dedicate minorităților, astfel încât membrii lor să nu se mai simtă desconsiderați.

„Ar trebui ca în învățământ să existe un plan și în sensul ăsta, adică nu doar oferirea de locuri, ci și oferirea de destigmatizare etnică, de creșterea a stimei de sine, de interculturalitate, de a înțelege că nu e nicio rușine și nicio teamă să fii rom.”

Experiența lui Ionuț

Cu două dintre chestiunile de mai sus s-a confruntat și Ionuț Stanciu, în prezent doctorand la Facultatea de Limbi Străine. În 2017, când a terminat liceul, și-a dorit să-și continue studiile și să dea la facultate. A aflat de la o prietenă că poate beneficia de un loc pe baza etniei lui, și nu de la un profesor.

Înainte să înceapă Limbi Străine a fost admis la Academia de Studii Economice, unde și-a petrecut un semestru. În ambele instituții, tânărul își amintește că a avut parte de experiențe neplăcute.

„O fostă colegă de-ale mele de la ASE m-a întrebat de ce am intrat pe locurile astea, că eu nu meritam să intru, chiar dacă aveam media și de a intra la buget, pe locurile pentru români, pe locurile normale.”

„Și la Limbi Străine am simțit un fel de discriminare. La limba română, a doua specializare pe care am avut-o, am simțit cum o profesoară mă lăsa cu restanță în fiecare an, chiar dacă lucrările mele nu erau de 4. Erau de 8-9 și eu aveam tot timpul restanță. Nu doar eu, toți colegii mei de la romani-română au avut restanță”.

Ionuț spune că atunci nu s-a simțit bine și că a fost afectat pe moment. A avut probleme cu stima de sine, dar în cele din urmă a devenit indiferent, nepăsător - așa a trecut peste valul de ură venit atât din partea colegilor, cât și a profesorilor - iar pentru a putea trece peste, la fel o fac mulți în situația lui.

„Eu pot beneficia de aceste locuri. Sunt de etnie romă și nu mă interesează absolut deloc”.

Când nu ești rom, dar vrei să fii admis pe un loc distinct

Pentru a candida pe unul dintre locurile distincte, o persoană trebuie să dovedească faptul că aparține minorității naționale a romilor. Acest lucru se poate face printr-o adeverință, care se obține de la asociațiile de profil.

În anii trecuți au existat numeroase cazuri de persoane care nu aparțineau comunității rome, dar primeau certificate pe criterii de prietenie sau pe baza unor sume de bani, descrie situația Delia Grigore.

Totuși, mai spune ea, fenomenul s-a diminuat treptat.

„Nu mai poate orice asociație să elibereze adeverințe. Trebuie să ai parteneriat cu Inspectoratul Școlar Local și trebuie să ai în statut că te ocupi de educație.”

Chiar și așa, ocazional mai apar cazuri izolate de persoane care nu aparțin etniei, dar reușesc să fie admise pe astfel de locuri, pentru că o organizație nu are posibilitatea de a verifica dacă cineva este sau nu rom cu adevărat.

„Cum se procedează? Noi cerem o declarație de la om. Nu ai ce să-i faci tu, ca organizație, dacă vine și îți declară în scris, cu sau fără notar, că e rom. Nimeni nu-l poate controla sau verifica. Singura formă este declarația personală.”

Până ca măsurile afirmative să fie eliminate, mai e nevoie de schimbări

În prezent, la modul general, situația locurilor pentru romi este una bună, însă problemele existente trebuie rezolvate, ca ele să fie și utile.

„Eu zic că suntem într-o direcție bună și trebuie să menținem direcția și să ne mărim și viteza, dacă se poate. E bine să fie alocate locurile acestea distincte, pentru că nu cauzează nimănui, celorlalți. Dimpotrivă, beneficiem toți, și ceilalți, din alte etnii, dacă în rândul nostru vor fi tineri absolvenți de licee și facultăți, profesioniști, care, iată, ajutați la un anumit moment își întorc acest ajutor pe care noi l-am acordat, l-am investit în formarea lor”, explică profesorul Gheorghe Sarău.

Măsurile afirmative sunt concepute încât să aibă un început și un final, adică ele nu vor exista pentru totdeauna. Spre exemplu, în vară, Curtea Supremă a Statelor Unite a eliminat posibilitatea ca în cadrul Universităților Harvard și din Carolina de Nord studenții să fie admiși pe criterii rasiale.

În România, încheie Delia Grigore, ar mai fi nevoie de politici pozitive pentru încă mulți ani, având în vedere perioada de sclavie de 500 de ani.