Linkuri accesibilitate

Uniunea Europeană semnează cel mai mare contract din istoria ei: Miliarde de euro pentru o constelație cu zeci de mii de sateliți


La Europa Liberă, directorul Centrului Satelitar al Uniunii Europene, ambasadorul Sorin Ducaru, povestește că planul Uniunii de avea o costelație satelitară de tipul Starlink este avansat. În luna martie, va fi semnat primul contract.

Directorul Centrului Satelitar al Uniunii Europene, ambasadorul Sorin Ducaru, povestește la one2one că, prin construirea rețelei satelitare IRIS², „practic, Uniunea Europeană are această ambiție de a oferi un SpaceX în variantă europeană”.

La sfârșitul lunii ianuarie 2024, comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a anunțat că primul contract pentru construirea constelației IRIS², care va fi și cel mai mare contract din istoria Uniunii Europene, va fi semnat până de la Paști. În 2024, Paștele catolic este la finalul lunii martie.

Ministrul UE nu a spus ce valoare va avea contractul, însă Politico a scris la sfârșitul lunii ianuarie că ar fi vorba despre de aproximativ 3 miliarde de euro.

Directorul Centrului Satelitar al UE a spus la Europa Liberă în ce constă planul Comisiei Europene: „Primii sateliți să fie ridicați anul viitor. (…) Orbitele vă pot spune că sunt între 450 și 500 km. Astea sunt orbite joase, acolo unde e și o densitate în creștere de sateliți. Vorbim de mai multe zeci de mii de sateliți în varianta finală și, sigur, constelația va evolua progresiv, așa cum a evoluat Starlink-ul, care are în momentul de față cu puțin mai puțin de zece mii de sateliți și obiectivul este să fie 40 de mii la sfârșit. Și Constelația europeană va fi cam în aceeași zonă ca ordin de mărime.”

Ambasadorul Sorin Ducaru a mai spus că acești sateliți ai UE vor avea atât aplicabilitate civilă, cât și militară.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG