Armata ucraineană a anunțat vineri dimineață că Rusia a lansat 31 de drone asupra mai multor regiuni ale Ucrainei în cursul nopții, iar apărarea aeriană a distrus 23 dintre ele.
O dronă rusă a lovit o zonă comercială din portul ucrainean Odesa, la Marea Neagră, și a ucis trei oameni, potrivit autorităților ucrainene.
Guvernatorul regional Oleh Kiper a declarat că pompierii au recuperat trei cadavre de sub dărâmături.
Armata ucraineană a precizat că în atac au fost folosite și rachete, dar nu au reușit să atingă vreo țintă.
Un blogger militar rus a spus că, la Odesa, forțele rusești au reușit să lovească un depozit în care se aflau drone maritime fără pilot Magura V5, cu care Ucraina a reușit în ultima perioadă să distrugă mai multe nave rusești. Informația nu a putut fi confirmată independent.
Într-un interviu pentru presa de stat rusă, fostul președinte Dmitri Medvedev a declarat joi că trupele rusești vor avansa și mai mult în Ucraina, în urma victoriei de la Avdiivka, și că ar urma să cucerească și orașul Odesa.
În prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Medvedev a mai susținut că trupele rusești ar putea chiar să ajungă într-o zi în capitala Kiev, reluând astfel o declarație făcută de președintele rus Vladimir Putin.
„Unde ar trebui să ne oprim? Nu știu. (...) Va fi vorba de Kiev? Da, probabil că ar trebui să fie Kievul. Dacă nu acum, atunci după un timp, poate într-o altă fază a dezvoltării acestui conflict”, a spus Medvedev.