Bilanțul ministerului Sănătății din Gaza nu face distincție între civili și luptători, dar oficialii au declarat în diversele actualizări recentă că aproximativ 70% dintre victime sunt femei și copii, transmite AFP.
Pe fondul acestui bilanț, Israelul se confruntă cu presiuni tot mai mari la nivel global să oprească conflictul, însă campania armată din Gaza se bucură în continuare de sprijinul SUA, aliatul său cheie și cel mai mare furnizor de ajutor militar.
Statele Unite au propus o „încetare temporară a focului” la ONU la începutul acestei luni, dar au respins apelurile pentru oprirea imediată a conflictului.
Actualizarea numărului victimelor peste pragul psihologic de 30.000 vine pe fondul temerilor că și mai mulți palestinieni civili din Gaza vor muri dacă Israelul va ataca orașul Rafah, așa cum a anunțat că intenționează.
În orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, se află peste 1,5 milioane de refugiați care au plecat din alte zone ale enclavei afectate de lupte brutale.
De cealaltă pare, Israelul estimează că aproximativ 10.000 de luptători Hamas au fost uciși din 7 octombrie. Peste 1.200 de persoane din Israel au fost ucise în timpul atacurilor Hamas și peste 250 au fost răpite și luate ostatice în Gaza.
Dintre acestea, 130 rămân în Gaza, iar despre 31 ostatici autoritățile de la Tel Aviv cred că au murit.
Foamete iminentă în Gaza
În timp ce mediatorii spun că un armistițiu între Israel și Hamas ar putea fi foarte aproape, agențiile umanitare au tras un semnal de alarmă cu privire la o foamete iminentă în nordul Fâșiei Gaza.
Copiii au murit „din cauza malnutriției, deshidratării și foametei pe scară largă” la spitalul Al-Shifa din orașul Gaza, a declarat Ministerul Sănătății din Gaza.
Șefa agenției SUA pentru Dezvoltare Internaționala (USAID), Samantha Power, a declarat că Israelul trebuie să deschidă mai multe puncte de trecere către Gaza, astfel încât asistența umanitară vitală să poată crește puternic.”
„Aceasta este o chestiune de viață și de moarte”, a spus Power într-un videoclip publicat pe platforma de socializare X.
Orașul Rafah din sudul Fâșiei Gaza este principalul punct de intrare pentru ajutoarele care trec granița din Egiptul vecin.
Dar Programul Alimentar Mondial (Agenție ONU n.red ) a transmis că nici o organizație umanitară nu a reușit să livreze ajutoare în nord de mai mult de o lună, acuzând Israelul că blochează accesul.
„Dacă nu se schimbă nimic, o foamete este iminentă în nordul Fâșiei Gaza”, a declarat directorul executiv adjunct al Programului Alimentar Mondial, Carl Skau.
De asemenea, Iordania a parașutat provizii pentru refugiații din sudul Fâșiei Gaza.
Washingtonul e îngrijorat de o posibilă incursiune militară a Israelul în Liban
Oficiali ai administrației americane și ai serviciilor de informații sunt îngrijorați de faptul că Israelul plănuiește o incursiune terestră în Liban, potrivit CNN. Aceasta ar putea avea loc în lunile următoare, dacă eforturile diplomatice nu reușesc să împingă Hezbollah înapoi de la granița nordică cu Israelul, au declarat oficiali ai administrației.
Conducerea Hezbollah, un puternic grup paramilitar susținut de Iran, a condamnat ofensiva Israelului în Gaza și și-a declarat sprijinul pentru palestinieni.
De la începutul războiului, schimburile de atacuri de la granița dintre Liban și Israel s-au intensificat. Zeci de mii de locuitori libanezi și israelieni din zonele de graniță au fost nevoiți din această cauză să își părăsească locuințele. din casele lor.
În timp ce SUA este un mediator cheie în discuțiile privind o pauză în luptele din Gaza, administrația Biden are, de asemenea, discuții paralele cu oficialii israelieni și libanezi care ar urma să creeze o zonă tampon de câțiva kilometri în sudul Libanului, la granița cu Israelul. Un acord în această privință ar amâna probabil o incursiune israeliană, cred oficialii americani citați de CNN.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.