Aviația americană a folosit avioane de transport C-130 pentru a livra pe calea aerului peste 38.000 de porții de mâncare de-a lungul coastei mediteraneene din Gaza, a anunțat Armata SUA într-un comunicat. Forțele iordaniene au participat la operațiune.
„Facem planuri pentru potențiale misiuni ulterioare de livrare a ajutorului aerian”, se arată în comunicat.
Un oficial american a declarat pentru Reuters că zborurile au avut loc deasupra sud-vestului Fâșiei Gaza și a orașului Mawasi.
Casa Albă a declarat vineri că zborurile umanitare ale armatei SUA vor fi un efort continuu și că Israelul susține măsura.
Administrația Biden ia în considerare și livrarea de ajutoare pe cale maritimă, aduse din Cipru, insulă aflată la aproximativ 210 mile marine de coasta Fâșiei Gaza.
Inițiativa SUA vine după ce Washingtonul a cerut timp de luni de zile Israelului să permită mai mult ajutor în Gaza, lucru la care Israelul s-a opus.
Unii observatori spun că parașutarea de ajutoare are un impact limitat și există riscul ca proviziile să ajungă în mâinile militanților Hamas.
Lansarea de ajutoare de către SUA vine la câteva zile de la incidentul în care peste 100 de palestinieni au muri în timp ce încercau să obțină ajutoare aduse în Gaza cu camioane.
Autoritățile sanitare din Gaza au declarat că forțele israeliene au ucis joi peste 100 de persoane care încercau să ajungă la un convoi de ajutor. Israelul a dat vina însă pe haosul creat de mulțimile din jurul camioanelor, afirmând că victimele au fost călcate în picioare sau călcate de camioane.
Incidentul de joi din apropierea orașului Gaza a fost cea mai mare pierdere de vieți civile într-un singur incident din ultimele săptămâni.
Agenția ONU pentru refugiați palestinieni UNRWA a transmis vineri că, în februarie, o medie de aproape 97 de camioane au putut intra în Gaza în fiecare zi, comparativ cu aproximativ 150 pe zi în ianuarie. Înainte de conflict, în Gaza intrau zilnic peste 500 de camioane cu provizii.
Întrebat cum vor reuși SUA să împiedice ca ajutoarele parașutate să ajungă la Hamas, purtătorul de cuvânt pentru securitate națională al Casei Albe, John Kirby, a declarat că SUA vor învăța pe parcursul operațiunii aeriene.
„Există puține operațiuni militare care sunt mai complicate decât zborurile de asistență umanitară”, a spus el.
Kirby a spus că planificatorii Pentagonului vor identifica locațiile în care hrana va cădea cu scopul de a echilibra obținerea ajutorului cel mai aproape de locul în care este necesar, fără a-i pune pe cei de pe teren în pericol.