Linkuri accesibilitate

Președintele american Joe Biden face apel către Hamas pentru încetarea focului înainte de Ramadan


Joe Biden face un apel la încetarea focului în Gaza înainte de începutul Ramadanului.
Joe Biden face un apel la încetarea focului în Gaza înainte de începutul Ramadanului.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a cerut organizaţiei Hamas să accepte un acord de încetare a focului în Gaza până la începutul Ramadanului, „luna sfântă” din religia islamică. Reprezentanţi ai grupării care controlează Fâşia Gaza spun că negocierile „nu pot dura la nesfârşit.”

Declaraţiile preşedintelui american vin în contextul reluării recente, la Cairo/Egipt, a negocierilor privind un nou acord de încetare a focului în Fâşia Gaza, unde tot mai mulţi oameni se confruntă cu foametea.

Trimişii Hamas şi ai SUA s-au întâlnit la Cairo cu mediatorii qatarezi şi egipteni pentru a negocia un armistiţiu de şase săptămâni, care ar prevedea eliberarea de către Hamas a zeci de ostatici, în schimbul a sute de prizonieri palestinieni, respectiv intensificarea fluxului de ajutor către Gaza, potrivit agenţiei France Presse (AFP), citată de News.ro.

Negocierile ar urma să continue miercuri pentru a patra zi consecutivă, potrivit postului egiptean Al-Qahera News, apropiat de serviciile de informaţii ale ţării.

Conform unor informaţii apărute în presa israeliană, delegaţia Israelul nu a participat la discuţii, întrucât Hamas ar fi refuzat să ofere o listă cu numele celor pe care încă îi deţine ca prizonieri.

Reprezentanţi ai organizaţiei militante care guvernează Fâşia Gaza au spus însă că o astfel de cerere nu ar fi fost pe masa negocierilor.

Declaraţiile preşdintelui american Joe Biden vin în acest context, dar şi pe fondul foametei care ameninţă tot mai mulţi locuitori din Fâşia Gaza. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat copii care mor de foame în două spitale din Gaza.

După ce vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, şi-a exprimat recent „profunda îngrijorare cu privire la condiţiile umanitare din Gaza”, preşedintele american Joe Biden a făcut un apel ca armistiţiul să fie agreat până la Ramadan.

„Luna sfântă” pentru Islam începe în seara zilei de duminică, 10 martie şi continuă până în 8 aprilie.

Anterior, şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a îndemnat Hamas să accepte o „încetare imediată a focului”.

Încetarea focului „este în mâinile Hamas în acest moment, Israelul cooperează, a existat o ofertă raţională”, le-a spus marţi reporterilor preşedintele american Joe Biden, conform agenţiei de presă Reuters.

„Dacă ajungem în care (războiul, n.r.) va continua până în Ramadan... va fi foarte periculos”, a spus preşedintele SUA, fără a detalia.

Violența palestino-israeliană din Israel și din teritoriile palestiniene ocupate crește frecvent în timpul Ramadanului, notează Reuters, la fel și ostilitatea vizavi de Israel în lumea arabă și musulmană.

Astfel, ar putea reprezenta un stimul pentru încheierea unui acord înainte de atunci.

SUA au îndemnat săptămâna trecută Israelul să permită musulmanilor să se închine în complexul moscheii Al-Aqsa din Ierusalim, un punct sensibil, în timpul Ramadanului, notează AFP, citat News.ro.

Guvernul israelian declarase că va permite accesul credincioşilor musulmani la Al-Aqsa în timpul Ramadanului "într-un număr similar cu cel din anii precedenţi".

Discuţiile de încetare a focului de la Cairo nu au inclus şi Israelul, care ar fi boicotat discuţiile după ce Hamas nu a reuşit să furnizeze o listă cu ostaticii în viaţă, potrivit presei israeliene.

Liderul de rang înalt al Hamas, Bassem Naim, a declarat însă pentru AFP că detaliile privind prizonierii „nu au fost menţionate în niciun document sau propunere difuzată în timpul procesului de negociere".

Un oficial Hamas la Beirut, Osama Hamdan, a declarat că grupul său „nu va permite ca calea negocierilor să fie deschisă la nesfârşit".

Israelul estimează, conform Reuters, că 130 dintre cei 250 de prizonieri luaţi de luptătorii Hamas în atacul fără precedent din 7 octombrie, care a declanşat războiul, au rămas în Gaza, dar că 31 au fost ucişi.

De asemenea, consilierul de securitate al SUA, Jack Sullivan şi primul-ministru din Qatar, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani au declarat marţi că eliberarea de către Hamas a persoanelor rănite, bolnave, a femeilor şi persoanelor în vârstă deţinute ostatice ar rezulta într-o încetare imediată a focului, timp de cel puţin şase săptămâni, conform Casei Albe.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG